Litvinenco
Максим Андреев, NewsMaker

„La comanda lui Dodon sunt gata să dea foc la țară”. PAS nu recunoaște votarea politicii bugetar fiscală în prima lectură

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) nu recunoaște votarea în prima lectură a celor trei legi privind politica fiscală. În cadrul unui briefing de presă, deputații Igor Grosu și Sergiu Litvinenco au declarat că ceea ce fac socialiștii contravine Regulamentului Parlamentului și a Constituției.

„După două tentative de a relua ședința, în loc să o închidă și să revenim în ședința Biroului permanent al parlamentului, unde să luăm o decizie care proiecte se întorc la guvern și care să fie scoase de pe ordinea de zi, proiecte introduse ieri și înregistrate pe data de 1 și azi ajunse deja pe agenda parlamentului… Faptul că se opun vorbește că sunt porniți pe destabilizarea situației”, a declarat liderul fracțiunii PAS, Igor Grosu.

Colegul său de fracțiune, Sergiu Litvinenco, a declarat că sunt încălcate procedurile parlamentare: „Faptul că ei încearcă să treacă proiecte în acest mod contravine Regulamentului Parlamentului și Constituției, mai ales în contextul unei recente hotărâri a Curții Constituționale. Am văzut că un personaj care este vicepreședintele parlamentului este disperat, se vede că le fuge pământul de sub picioare și la comanda lui Dodon sunt gata să dea foc la țară ca să-și salveze schemele corupționale”.

Litvinenco a mai declarat că cele trei proiecte de legi nu au fost votate, iar „în Codul Penal sunt multe articole și vor trebui să răspundă pentru încălcarea flagrantă a procedurilor parlamentare”.

De cealaltă parte, deputatul socialist Vlad Bătrîncea a declarat că cele trei proiecte de legi au fost adoptate și urmează să fie adoptat și cel privind bugetul în medicină.

„Doamna Sandu, situația a ieșit de sub control. Distrugerea bunurilor publice este departe de un comportament adecvat, civilizat și legal. Mai există legi în această țară. Noi am urmărit Guvernul din care ați făcut parte, am urmărit alianțele din care ați făcut parte, am protestat, dar nu ne-am permis să rupem vreun microfon și să distrugem bunul public. Noi am reușit să votăm, cu acceptul dl Pușcuță, în prima lectură, Politica bugetar-fiscală. Același lucru cu Bugetul public pentru anul 2021, la fel și Bugetul social. Ne-a rămas doar bugetul în medicină. Noi trebuie să votăm Bugetul în medicină”, a precizat Bătrîncea.

***

PSRM și Platoforma „Pentru Moldova” au votat în primă lectură cele trei proiecte de legi care vizează politicile bugetar-fiscale, fără audierea ministrului Finanțelor și fără runda de întrebări-răspunsuri. Drept reacție, deputații din Platforma DA și PAS l-au alungat cu forța pe socialistul Vlad Bătrîncea de la tribuna de vicepreședinte al parlamentului.

Ulterior, conducerea legislativului a anunțat pauză timp de două ore.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

colaj NM

Schimb de acuzații între Băluțel și Ceban după incidentele cu drone: „comportament de agent rus” vs. „propagandă”

Adrian Băluțel, deputatul PAS și președinte al Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, l-a acuzat pe primarul Chișinăului, Ion Ceban, de „comportament de agent rus”, după ce edilul a cerut convocarea Consiliului Național de Securitate (CNS) în contextul incidentelor cu drone și a sugerat că guvernarea PAS că nu ar fi întreprins măsuri pentru asigurarea securității populației. Parlamentul a menționat că Ceban nu a condamnat Federația Rusă pentru încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova și a invocat investițiile făcute în domeniul apărării de actuala guvernare. În replică, primarul capitalei a catalogat învinuirile drept „propagandă”.

Pe Ceban îl deranjează PAS şi Consiliul Național de Securitate, nu îl deranjează Putin şi Federația Rusă care lansează drone. Această postare a lui Ceban denotă clar un comportament de agent rus. Nu a menționat în niciun fel Rusia, statul care se face responsabil de violarea spațiului nostru aerian și nici nu a condamnat acțiunile agresive ale acestuia împotriva Republicii Moldova. Cel mai mai cinic e că acest politician chipurile cere măsuri împotriva dronelor, după ce ani la rând, fiind ideologul PCRM și PSRM, formațiuni care, aflate la guvernare, au denigrat orice încercare de a investi în armată”, a scris Adrian Băluțel pe Facebook, luni, 21 septembri.

Deputatul a mai spus că, de când a ajuns la guvernare, PAS a făcut eforturi „fără precedent” de a investi în apărare, subliniind că în ultimii ani au fost achiziționate două radare, iar armata a fost dotată cu „mijloace a dronelor”.

În replică, la ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău, Ion Ceban a acuzat reprezentanții guvernării că fac „propagandă”.

Dronele… 200 de metri de la Chișinău, de la Colonița… Am vorbit sâmbătă că ar fi bine să fie convocat Consiliul Național de Securitate. Da, și pe noi ne interesează ca administrație ce se întâmplă, care sunt măsurile de protecție, cum trebuie să ne comportăm, ce trebuie să facem în anumite situații. (…) Noi considerăm că acest lucru trebuie să fie făcut public. Iarăși au făcut gălăgie toți trubadurii ăștia, toți președinții de comisii, că facem… Voi ați îndobitocit populația cu tot felul de frici, chemare la dezbinare, chemare la ură. Fără un gram de protecție pentru oameni. Și în ceea ce ține de securitatea națională, și în ceea ce ține de economie, și în ceea ce ține de social. (…) Singurul lucru pe care-l cunosc acești cetățeni este să facă propagandă enormă prin toate instituțiile media”, a spus edilul capitalei.

Amintim că schimbul de replici vine după ce, pe 19 septembrie, Ion Ceban a publicat pe rețelele de socializare un mesaj în care a solicitat convocarea Consiliului Național de Securitate și a Centrului de Management al Crizelor după incidentul din apropierea satului Colonița, municipiului Chișinău, unde s-a prăbușit un aparat de zbor fără pilot, care ulterior a explodat. „Pentru liniștea cetățenilor, ieșiți și spuneți ce măsuri concrete ia statul în aceste situații. (…) Ocupați-vă de problemele oamenilor de acasă și întreprindeți măsuri pentru securitatea cetățenilor inclusiv în legătură cu creșterea exorbitantă a prețurilor. Unde sunt măsurile de securitate a statului despre care atât ați vorbit?”, a menționat primarul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: