novostipmr.com

Krasnoselski, despre viitorul Transnistriei: Recunoaștere prin război sau pace într-un stat nerecunoscut?

Liderul nerecunoscut de la Tiraspol Vadim Krasnoselski a remarcat, într-un comentariu publicat pe 6 mai, că după incidentele recente, calificate drept „atentate teroriste”, presa internațională a devenit interesată de situația din Transnistria. Acesta s-a arătat indignat că atenția specială a apărut abia acum, după ce, timp de 30 de ani, stânga Nistrului ar fi fost ignorată.

„Brusc, a apărut interesul tuturor. Telefoanele nu încetează să sune. Toată presa internațională s-a trezit după aceste explozii. Toți au nevoie de comentarii. De ce? De ce timp de 30 de ani au fost indiferenți față de soarta republicii? De ce ne-au ignorat sau menționat doar în treacăt manifestările, succesele, dificultățile cu care poporul transnistrean s-a confruntat de unul singur. De ce ne-au ignorat când băteam în toate ușile și ceream ajutor? Nu material. Am cerut comunității internaționale să ne bage în seamă și să reacționeze la încălcarea drepturilor transnistrenilor”, a scris Vadim Krasnoselski.

Liderul de facto al regiunii transnistrene a enumerat planurile de dezvoltare economică ale Tiraspolului și s-a întrebat retoric de ce problemele cu care se confruntă nu îi îngrijorează pe partenerii internaționali.

„Ce preferă oamenii – recunoașterea prin război și vărsare de sânge sau viața în pace și dezvoltare prosperă, însă într-un stat nerecunoscut de comunitatea internațională? Răspunsul este evident. Transnistria trebuie și va fi recunoscută – însă pe cale pașnică, la masa de negocieri, prin dialog. Procesul trebuie să fie exclusiv unul democratic, fără acțiuni de luptă și pierderi. Nimeni nu are nevoie de război”, a mai spus acesta.

***

Pe 26 aprilie, în regiunea transnistreană a fost declarat cod roșu de pericol terorist. Din acest motiv, în regiune a fost anulată parada militară tradițională, iar elevii și unii studenți au trecut la studii online. De asemenea, au fost înăsprite controalele la punctele de control.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NYT: SUA ar propune reluarea importurilor de gaze rusești în Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Reluarea importurilor de cantități mari de gaze naturale rusești în Europa ar fi un element-cheie al noii propuneri a Statelor Unite ale Americii pentru încheierea războiului din Ucraina. Despre acest lucru scrie The New York Times (NYT), care citează surse familiarizate cu discuțiile.

Potrivit publicației, inițiativa a fost prezentată de Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, în cadrul negocierilor cu reprezentanții Ucrainei și ai Uniunii Europene. Propunerea ar fi fost discutată și cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unei întâlniri desfășurate la Kiev în septembrie.

Planul Washingtonului ar urmări să ofere Rusiei un stimulent economic pentru a pune capăt războiului, prin reluarea livrărilor de gaze naturale către Europa.

Ideea a fost însă întâmpinată cu scepticism de reprezentanții UE. Günter Sautter, principalul consilier pentru securitate al cancelarului german Friedrich Merz, s-ar fi pronunțat ferm împotriva acestei inițiative. Totodată, unii oficiali europeni și ucraineni se așteaptă ca SUA să încerce să obțină o parte din veniturile generate de exporturile de gaze rusești, potrivit surselor NYT.

SUA ar fi discutat cu Rusia despre reluarea funcționării gazoductului Nord Stream

Sursele citate de The New York Times au mai declarat că oficialii americani au discutat cu partea rusă despre posibilitatea reluării funcționării gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. Conducta este nefuncțională din august 2022, când a fost avariată în urma unor explozii.

La începutul lunii octombrie, agenția Reuters a relatat, la rândul său, despre aceste discuții, citând cinci surse. Potrivit uneia dintre sursele NYT, administrația Trump consideră că reluarea funcționării Nord Stream ar fi „o sarcină ușoară” în cazul în care s-ar ajunge la un acord de pace.

Reprezentanții Casei Albe au negat însă că subiectul reluării funcționării gazoductului ar fi fost discutat. Aceștia au precizat că orice acord în această privință ar necesita o coordonare strânsă cu partenerii europeni, în cadrul unui acord de pace cuprinzător.

UE a decis să renunțe la gazele rusești până la sfârșitul anului 2027

În ianuarie 2026, Uniunea Europeană a convenit asupra eliminării treptate a importurilor de gaze naturale din Rusia, atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (GNL), până la 1 noiembrie 2027. Măsura prevede și interzicerea încheierii unor noi contracte de import de gaze cu Rusia, notează DW.

După declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, ponderea gazelor rusești în totalul importurilor UE a scăzut considerabil. Dacă în 2021 acestea reprezentau 45% din importurile de gaze ale Uniunii, în 2024 ponderea a coborât la aproximativ 19%, iar în 2025 — la 13%.

La 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, după ce a refuzat prelungirea contractului expirat cu gigantul energetic rus Gazprom.

Potrivit The New York Times, decizia provoacă pierderi anuale de aproximativ 900 de milioane de euro pentru Kiev, reprezentând veniturile pe care Ucraina le încasa din taxele de tranzit.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: