Israir Airlines va lansa zboruri directe din Chișinău spre Tel Aviv

Compania israeliană „Israir Airlines” va opera zboruri directe între Republica Moldova și Israel. Astfel, începând cu luna ianuarie 2024, moldovenii vor putea ajunge direct de la Chișinău la Tel Aviv. Informația a fost confirmată, pe 8 august, pentru NewsMaker de către ambasadorul Republicii Moldova, Alexandr Roitman.

Pe 6 august, administratorul Aeroportului Internațional Chișinău Constantin Vozian a anunțat că, din toamnă, două companii aeriene vor veni pe piața din Republica Moldova. 

Mai devreme, pe 29 iunie, Administrația Aeroportului Chișinău a anunțat că s-a întâlnit cu reprezentanții companiilor aeriene israeliene „EI-Al”, „Israir” și „Arkia”. În cadrul întrevederii, părțile au discutat despre consolidarea legăturilor aeriene dintre Moldova și Israel.

Anterior, cursa Chișinău-Tel Aviv era operată de Air Moldova. La moment, zborurile sunt efectuate și de Hi Sky și Fly One.

***

Aeroportul Internațional Chișinău a trecut oficial în gestiunea statului începând cu 28 martie 2023, după ce în 2013 a fost luat în concesiune pentru o perioadă de 49 de ani. Președinta Sandu i-a acuzat de „furtul” aeroportului, prin „tranzacții mincinoase”, pe liderul Partidului „ȘOR”, deputatul fugar, Ilan Șor și fostul lider al Partidului Democrat din Moldova Vlad Plahotniuc. Ca urmare a acestei scheme, timp de nouă ani, statul a pierdut venituri în valoare de 1,6 miliarde lei, susținea șefa statului.

Mai precizăm că Wizz Air a plecat din Moldova în martie curent, în timp ce cel mai mare operator avia din Moldova, Air Moldova, își anula, pe bandă rulantă, zborurile, din cauza dificultăților financiare. Recent, cel mai mare operator aerian din Republica Moldova a respins declarațiile autorităților centrale privind falimentarea companiei aeriene. Compania a emis o notă informativă în care a dat asigurări că Air Moldova continuă să parcurgă etapele procesului de restructurare, îndemnând politicienii să se abțină de la a comenta situația din jurul companiei.

Recent, directorul Autorității Aeronautice Civile (AAC) Vasile Șaramet a declarat că Air Moldova ar putea să nu mai revină cu operațiuni pe Aeroportul Internațional Chișinău. Potrivit șefului AAC, conducerea companiei nu reușește, deocamdată, să identifice resurse financiare pentru a întoarce datoriile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Realitatea.md

Un proiect imobiliar de până la €500 mln în Chișinău, discutat cu un investitor asiatic. Precizările directoarei Agenției de Investiții

O posibilă investiție de 200–500 de milioane de euro în sectorul imobiliar din Chișinău este discutată cu un investitor dintr-o țară asiatică. Proiectul ar putea include un complex rezidențial cu locuințe de lux, un centru comercial și un hotel de cinci stele. Totuși, Republica Moldova nu dispune, în prezent, de un mecanism care să permită oferirea gratuită a terenurilor în schimbul realizării unor investiții de asemenea anvergură, ceea ce ar putea reduce atractivitatea țării pentru investitor. Declarațiile au fost făcute de directoarea Agenției de Investiții, Natalia Bejan, în ediția din 11 octombrie a emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit acesteia, investitorul și-a exprimat disponibilitatea de a veni în Republica Moldova cu o investiție de cel puțin 200 de milioane de euro, suma discutată ajungând până la 500 de milioane de euro.

„Este vorba despre construcția de case, apartamente de lux, care ar fi construite cu un shopping centru la baza acestui complex rezidențial, cu hotel de cinci stele, care nu există ca brand în Republica Moldova”, a declarat Natalia Bejan.

Directoarea Agenției de Investiții a explicat că, în alte țări, inclusiv în state membre ale Uniunii Europene, autoritățile oferă uneori terenuri gratuit investitorilor, în schimbul angajamentului de a realiza proiecte de valoare mare.

„La acest moment, noi nu avem un mecanism… Și desigur că tema este super tabuizată. De ce noi ar trebui să scoatem un teren și să-l oferim cu titlu gratuit unui investitor? Cum să o facem? Și în general există un pic de frică de parteneriate publice private, din cauză că avem traume istorice, experiențe că lucrul acesta nu s-a întâmplat okay. Și, respectiv, punem astfel de investitori în fața faptului că suntem gata să scoatem la licitație terenurile, dar trebuie să plătească un preț pentru ele. Și atunci noi nu suntem numaidecât foarte interesanți, comparativ cu alte țări unde vine statul și spune „vă dăm teren””, a spus ea.

Întrebată ce beneficii aduce Republicii Moldova o astfel de investiție, Bejan a declarat: „Managementul celorlalte spații comerciale, ei le asigură pe durata întregii existențe, fie că este vorba de shopping centru, fie că este vorba de un hotel. Plus, este vorba de managementul clădirii. Deci este vorba de clădiri în care există recepție la intrare, acces limitat pentru persoanele din extern, tipuri de complexe rezidențiale care nu există în Republica Moldova. (…) Îmi este greu să zic că ar aduce un impact pur economic sau de exporturi, de exemplu. Desigur că nu ar fi impactul în direcția asta. În același timp, ca locuitor al Chișinăului, eu îmi doresc un oraș frumos”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: