Captură video

„Justiția să nu se facă la televizor”: Ceban după perchezițiile CNA la Direcția Locativ-Comunală și Amenajare

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a venit cu o nouă reacție în urma perchezițiilor efectuate săptămâna trecută la Direcția Generală Locativ-Comunală și Amenajare din Chișinău, într-un dosar privind corupție în achizițiile public. Edilul a subliniat că autoritățile trebuie să își facă datoria, dar justiția nu trebuie să se facă „la televizor” și a cerut respectarea strictă a legislației naționale.

„Cu siguranță că cel care se face de vină, de fiecare dată am spus acest lucru, să răspundă. Dar să răspundă în conformitate cu prevederile legislației naționale. Pentru că, în ziua de astăzi, nu cunoaștem care sunt detaliile referitoare la acele fotografii care au fost plasate, de unde au fost ridicate aceste surse financiare. S-a creat impresia că din birou șefului nemijlocit, ceea ce, cel puțin la această etapă, din câte înțeleg eu, nu corespund realității. S-a făcut și s-a arătat cu degetul într-o direcție sau alta, a spus Ceban în timpul ședinței Primăriei capitalei.

Amintim că peste 5 milioane de lei în diferită valută au fost ridicați de Centrul Național Anticorupție în urma perchezițiilor efectuate joi, 4 decembrie, într-un dosar privind corupție în achizițiile publice. Banii au fost găsiți în locuințele și birourile unor agenți economici, dar și ale unor funcționari ai Direcției Locativ-Comunale Chișinău. Proveniența sumelor urmează să fie stabilită pe parcursul urmăririi penale, a precizat instituția.

Amintim că, pe 4 decembrie, ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurori din Bălți au făcut percheziții la angajați ai Direcției generale locativ-comunale și amenajare a Primăriei Chișinău și la agenți economici. În urma descinderilor, au fost reținuți patru funcționari publici cu statut de conducători, inclusiv șeful Direcției generale locativ-comunale și amenajare, Ion Burdiumov.

Potrivit CNA, funcționarii publici ar fi pretins, acceptat și primit comisioane din valoarea licitațiilor adjudecate, favorizând anumite companii în procesul de atribuire a contractelor publice.

Toate persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

D. Umbraso / LRT nuotr/imagine simbol

Banii care ar fi colectați de la părinți la Liceul „Academia Copiilor”: ministerul și direcția educație Chișinău anunță verificări

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGETS) din Chișinău au inițiat verificări la Liceul Teoretic „Academia Copiilor”, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor școlare de achitarea unor datorii către asociația de părinți. Autoritățile au precizat că accesul elevilor la manuale nu poate fi condiționat de plăți și că, dacă informațiile se confirmă, vor fi luate măsurile prevăzute de legislație.

Într-o postare publicată pe Facebook, MEC a condamnat colectarea plăților informale în instituțiile de învățământ și orice tentativă de a condiționa accesul elevilor la manuale sau la alte resurse educaționale.

Fiecare elev trebuie să primească manualele necondiționat și să fie tratat în mod egal. Împărtășim indignarea părinților care au primit asemenea mesaje și îi asigurăm că interesul și demnitatea copiilor sunt prioritare. Cazul semnalat la Liceul „Academia Copiilor” va fi examinat de Consiliul de etică al Ministerului Educației și Cercetării”, a menționat instituția.

Totodată, MEC a solicitat DGETS să verifice de urgență circumstanțele cazului și să asigure distribuirea manualelor aprobate de minister către fiecare elev, fără condiționări financiare.

La rândul său, DGETS a anunțat că a constituit un grup de lucru pentru a analiza situația, inclusiv aspectele referitoare la solicitarea plăților către asociația de părinți și eventuala legătură dintre aceste plăți și eliberarea manualelor.

Accesul elevilor la educație și la manualele școlare nu poate fi condiționat de achitarea unor plăți sau contribuții”, a subliniat DGETS.

Direcția a precizat că va solicita explicațiile și documentele necesare, iar dacă vor fi constatate abateri, vor fi întreprinse măsurile prevăzute de legislație, în limitele competențelor sale.

MEC a afirmat, la rândul său, că, în cazul în care faptele semnalate se confirmă, vor fi aplicate măsurile prevăzute de legislație.

Amintim că Asociația „Părinți Solidari” a publicat, pe 17 septembrie, mai multe capturi de ecran din care reiese că mai multor părinți ai căror copii învață la Liceul Teoretic „Academia Copiilor” li s-ar fi cerut să achite câte 9 000 de lei pentru anul de studii 2026–2027. Mai mult, potrivit organizației, diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor de achitarea datoriilor către asociația de părinți.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: