France24

Italia a anunțat că persoane care vin din România și Bulgaria vor intra în carantină timp de 14 zile

Ministrul Sănătății din Italia, Roberto Speranza, a anunțat că cetățenii care vin din România și Bulgaria vor intra în carantină timp de 14 zile, informează Digi24.

Autoritățile italiene au decis instituirea carantinei pentru români după ce, în ultima perioadă, numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 în România a crescut. Ministrul italian al Sănătății a luat decizia în urma unei întâlniri cu șefii instituțiilor de sănătate și cu ministrul de Interne.

Precizăm că în România au fost confirmate, până acum, 42.394 de cazuri de coronavirus, iar în Bulgaria – 9853 de cazuri de COVID-19.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

FBI și autoritățile din Moldova colaborează împotriva escrocheriilor prin call-center: „Mesajul nostru este clar…”

Statele Unite și Republica Moldova își consolidează cooperarea pentru combaterea centrelor de apeluri frauduloase transnaționale. Ambasada SUA la Chișinău anunță că agenți ai FBI și ai Serviciului de Securitate Diplomatică s-au întâlnit în această săptămână cu reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii din Republica Moldova pentru a coordona eforturile împotriva acestor rețele.

Potrivit misiunii diplomatice, rețelele criminale folosesc reclame online înșelătoare pentru a viza cetățeni ai Statelor Unite și recurg la apeluri telefonice frauduloase pentru a înșela persoane din Republica Moldova, punând în pericol securitatea financiară a familiilor de pe ambele maluri ale Atlanticului.

„Mesajul nostru este clar: nu există refugiu sigur pentru operațiunile de înșelăciune. Prin schimb de informații și acțiuni comune de aplicare a legii, Statele Unite și Republica Moldova colaborează pentru a destructura aceste rețele și pentru a-i trage la răspundere pe organizatorii lor”, a transmis Ambasada SUA în comunicatul publicat pe 31 iulie.

Amintim, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a anunțat pe 23 iulie că persoanele implicate în infracțiuni cibernetice, inclusiv în escrocherii online și șantaj sexual, nu vor mai putea obține vize pentru a intra în Statele Unite. Restricțiile se vor aplica și membrilor familiilor apropiate ale acestora. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: