Facebook/Maia Sandu

La sfat cu președintele. Maia Sandu a discutat cu 15 antreprenori care au revenit din diaspora

Președinta țării Maia Sandu a avut o discuție cu 15 antreprenori care, după mai mulți ani de străinătate, au revenit acasă și au deschis afaceri în Moldova. Șefa statului a dat asigurări că vor fi schimbate practicile care împiedică oamenii să-și dezvolte afacerile onest și a îndemnat moldovenii stabiliți în străinătate să revină în țară.

Cei 15 antreprenori care, după mai mulți ani de străinătate, au revenit acasă și au deschis afaceri în Moldova au reușit datorită investițiilor proprii, la care s-a adăugat ajutorul Programului PARE 1+1, sprijinit de stat.

„Oameni muncitori și dedicați, ei produc miere și cultivă struguri, fac biscuiți sau oferă servicii medicale, iar astfel creează locuri de muncă și dezvoltă comunitățile în care trăiesc. Lucrează onest, respectă legea și evită plățile informale. Le-am ascultat istoriile și am vorbit despre problemele cu care se confruntă, iar ei mi-au spus că cel mai greu le vine în relația cu statul, cu unele instituții publice care nu înțeleg rolul sectorului privat”, a relatat președinta țării.

Maia Sandu a menționat că vor fi înlăturate practicile care împiedică antreprenorii să-și dezvolte afacerile.

„I-am asigurat că vom schimba din temelie practicile care împiedică oamenii să-și dezvolte afacerile în mod onest – și acesta este mesajul meu pentru toți moldovenii care doresc să se întoarcă în țară și să-și clădească aici viitorul. Vă așteptăm acasă. Moldova are nevoie de voi, părinții și copiii voștri vă simt lipsa. Noi vom munci pentru a crea un mediu de afaceri prietenos cu businessul pentru toată lumea – și cei de acasă, și cei care se gândesc să revină la baștină. Vom extinde programele de sprijin pentru afacerile mici și mijlocii. Doar așa vom crește economia. Antreprenorii cu care am discutat au demonstrat că acest lucru este posibil, dar statul trebuie să le vină în ajutor”, a conchis președinta țării.

Elena Druță, consilier prezidențial responsabil de relații cu diaspora, a precizat că la discuție au participat Anastasia Pihut – Baran, care a vorbit despre tractoare și cereale și Ludmila Furtuna, care a povestit despre cum este să fii medic în Italia, iar apoi să revii și să deschizi un centru medical pentru tratamentul durerii.

Efun Cazac a vorbit despre cum este să ai 1200 de familii de albine și să te dezvolți, să crești, să participi la târguri specializate, iar Vasile Niculiță (EcoFarm Moldova) despre cum e să revii după 10 de ani de trai în Italia, cu ideea clară că vrei să faci permacultură. Viorel Drumov (Patiserie „Vivina”) a povestit despre cum este să deschizi o mică patiserie în apropiere de Căușeni, Nicolae Croitoru (Bucătării Croitoru), revenit din Milano, a relatat despre cum este să faci mobilă, dar și să treci toate plățile prin contabilitate, iar Igor Furtuna (Biscottini) a povestit despre cum este să faci biscuiți după rețete italiene, cu angajați locali.

„S-a vorbit despre cum este să activezi cu cecuri și facturi, despre cât e de importantă calitatea solului, a apelor și despre cum avem nevoie de păduri și de copaci meliferi, dar și de infrastructură. Ei au în minte imaginea unei țări mai bune și muncesc zi de zi pentru asta”, a menționat consilierul prezidențial.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Raport StratCom: sprijinul pentru aderarea la UE crește, dar rămâne la 8% în Găgăuzia și Taraclia

Sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a crescut în ultimii doi ani și a ajuns la 57%. Cea mai mare creștere a fost înregistrată în nordul țării, arată Indexul Rezilienței Informaționale Naționale, publicat pe 4 noiembrie de Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (StratCom).

La nivel național, sprijinul pentru aderare a crescut cu cinci puncte procentuale față de 2024, când era de 52%. Media națională „ascunde”, însă, diferențe „importante” între regiuni, precizează StratCom. În regiunea Centru, 73% dintre locuitori susțin aderarea, iar în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia sprijinul este de 8%. În nordul țării, ponderea celor care susțin aderarea a urcat de la 37% în 2025 la 53% în 2026.

„Atitudinile față de integrarea europeană sunt strâns legate de încrederea în instituții și de sursele de informare. Cetățenii care au încredere în mass media din Federația Rusă manifestă, în general, un sprijin mai redus față de aderarea la UE”, susține StratCom.

Totodată, 62% dintre respondenți consideră că beneficiile aderării la UE justifică dificultățile reformelor de preaderare, față de 50% în 2024.

Raportul publicat pe 4 noiembrie urmărește cum a evoluat reziliența societății în fața manipulării informaționale și a ingerințelor străine. Indexul analizează percepțiile și atitudinile cetățenilor în cinci domenii – integrare europeană, coeziune socială, reziliență economică, apărare și securitate națională. Pentru a compara rezultatele, datele au fost colectate în lunile aprilie și mai ale fiecărui an din perioada 2024–2026.

***

Amintim, Republica Moldova a obținut, alături de Ucraina, statutul de țări candidate la UE în iunie 2022. Ambele țări au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024. În 2026, atât Moldova, cât și Ucraina, au deschis patru dintre cele șase clustere de negociere.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: