news.ru

La ce etapă e ancheta privind eliberarea deținuților condamnați pe viață? Ministerul Justiției cere extrădarea unei persoane

Ancheta privind eliberarea din detenție a mai multor condamnați pe viață, în baza Legii amnistiei și a modificărilor la Codul penal, continuă. Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a anunțat că investigația internă va dura încă două-trei săptămâni.

„Zilele trecute am dispus prelungirea termenului pentru efectuarea acestei închete, reieșind din complexitatea volumului de muncă, dar și a numărului mare de persoane care sunt audiate în cadrul acestei închete interne.  Respectiv, încheta se prelungește cam pentru încă două-trei săptămâni. La finele acestei anchete, vă vom informa despre rezultatele finale”, a declarat ministra Justiției.

În urma recursurilor depuse, instanțele au anulat cinci decizii de eliberare din închisoare a persoanelor condamnate pe viață. Trei condamnați eliberați au revenit în închisori, iar în cazul celei de-a patra persoane, a fost declanșată procedura de extrădare. Întrebată dacă este vorba despre Iurie Radulov, alias „Babior”, ministra a confirmat, dar a evitat să precizeze locația acestuia, pentru a nu afecta procedurile în curs.

Mihailov-Moraru a mai precizat că Ministerul Justiției a sesizat Procuratura pe caz, fără să precizeze dacă sesizarea vizează anumite persoane.

Amintim că nouă persoane condamnate la închisoare pe viață au fost eliberate condiționat, în baza Legii amnistiei și a Codului penal, ceea ce a provocat un scandal în societate în aprilie. Partidul de guvernare a exclus-o din rândurile sale pe deputata Olesea Stamate, pe care o acuză că ar fi introdus trei amendamente la lege, care au permis eliberarea condamnaților. Parlamentara a respins acuzațiile și a rămas deputată neafiliată în Parlament.

În urma scandalului, premierul Dorin Recean l-a demis pe directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, Parlamentul a modificat de urgență legea, iar Ministerul Justiției a inițiat o anchetă pentru a identifica lacunele legislative care au permis eliberările controversate.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Hotel în loc de Penitenciarul nr. 13?/ Transnistria acuză SIS/ Cine e în spatele atacului cibernetic?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Autoritățile suspectează implicarea altor state în atacul cibernetic
— Date personale, în mâna hackerilor. Ce pot face cetățenii?
— Directoarea Agenției de Guvernare Electronică pleacă din funcție
— Diaconu, despre atacul cibernetic: Riscuri financiare mici, dar trebuie să fim vigilenți
— CEC: Atacul cibernetic nu a afectat datele alegătorilor
— Asociația Băncilor din Moldova: Banii sunt în siguranță
— Ozerov: Rusia va depune eforturi pentru livrarea gazelor în Transnistria
— Călătoriile cu microbuzele urbane din Transnistria se scumpesc
— Tiraspolul acuză SIS de pregătire a unei „provocări” la un miting
— Compensațiile la căldură, cu sprijinul FMI?
— Tofan vrea hotel în locul Penitenciarului nr. 13. Ce cred chișinăuienii?
— Profesorii care vor preda în română în Găgăuzia și Taraclia vor primi 200.000 de lei
— Gagauz a depus plângere la poliție din cauza conturilor de TikTok
— Petru Vlah promite să restabilească atribuțiile Găgăuziei și să creeze locuri de muncă
— Ce se întâmplă cu coletele comandate până la 1 noiembrie?
— Dosarul Ludmilei Vartic: „Procesul-verbal nu poate fi scos din context”
— Asistența medico-socială: Rezultatele parteneriatului de 20 de ani dintre Swiss TPH și Republica Moldova
— Primul deces cauzat de gripă în acest sezon

Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: