facebook.com/ipismoldova

Kulminski, despre întrevederea dintre Sandu și Rubio: a fost o stabilită din timp, la inițiativa SUA

Întrevederea dintre președinta Maia Sandu și secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco Rubio, care a avut loc în marja Conferinței de Securitate de la München, a fost inițiată de partea americană. Declarația a fost făcută de ambasadorul Republicii Moldova în SUA, Vlad Kulminski, în ediția din 16 februarie a emisiunii „Новая неделя” de la TV8. Potrivit lui Kulminski, imediat după această întâlnire vor urma o serie de vizite oficiale la nivel de ministere și agenții, inclusiv pe dimensiunile energetică și economică.

„Aș dori să reamintesc faptul că a fost o întâlnire deplină, separată, nu una informală sau întâmplătoare. Desigur, a fost o întâlnire stabilită din timp, cu mult înainte. Mai mult decât atât, inițiativa a venit din partea americană. Pentru organizarea ei a depus eforturi considerabile Ambasada SUA în Moldova, dar și Ambasada Moldovei în Statele Unite, fiind un demers comun. În plus, a fost o întâlnire absolut logică, deoarece, din perspectiva Statelor Unite ale Americii, Republica Moldova are un rol foarte important în arhitectura securității regionale”, a explicat diplomatul.

Vlad Kulminski a subliniat că întrevederea este importantă din mai multe motive. În primul rând, ea ar putea marca deschiderea unui nou capitol în relațiile bilaterale dintre Chișinău și Washington. În al doilea rând, Statele Unite continuă să joace un rol-cheie în asigurarea securității Republicii Moldova, iar dialogul la nivel înalt consolidează acest parteneriat.

„Nu pot oferi acum detalii, însă imediat după această întrevedere vor urma o serie de vizite aici, la nivel de ministere și agenții, în domeniul energetic, economic și în alte sectoare. Datorită acestei întâlniri, multe lucruri vor putea fi impulsionate și avansate. Este esențial ca în Republica Moldova să se mențină pacea și stabilitatea, iar acest lucru contează inclusiv pentru eforturile de a obține pacea în Ucraina. Nimeni nu își dorește ca instabilitatea sau, ferească Dumnezeu, războiul să se extindă asupra Republicii Moldova”, a mai menționat acesta.

Amintim că, în perioada 13–14 februarie, președinta Maia Sandu a participat la Conferința de Securitate de la München, unul dintre cele mai importante forumuri internaționale dedicate securității globale.

În marja evenimentului, șefa statului a avut o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio. Într-un interviu pentru Explicativ, aceasta a declarat că discuțiile au vizat sprijinul continuu al Statelor Unite pentru Chișinău în domeniile energetic, al apărării și al securității cibernetice.

Anterior, la începutul anului 2025, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că, pe parcursul anului 2026, nu sunt planificate vizite de lucru în Statele Unite ale Americii.

Totodată, șefa statului a precizat că agenda sa externă pentru această perioadă include mai multe deplasări oficiale în statele membre ale Uniunea Europeană.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Rata de promovare la școlile auto, îngrijorătoare: doar 24% trec proba practică pentru categoria B. Ministerul Educației anunță verificări

Zeci de școli auto din Republica Moldova vor trebui să-și îmbunătățească modalitățile de predare, după ce nu au reușit să atingă rata minimă de promovare a examenelor, potrivit datelor prezentate de Ministerul Educației și Cercetării, care a analizat rezultatele din ultimii trei ani, potrivit TVR Moldova. Cele mai slabe rezultate au fost înregistrate la proba practică pentru categoria B — destinată autoturismelor — unde doar 24% dintre cursanți au reușit să o promoveze, în timp ce la teorie rata de promovare a fost de 57%. O nouă evaluare a școlilor auto este planificată pentru luna iunie.

Potrivit datelor prezentate, rata medie de promovare în 2025 a variat semnificativ în funcție de categorie. La categoria C, pentru camioane, 57% au trecut teoria și 39% practica. La categoria CE, 60% teoria și 50% practica. La categoria D, pentru autobuze, 63% teoria și 51% practica. Cea mai bună rată de promovare la proba practică a fost înregistrată la categoria A — motociclete — cu 88%, la o rată de 62% la teorie.

Printre cauzele ratei scăzute de promovare, directorii de școli auto și experții menționează intervalul mare de timp dintre finalizarea cursului și susținerea examenului, emoțiile candidaților și rutele de testare mai puțin cunoscute.

„Dacă astăzi finisați o școală și primiți certificatul de școlarizare, mai devreme de o lună de zile nu vă veți putea programa la examen. Această perioadă influențează negativ, micșorează volumul de cunoștințe și reduce rata de promovare. Aceasta este principala pricină”, a declarat Andrei Pascal, director de școală auto, pentru TVR Moldova.

Expertul auto Constantin Mihalachi a pledat pentru introducerea unui sistem de rating al școlilor auto, care ar stimula concurența și ar determina instituțiile să pună accent mai mare pe calitatea instruirii.

„O evaluare a școlilor, inclusiv pentru cei care vor să obțină permisul de conducere, ar crea o concurență între școli. O instruire de proastă calitate duce la supraaglomerarea ASP-ului, iar oamenii care ar putea da examenul din prima sunt nevoiți să aștepte mai mult”, a declarat Mihalachi pentru TVR Moldova.

Secretarul de stat al Ministerului Educației, Liudmila Stihi, a precizat că în multe țări ale Uniunii Europene pragurile minime de promovare sunt mult mai ridicate — între 50% și 80% la teorie și între 40% și 60% la practică — și că scopul analizei a fost identificarea problemelor pentru a găsi soluții.

„Scopul a fost să vedem unde sunt problemele, care sunt provocările, de ce se întâmplă aceste rezultate, astfel încât să știm ce să facem împreună”, a declarat Stihi pentru TVR Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: