gov.md

Ion Chicu a avut o întâlnire cu premierul rus Mihail Mișustin. Despre ce au discutat aceștia 

Prim-ministrul Ion Chicu a avut o întâlnire cu Mihail Mișustin, premierul Federației Ruse, se anunță într-un comunicat al guvernului, astăzi, 31 ianuarie. În cadrul discuțiilor, acesta a solicitat omologul său rus să susțină cererea Republicii Moldova de a deveni stat membru al Băncii Eurasiatice de Dezvoltare.

În cadrul discuției, șefii guvernelor au abordat un șir de subiecte prioritare de pe agenda bilaterală, precum oportunitățile de creștere a exportului produselor moldovenești pe piața rusă, aplicarea taxelor vamale la import, simplificarea accesului pe ambele piețe și altele.

Ion Chicu i-a solicitat omologul său rus să susțină cererea Republicii Moldova de a deveni stat membru al Băncii Eurasiatice de Dezvoltare. La rândul său, Mișustin a reacționat pozitiv.

„Ne bucură interesul companiilor ruse față de piața noastră. Am avut, la Chișinău, o ședință cu președintele BED, în cadrul căreia am discutat posibilitatea finanțării construcției unui hub agroindustrial, dar și disponibilitatea de a finanța alte proiecte”, a declarat Ion Chicu.

Menționăm că premierul Ion Chicu a participat la ședința extinsă a Consiliului Interguvernamental al Uniunii Economice Eurasiatice, care s-a desfășurat în Almaty, Kazahstan.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IGSU/imagine simbol

Tragedie la Șoldănești: Un copilaș de 5 ani a ars de viu, după un incendiu într-un șopron în care se juca

Un copil de 5 ani din satul Răspopeni, raionul Șoldănești, a ars de viu în urma unui incendiu dintr-un șopron în care se juca. Cazul a avut loc astăzi, 10 martie. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) într-un comunicat.

Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:07.

Angajații IGSU au fost fost sesizați că un șopron cu suprafața de 4 m2, în care erau depozitate paie, dintr-o gospodărie din Răsponeni, a fost cuprins de flăcări.

Un echipaj de pompieri și salvatori a intervenit pentru stingerea incendiului.

Ajunși la fața locului, aceștia au depistat în interiorul șopronului corpul neînsuflețit al unui copil în vârstă de 5 ani.

Conform informațiilor preliminare, înainte de izbucnirea incendiului, în interiorul construcției au fost observați doi copii care se jucau. Unul dintre aceștia, în vârstă de 11 ani, a reușit să iasă la timp din șopron, în timp ce copilul mai mic a rămas în interior”, a menționat IGSU.

Incendiul a fost lichidat de către populație, conform instituției.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de organele de resort.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: