Kazahstan: Dacă furi mireasa ai putea să ajungi la închisoare. S-a propus introducerea unei prevederi în Codul Penal

Biroul Comisarului pentru Drepturile Omului din Kazahstan a luat inițiativa de a propune modificări la legea penală pentru a combate problema răpirilor de mirese, scrie RBC. 

„Avocatul Poporului a transmis deja o propunere de introducere a unui articol separat 125-1 „Răpirea unei persoane în scopul căsătoriei” în Codul Penal, care, credem, va avea un efect preventiv, permițând reducerea nivelului infracțiunilor împotriva femeilor”, a declarat Avocatul Poporului din Kazahstan într-un comunicat.

De asemenea, se propune excluderea din legislația actuală a notei la art. 125 Cod penal (răpire), care prevede „exonerarea de răspundere penală în cazul eliberării voluntare a victimei”.

„Parchetul General a susținut propunerea Avocatului Poporului, iar modificările vor fi introduse în comun în cursul activității legislative”, se arată în raportul Biroului Comisarului pentru Drepturile Omului.

Practica răpirii fetelor în scopul căsătoriei este încă obișnuită în Kazahstan, în special în regiunile sudice, potrivit raportului. În unele cazuri, astfel de acțiuni implică o încălcare a integrității sexuale, umilire, reținere ilegală și chiar sinucidere.

„Situația este agravată de faptul că aceste cazuri sunt în mare parte latente, din cauza stereotipurilor existente care nu permit femeilor să sesizeze folosirea acestui tip de constrângere. În majoritatea cazurilor, tinerii nici măcar nu știu despre răspunderea penală. Puțini oameni realizează că aceasta este o crimă gravă, o încălcare gravă a drepturilor omului la integritatea și libertatea personală”, se arată în declarația Avocatului Poporului.

O analiză a infracțiunilor legate de răpire a arătat că în perioada 2019 până în prezent au fost înregistrate 214 infracțiuni din această categorie.  În același timp, nu există statistici clare cu privire la furtul fetelor în scopul căsătoriei, întrucât Codul penal nu conține un element separat al unei astfel de infracțiuni, se mai arată în raport.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski: Ucraina va organiza alegeri dacă Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile

Ucraina va organiza alegeri dacă Vladimir Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile, a declarat președintele ucrainean Vladimir Zelenski, relatează Meduza.

Potrivit lui Zelenski, ucrainenii trebuie să decidă când să voteze și pe cine să aleagă. „Dar dacă să răspund la această întrebare, eu știu că Putin și-a dorit foarte mult să schimbe președintele Ucrainei. Înțeleg asta”, a adăugat Zelenski.

„Iar dacă președintele Trump își dorește cu adevărat anumite schimbări în ceea ce privește desfășurarea alegerilor, am discutat deja acest lucru cu echipa sa. Prin urmare, vă rog să-i transmiteți lui Putin: dați-ne două luni, 60 de zile de răgaz. O încetare completă a focului timp de 60 de zile și noi vom organiza alegeri. Desigur, vor fi pregătiți să acceptăm orice alegere a poporului nostru – a poporului ucrainean”, a comunicat Zelenski într-un interviu pentru ABC News.

Amintim că președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte „care să poată încheia un acord”. „El (nota red. Zelenski) ar fi putut încheia numeroase acorduri, dar, dintr-un anumit motiv, nu a făcut-o niciodată”, a adăugat Trump. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: