Ambasada Italiei

Italia a prelungit starea de urgență până în octombrie. Cum vor fi afectați moldovenii

Italia prelungește starea de urgență, instituită la sfârșitul lunii ianuarie, până pe 15 octombrie anul curent. De asemenea, sunt prelungite cu 10 zile restricțiile de călătorie stabilite anterior până la 31 iulie, inclusiv restricțiile care interzic intrarea în Italia pentru persoanele care în ultimele 14 zile au vizitat sau au tranzitat Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei Italiei în Republica Moldova, în prezent, cetățenii Republicii Moldova pot intra în Italia doar dacă dețin un permis de ședere pe teritoriul acestei țări sau a unei țări membre a UE (inclusiv membrii de familie a acestora: soț sau soție, părinți, copii până la vârsta de 21 de ani și dependenții pe motive de dizabilitate).

Într-o convorbire telefonică, care a avut loc la data de 29 iulie, președintele Igor Dodon s-a adresat omologului său italian, Sergio Mattarella, cu rugămintea să permită intrarea cetățenilor Republicii Moldova în Italia dacă prezintă certificate de testare la COVID-19, iar în caz de necesitate să repete testarea imediat după̆ intrarea în Italia. O decizia în acest sens nu a fost, însă, deocamdată, luată.

https://www.facebook.com/MoldovainItaly/posts/1255025518175314

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Argint la Abu Dhabi și bronz la Napoli: doi judocani din Republica Moldova, medaliați

Judocanul Mihail Latîșev a obținut medalia de argint la Grand Slam-ul de la Abu Dhabi, iar judocanul Ciprian Gribineț – medalia de bronz la Campionatul European U23 de la Napoli. Informația a fost comunicată de Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova.

Potrivit Comitetului, Ciprian Gribineț a obținut patru victorii în categoria de greutate 81 kg, în fața elvețianului Thien Oulevey, spaniolului Inaki Merchtan, sârbului Vasilije Grujicic și bulgarului Hristo Valkov. Gribineț a fost învins de turcul Erman Gurgen. În acest an, Ciprian Gribineț a mai cucerit argintul la European Open de la Tallinn, a precizat Comitetul.

Mihail Latîșev a trecut de americanul John Jayne, ucraineanul Artem Bubyr, italianul Kenny Bedel și cehul Adam Kopecky. În finala categoriei de greutate de 90 kg, Latîșev a fost învins de bulgarul Ivaylo Ivanov. În acest an, Mihail Latîșev a mai câștigat Cupa Europei și a obținut argintul la Grand Prix-ul de la Lima și bronzul la Grand Slam-urile de la Budapesta, Astana și Dushanbe, a menționat Comitetul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: