Getty Images

Italia va introduce propriul „pașaport verde” pentru turiști

Prim-ministrul Italiei, Mario Draghi, a îndemnat toţi străinii să îşi rezerve vacanțele de vară în Italia, întrucât ţara va avea propriul pașaport verde, informează Mediafax.

Șeful guvernului de la Roma a spus că Uniunea Europeană va introduce un paşaport verde până la mijlocul lunii iunie. Acesta va facilita călătoriile internaţionale pentru cei care au fost vaccinaţi, sunt negativi în urma testul RT PCR sau ar putea dovedi că s-au recuperat recent din COVID-19.

El a spus însă că Italia, care generează aproximativ 13% din producţia sa economică din turism, va avea propriul paşaport verde gata până la jumătatea acestei luni.

„La mijlocul lunii mai, turiştii pot avea permisul italian, aşa că a sosit momentul să vă rezervaţi vacanţele în Italia”, a adăugat el.

Călătoriile între regiunile italiene au fost strict restricţionate pentru o mare parte a anului pentru a combate virusul. Dar, cu numărul de cazuri în scădere, guvernul speră să atragă turişti în această vară cu aşa-numitele paşapoarte de vaccin.

De la începutul pandemiei, în Italia au fost testați pozitiv cu COVID-19 peste 4 mln de persoane, țara fiind pe locul 4 în lume la capitolul infectări confirmate. De asemenea, aproape 122 de mii de oameni au decedat din cauza infecției.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters

Atac armat în orașul polonez Cracovia: 5 persoane au fost ucise, iar peste 10 au fost rănite (VIDEO)

Un atac armat a avut loc în orașul Cracovia, Polonia, pe 7 noiembrie. Potrivit ultimelor informații oferite de poliție, cinci persoane au fost ucise, iar alte peste zece au fost rănite. Suspectul a fost reținut, însă a fost rănit în timpul operațiunii și se află în prezent la spital.

Potrivit presei poloneze, care citează martori oculari, mai multe focuri de armă s-au auzit în Piața Centrală a orașului, ceea ce a provocat panică în rândul trecătorilor.

Conform RMF24, atacatorul a deschis focul din mașina sa asupra unor persoane alese la întâmplare. Polițiștii au tras asupra acestuia în timpul operațiunii de reținere, iar ulterior a fost transportat la spital. Deocamdată, motivele atacului nu sunt cunoscute.

Oamenii legii au confirmat moartea a cinci persoane. Alte peste zece au fost rănite, inclusiv polițiști.

În momentul producerii atacului, în apropierea Pieței Centrale avea loc o manifestație organizată de formațiuni politice de dreapta, în legătură cu criza din jurul Tribunalului Constituțional al Poloniei. Deocamdată, nu există informații care să indice o legătură între manifestație și atacul armat.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: