Inquam Photos / Octav Ganea

Klaus Iohannis a obținut al doilea mandat în calitate de președinte al României. Prezență la vot record în Republica Moldova

Klaus Iohannis rămâne președinte al României. După centralizarea voturilor din toate cele 18.748 de secții din țară, acesta a obținut 63.17% din voturi, iar Viorica Dăncilă – 36.81%. La aceste date urmează să se adauge voturile românilor din diaspora. În Republica Moldova, prezența la vot a atins un nivel record.  

În prima declarație după rezultatul afișat de exit poll, Klaus Iohannis a menționat că va fi președintele tuturor românilor, indiferent dacă l-au susținut sau nu.

„Este o victorie importantă victoria de astăzi. Este cea mai categorică victorie obţinută vreodată împotriva PSD-ului. Primesc această victorie cu bucurie, cu mulţumire, cu modestie şi cu încredere în România. Vă promit astăzi, aici, în această seară, că voi fi preşedintele tuturor românilor – şi al celor care m-au votat, cărora le mulţumesc în mod expres, şi al celor care nu m-au votat”, a declarat Klaus Iohannis.

La rândul său, fostul premier, Viorica Dăncilă, a subliniat faptul că a reușit să obțină numărul egal de voturi de la alegerile din 2016, prin care PSD a intrat la guvernare. De asemenea, aceasta s-a referit și la scrutinele care urmează.

„PSD astăzi a recâştigat încrederea cetăţenilor români care ne-au votat în 2016. Am recuperat voturile pe care le-am pierdut la alegerile europarlamentare, iar astăzi avem peste 3 milioane de voturi, ceea ce înseamnă că avem numărul de voturi pe care l-am avut la parlamentarele din 2016 şi care ne-au permis să intrăm la guvernare. Am toată convingerea că nr. de voturi de astăzi ne ajută, ne obligă şi în acest sens vom face tot ce este posibil să câştigăm alegerile locale şi alegerile parlamentare, a spus Viorica Dăncilă”.

La alegerile de duminică s-au prezentat 10,03 milioane de români, dintre care 9,1 milioane în România și 944 de mii în diaspora. A fost un record de prezență în afara țării.

În Republica Moldova au votat 52.285 de persoane, cu aproape 10 mii mai mult față de primul tur. La Chișinău, aproape 27 mii de cetățeni români și-au exercitat dreptul la vot.

Pentru prima dată, românii din diaspora au votat timp de trei zile.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

defence-ua.com/imagine simbol

O a doua dronă a intrat ilegal în Moldova sâmbătă: a survolat raioanele Soroca, Dondușeni și Edineț⚡️⚡️⚡️

Sâmbătă, 31 octombrie, încă o dronă – a doua – a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova. Aceasta a intrat din direcția regiunii Vinița, Ucraina, îndreptându-se spre localitatea Sobor, raionul Soroca. În cele din urmă, drona a părăsit spațiul aerian al Republicii Moldova în proximitatea localității Viișoara, raionul Edineț. Informațiile au fost comunicate de Ministerul Apărării.

Potrivit Ministerului Apărării, drona a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova la ora 17:50, prin localitatea Sobor, raionul Soroca. Aceasta a venit din direcția localității Mihailovka, regiunea Vinița. Ulterior, zborul acesteia a fost detectat în proximitatea orașului Dondușeni. La ora 18:03, drona a traversat zona satelor Goleni, Gordinești și Burlănești, raionul Edineț. 

„Survolarea a avut loc în contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei”, a comunicat Ministerul Apărării.

La ora 18:12, drona a părăsit spațiul aerian al Republicii Moldova, în proximitatea localității Viișoara, raionul Edineț.

***

Amintim că, tot pe 31 octombrie, însă la ora 16:24, o dronă a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova prin localitatea Plopi, raionul Rîbnița. Aceasta a venit dinspre regiunea Odesa, Ucraina. Ulterior, drona a fost identificată în zona localității Bănești, raionul Telenești. La ora 16:46, a fost restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării, iar la 16:52 – în zona de centru. La ora 16:54, drona a dispărut de pe radare în proximitatea localității Țibirica, raionul Călărași. În cele din urmă, drona a părăsit spațiul aerian național, iar la ora 17:14, spațiul aerian în zonele de nord și centru ale Republicii Moldova a fost redeschis. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: