Libertatea

Doi veterinari cu diplome false din Moldova au contracte de mii de euro în România

Doi medici veterinari, care ar fi „absolvit” Universitatea Agrară de Stat din Moldova, au activat ilegal în România timp de ani de zile. Într-o investigație, realizată de libertatea.ro, s-a depistat faptul că cei doi veterinari nu se regăsesc în baza de date a facultății pe care susțin că au absolvit-o.

Ioniţa Semeni – Marchiş și Gheorghe Dunca sunt medici veterinari în județul Maramureş, de peste un deceniu. Ambii au obţinut atestatul de liberă practică, după ce au dovedit, cu diplome de licenţă, că au absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universităţii Agrare de Stat din Republica Moldova, Chișinău.

Universitatea din Moldova: „Nu sunt în registre”

Numele lor „nu se regăsesc nici în ordinele de înmatriculare şi absolvire, nici în registrul de eliberare a diplomelor studenţilor – din cadrul Universității Agrare de Stat din Moldova”, a precizat Viorel Bostan, actualul rector al universităţii publice din Chișinău.

Rectorul a făcut verificările, la rugămintea ziarului, după ce o sursă din cadrul Colegiului Medicilor Veterinari din România a confirmat că există suspiciuni la nivelul colegiului că acele diplome sunt false.

Libertatea

7 ani nu s-a folosit de diploma de licenţă

Primul dintre medici, Ioniţa Semeni – Marchiş, a absolvit un liceu agricol şi a lucrat, mulţi ani, ca tehnician veterinar.

Potrivit documentelor în baza cărora a devenit medic, în 1998, pe când avea 30 de ani, femeia s-a înscris la Universitatea Agrară de Stat din Moldova. Timp de şase ani a urmat cursurile Facultăţii de Medicină Veterinară, stă scris în documentele pe care le-a depus în România.

Libertatea

În martie 2004, când a absolvit, era printre primii. Avea 9,04 – media generală şi 9,50 la examenul de licenţă. A aşteptat 7 ani, timp în care a muncit în continuare ca tehnician veterinar, conform informațiilor din declaraţiile de avere depuse de soţul ei, fost consilier local în comuna maramureșeană Strâmtura.

În 2011, Ioniţa Semeni – Marchiş a cerut Colegiului Medicilor Veterinari să-i acorde dreptul de a profesa ca medic veterinar, în baza diplomei din Republica Moldova și a depus documente care atestă traseul academic rezumat mai sus.

Potrivit sursei Libertatea, procedura de obţinere a dreptului de liberă practică, pentru un proaspăt absolvent de facultate, durează maximum 2-3 luni.

„S-au mutat, or mai fi lăsat din documente”

Contactată telefonic de Libertatea, Ioniţa Semeni – Marchiş a precizat că a urmat cursurile la zi la Facultatea de Medicină Veterinară din Chişinău.

Libertatea: Bună ziua, ne puteți spune, vă rugăm, de ce aţi cerut atestatul de liberă practică la 7 ani după absolvirea facultăţii?

Ioniţa Semeni – Marchiş: Pentru că n-am avut post. Erau concesiunile date la medicii mai în vârstă şi nu aveam unde să muncesc. Între timp, am făcut şi facultatea de contabilitate la „Spiru Haret”, în România… Şi nici nu am ştiut, până m-am informat ce demersuri trebuie să fac, ce documente…

– 7 ani v-a luat să aflaţi cum se obţine atestatul?!

– Păi… 7 ani. Am crezut că mă orientez spre contabilitate.

– Cei de la facultatea pe care spuneţi că aţi absolvit-o în Republica Moldova ne-au precizat că numele dumneavoastră nu apare nici în ordinele lor de înmatriculare şi absolvire, nici în registrul de eliberare a diplomelor. Cu alte cuvinte,  ei spun că diploma dumneavoastră e falsă.

– (pauză de gândire) Nu ştiu care e cauza. Pentru că eu am fost în Chişinău! Am stat mai mult pe la un hotel şi pe la familii (în gazdă – n.r.), pe unde am putut. Nu m-am dus zilnic la cursuri, dar am fost la examene.

– Am văzut că aţi avut note mari, aţi absolvit cu o medie peste 9!

– 8 şi ceva…

– Nu, 9 şi ceva aveţi.

– A, la licenţă şi la astea, dar de media generală zic eu.

– De media generală vorbim și noi. Pe diploma dvs. e trecută media generală 9,04.

– (oftează) Am avut şi 8, şi 7, şi de toate! Ca şi la şcoală, ştiţi dvs. cum e la şcoală.

– Insistăm, cum vă explicaţi că cei de la Facultatea din Moldova nu vă găsesc acum în registrele lor?

– Nu ştiu. Ei au făcut foarte multe mişcări, s-au mutat de pe str. Șciusev undeva, în complex, şi după aia acum au făcut ceva, fuziune. Nu ştiu de ce… Or mai fi lăsat din documente sau cineva a vrut să… Nu ştiu ce se întâmplă, habar n-avem.

– Mai aveaţi colegi din România acolo?

– Au fost, după mine. Au venit o groază. Şi la Medicină Veterinară, şi la celelalte facultăţi din universitate.”

Al doilea caz: şi-a luat atestatul după 8 ani

Unul dintre foştii colegi de facultate din România ai Ioniţei Semeni – Marchiş e, conform documentelor, Gheorghe Dunca. Şi el a fost tehnician veterinar. Apoi, spun documentele, a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din Chişinău în iulie 2005, adică la un an după Semeni – Marchiş.

Libertatea

Născut în 1982, Dunca n-ar fi avut cum să facă şase ani de facultate, decât dacă ar fi devenit student la 17 ani.

După ce a absolvit, el a stat 8 ani cu diploma în sertar şi în 2013 a cerut Colegiului Medicilor Veterinari să-i acorde atestatul de liberă practică medicală veterinară.

Gheorghe Dunca a refuzat să răspundă întrebărilor Libertatea. Contactat telefonic, după ce a aflat că e vorba de studiile pe care le-a absolvit, el a precizat: „acuma nu pot vorbi, că sunt în concediu. Şi sunt şi la volan”. Apoi, discuţia s-a întrerupt, iar Dunca nu a mai răspuns la telefon.

Contracte din bani publici de aproape un milion de lei

În ianuarie 2021, Gheorghe Dunca şi-a deschis o firmă, SC ROZALINA MEDVET SRL, unde e unic acţionar. Anul trecut, el a încheiat un contract în valoare de 914.539 de lei cu Direcția Sanitar Veterinară (DSV) Maramureş, care i-a concesionat serviciile sanitare – veterinare pentru comuna Rozavlea.

Serviciile furnizate de Dunca se înscriu în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale şi al celor transmisibile de la animale la om. „E vorba de campaniile obligatorii, adică de antrax, tuberculoză, bruceloză, rabie și altele, care pot pune în pericol sănătatea oamenilor”, explică sursa Libertatea, din colegiul medicilor din domeniu.

Conform datelor de la Ministerul Finanţelor, firma lui Dunca are 3 angajaţi, iar anul trecut a obţinut un profit net de 147.967 de lei.

Şi SC MED ADE VET SRL, firma înfiinţată de Ioniţa Semeni – Marchiş în 2021, a încheiat un contract cu DSV Maramureș, anul trecut. Va încasa 856.872 de lei pentru supravegherea, prevenirea şi controlul bolilor animalelor de pe raza comunei Strâmtura.

SC MED ADE VET SRL are, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, 4 angajaţi, iar anul trecut a obţinut un profit net de 101.715 de lei.

Colegiul Medicilor Veterinari a cerut retragerea atestatelor și a făcut plângere penală

Potrivit legii, „recunoaşterea profesională a diplomelor, certificatelor sau a altor documente, care atestă calitatea de medic veterinar, se realizează de către Colegiul Medicilor Veterinari”.

La solicitarea Libertatea, Colegiul Medicilor Veterinari (CMV) din România a precizat că a făcut verificări şi s-a confirmat faptul că „diplomele de licenţă depuse de către Dunca Gheorghe şi Semeni Marchiş Ioniţă în vederea exercitării profesiei de medic veterinar pe teritoriul României sunt false”.

CMV mai spune că a solicitat filialei Maramureş să le retragă imediat atestatele de liberă practică ale celor doi şi a depus plângere penală la Parchet pentru infracţiunile de falsificarea de instrumente oficiale, folosirea instrumentelor false, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, exercitarea fără drept a profesiei de medic veterinar.

În răspuns, nu se precizează când anume au fost luate aceste măsuri.

Deciziile de recunoaștere a calificării profesionale lipseau din dosare

Cum cei doi medici veterinari falşi profesează în continuare, CMV a cerut, în plângerea penală, şi cercetarea pentru abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu a celor care refuză să suspende şi, ulterior, să retragă atestatele de liberă practică eliberate pe numele celor doi.

Colegiul Medicilor Veterinari mai spune că, la momentul obţinerii atestatelor de liberă practică, Dunca şi Semeni Marchiş erau obligaţi, prin lege, să prezinte, în vederea înscrierii în Colegiul Medicilor Veterinari filiala Maramureş, „şi Decizia de recunoaştere a calificării profesionale, în vederea exercitării profesiei de medic veterinar pe teritoriul României, emisă de către Biroul Executiv al Consiliului Naţional al Colegiului Medicilor Veterinari, (…) fapt care nu s-a întâmplat”.

„În anul 20l4”, adaugă CMV, „a existat o situaţie similară, de solicitare a înscrierii ca membru al Colegiului Medicilor Veterinari filiala Municipiul Bucureşti în baza unei diplome de licenţă false. În acest caz, în urma verificărilor efectuate, s-a confirmat faptul că diploma depusă era falsă, fapt pentru care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

„Aplicați anularea taxei de salubrizare”: PAS vrea demisia secretarului CMC. Ceban: „Febră electorală”

Pe 17 iunie, fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a cerut să fie aplicată anularea taxei de salubrizare. PAS a solicitat și demisia secretarului interimar al CMC, Adrian Talmaci. Fracțiunea a declarat că, în ianuarie 2025, o majoritate de consilieri au votat pentru excluderea taxei, însă, în cele din urmă, decizia nu a fost semnată de secretarul CMC. În contextul acestor declarații și solicitări, primarul Ion Ceban a afirmat, în cadrul ședinței Consiliului, că „oamenii intră în febra electorală”. Prezent și el la ședință, Talmaci nu a reacționat la solicitarea PAS. Ulterior, fracțiunea a propus includerea pe ordinea de zi a unui proiect de decizie privind destituirea acestuia din funcție. Propunerea nu a întrunit suficiente voturi.

În dimineața zilei de 17 iunie, înainte de ședința CMC, consilierii fracțiunii PAS au susținut un briefing de presă. „Cerem demisia lui Talmaci”, „Aplicați anularea taxei de salubrizare!” – au fost câteva dintre mesajele afișate pe pancartele consilierilor.

„Această taxă este colectată cu o lipsă totală de transparență. Nu există nicio informare clară despre cum sunt valorificați acești bani, unde se duc ei și pentru cine. (…) Anul acesta, o majoritate de consilieri trezi la minte au votat excluderea acestei taxe de salubrizare din decizia taxelor locale, însă culmea ipocriziei este că decizia nu a fost semnată de secretarul consiliului. Secretarul consiliului încalcă flagrant legea și refuză să semneze decizia luată de majoritatea consilierilor municipali. Pentru a pune punct tuturor acestor fărădelegi pe care primarul le comite, inclusiv cu mâna secretarului consiliului, PAS a elaborat un proiect de decizie cu privire la demiterea secretarului Consiliului Municipal și astăzi îl vom include pe ordinea de zi”, a comunicat președinta fracțiunii PAS din CMC, Zinaida Popa.

În contextul declarațiilor și solicitărilor PAS, primarul Ion Ceban a afirmat că „oamenii intră în febra electorală”.

„Astăzi am văzut poziții începând cu taxa de salubrizare și finalizând cu demisia colegilor noștri, eu înțeleg că oamenii intră în febra electorală, dar vreau ca în asemenea circumstanțe să dați dovadă de cât se poate maturitate politică. (…) În ceea ce privește taxa de salubrizare, am spus că este 10 lei pe lună pentru cetățean, în municipiul Chișinău. Pot să afirm cu mândrie că astăzi municipiul Chișinău este unul dintre cele mai curate orașe pe care le vizitați. Mult mai curat decât a fost cu cinci ani în urmă. (…) Vorbesc de salubrizarea și pe arterele centrale, în intracartier, tot ce ține nemijlocit de întreținerea spațiilor publice fie că ele sunt municipale sau la balanța Guvernului Republicii Moldova”, a comunicat primarul în debutul ședinței CMC.

„Vrem să vă reamintim că taxa a fost anulată cu o majoritatea a consilierilor”, a strigat un consilier din sală.

„Vă rog să nu ne dați la brazdă pentru anumite acțiuni, pentru că în țară n-ați produs nimic și produceți numai zgomot aici”, a spus ulterior Ceban.

Mai târziu, președinta fracțiunii PAS a propus includerea pe ordinea de zi a unui „proiect de decizie cu privire la încetarea raporturilor de serviciu prin destituirea secretarului interimar al Consiliului Municipal Chișinău, Adrian Talmaci”. Ulterior s-a anunțat că propunerea nu a întrunit suficiente voturi.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la secretarul interimar al CMC, Adrian Talmaci, în contextul declarațiilor PAS. Deocamdată nu avem un răspuns.

***

Taxa de salubrizare a fost introdusă inițial în 2022, cu o valoare de 10 lei pe lună pentru fiecare locuitor înscris la adresa de domiciliu. Mai amintim că în ianuarie 2025, 26 de consilieri municipali au votat pentru eliminarea taxei de salubrizare de 120 de lei per persoană pentru anul 2025.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: