Accizele la carburanți vor rămâne, deocamdată, neschimbate, susține șeful Centrului Național de Management al Crizelor, Serghei Diaconu. Potrivit acestuia, reducerea accizelor nu ar rezolva problema scumpirilor pe termen lung, iar efectul pe termen scurt ar fi limitat, motiv pentru care autoritățile analizează măsuri țintite de sprijin pentru sectoarele economice afectate.
„Când vorbim de accize, este foarte important ca cetățeanul să înțeleagă că acciza nu crește, statul nu face mai mulți bani din faptul că vinde mai multă motorină sau vine motorină sau benzină mai scumpă. Acciza rămâne aceeași. Să o diminuiezi acum, teoretic face o mică diferență de valoare pe o perioadă foarte scurtă, după care oricum, pe termen lung, lovește în economie de lungă durată”, a declarat Diaconu la TVR Moldova.
Oficialul a precizat că acciza ar putea fi utilizată ca instrument doar pentru anumite domenii, precum construcțiile sau transporturile, acolo unde impactul poate fi controlat și justificat economic. O reducere generală a accizelor ar avantaja, în special, persoanele cu consum ridicat de combustibil, fără a aduce beneficii reale categoriilor vulnerabile, a explicat Diaconu.
„Excluderea accizului va aduce beneficii, în primul rând, nu omului care nu folosește mașina, ci omului care și așa e bine-merci, are o mașină de lux. Pentru el, va fi un cadou. Pentru omul care nu folosește mașina – profesor, medic, care nu are mașină sau o folosește – nu îi aduce mult beneficiu”, a mai declarat șeful Centrului Național de Management al Crizelor.
Între timp, autoritățile elaborează mai multe planuri de intervenție, în funcție de evoluția situației de pe piața carburanților. Serghei Diaconu a menționat că statul dispune de pârghii pentru a preveni transformarea crizei energetice într-una umanitară, însă măsurile vor fi aplicate gradual și direcționat, inclusiv prin sprijin pentru sectoarele cele mai afectate. Fiecare intervenție, a adăugat el, trebuie evaluată atent din perspectiva efectelor pe termen lung.
„Este important, în acest caz, ca mecanismele care sunt elaborate să fie exact pe anumite sectoare, pe anumite segmente, foarte targhetate și foarte bine calculate”, a conchis oficialul.
Amintim, Republica Moldova se află în stare de alertă energetică pentru o perioadă de 60 de zile. Recent, autoritățile au introdus măsuri temporare pentru gestionarea consumului de carburanți. Astfel, a fost limitată vânzarea motorinei în canistre la maximum 20 de litri per persoană, pentru a preveni epuizarea rapidă a stocurilor și a asigura continuitatea aprovizionării.
În același timp, pe fundalul creșterii continue a prețurilor la carburanți, mai mulți politicieni au cerut reducerea accizelor. Aceștia susțin că măsura ar putea diminua presiunea asupra populației și agenților economici.
Potrivit ultimelor date oficiale, în prezent, țara dispune de rezerve de motorină pentru aproximativ opt zile, de benzină pentru circa 15 zile, iar de gaz lichefiat pentru aproximativ 14 zile. În acest context, autoritățile îndeamnă șoferii să utilizeze rațional produsele petroliere și să evite achizițiile nejustificate.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!