Andrei Mardari / NewsMaker

La Spitalul Republican se fac minuni! Chirurgii au salvat doi bărbați, care sufereau de boli cardiovasculare

Medicii de la IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” au reușit să efectueze cu succes încă două intervenții chirurgicale neobișnuite. Chirurgii endovasculari au salvat doi bărbați realizând intervențiile EVAR (endovascular aneurysm repair) și TEVAR (thoracic endovascular aneurysm repair).

În primul caz este vizat un bărbat de 77 de ani, diagnosticat cu aneurism gigant de aortă abdominală infrarenală, de peste 12 cm cu un risc înalt de ruptură. În astfel de cazuri, mortalitatea după ruptură este de 90%. Din cauza riscului mare asociat cu operația vasculară clasică deschisă, pacientul trebuia operat doar minim-invaziv. Aplicând metoda EVAR, care presupune implantarea unei endoproteze prin intermediul unor incizii mici în artera femurală, intervenția a avut loc cu succes. Traumatismul operator și postoperator a fost unul minim, iar peste două zile bărbatul a fost externat acasă în stare satisfăcătoare.

Al doilea pacient a fost un bărbat de 81 de ani, care a fost internat în spital cu ulcer penetrant mare, cu un pseudoanevrism de aortă toracică cu risc  înalt de ruptură. Similar primului caz, bolnavul nu era candidat pentru intervenția deschisă, care ar fi fost traumatizantă și cu un risc mare de mortalitate. În schimb, a fost folosită metoda TEVAR, prin care s-a efectuat endoprotezarea aortei toracice prin implantarea unui endograft. Această intervenție minim-invazivă a permis pacientului să aibă o perioadă postoperatorie mai ușoară și să evite riscul iminent de ruptură a anevrismului. Bărbatul la fel a fost externat acasă la 2 zile după intervenție.

Ehipa care a asigurat actul medical:

  • Chirurgi endovasculari: Barat Sorin, Manica Ștefan, medic rezident Ion Bodiu.
  • Asistenți de operație: Cojușnean Angela, Ursu Ana.
  • Anesteziologi: Andrei Ciocarlan, asistenta de anestezie Panfil Cristina.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Italia interzice burka și niqabul în școli. Meloni: „La școală trebuie să vii cu fața descoperită”

Guvernul Italiei a aprobat un set de măsuri care interzic purtarea burkăi și a niqabului în școli și limitează la 30% numărul elevilor care nu cunosc suficient limba italiană într-o clasă, relatează BBC. Premierul Giorgia Meloni a descris aceste decizii drept „măsuri de bun-simț”, susținând că ele contribuie la integrare, nu la divizare.

„La școală trebuie să mergi cu fața descoperită”, a declarat Meloni, prezentând duminică planurile executivului. Ea a afirmat că nimeni nu ar trebui să decidă în locul unei fete că trebuie să își ascundă fața în numele tradiției.

Ministrul Educației, Giuseppe Valditara, a precizat că plafonul de 30% nu are legătură cu cetățenia elevilor, ci cu nivelul lor de cunoaștere a limbii italiene. Potrivit acestuia, interzicerea niqabului și a burkăi urmărește, de asemenea, promovarea egalității între femei și bărbați.

Măsura vizează doar articolele vestimentare care acoperă fața. Astfel, niqabul – care lasă vizibilă doar zona ochilor – și burka – care acoperă complet corpul și fața, inclusiv printr-o plasă în dreptul ochilor – vor fi interzise. Hijabul, care nu acoperă fața, nu este vizat de noile reguli.

Datele centrului de cercetare Fondazione ISMU arată că elevii fără cetățenie italiană reprezintă 11,6% din totalul elevilor din Italia.

Aplicarea limitei de 30% va diferi în funcție de nivelul de învățământ. În școala primară, regula se va aplica copiilor fără cetățenie italiană care s-au născut în afara țării sau care nu au frecventat grădinița timp de cel puțin doi ani. În învățământul gimnazial și liceal, măsura îi va viza pe elevii fără cetățenie italiană care nu au studiat cu succes în sistemul educațional italian timp de minimum trei ani.

Autoritățile locale din domeniul educației vor avea obligația de a repartiza mai echilibrat între școlile din aceeași zonă elevii care întâmpină dificultăți în utilizarea limbii italiene. În situațiile în care acest lucru nu este posibil, vor putea fi aplicate excepții, iar elevii vor beneficia de cursuri suplimentare de limba italiană.

Valditara a declarat că scopul măsurii este prevenirea apariției așa-numitelor „clase-ghetou”.

Noile prevederi îi vizează și pe părinți. Potrivit agenției Ansa, instituțiile de învățământ vor trebui să informeze serviciile sociale atunci când barierele lingvistice persistente ale părinților sau ale altor persoane responsabile de creșterea copilului împiedică integrarea acestuia. În același timp, autoritățile vor oferi cursuri gratuite de limba italiană pentru adulți.

Opoziția susține că inițiativa are mai degrabă un scop politic decât unul educațional. Criticii acuză guvernul Meloni că încearcă să atragă electoratul lui Roberto Vannacci, general în rezervă și lider al partidului de extremă dreapta Futuro Nazionale („Viitorul Național”), considerat un potențial rival pentru dreapta aflată la guvernare.

Lidera Partidului Democrat (PD), Elly Schlein, a calificat proiectul drept o acțiune de propagandă și a afirmat că aplicarea lui este nerealistă. La rândul său, vicepreședinta Camerei Deputaților și deputată PD, Anna Ascani, a acuzat guvernul că folosește școala și elevii în scopuri politice.

Participând prin videoconferință la conferința de presă din New York, Valditara a respins aceste acuzații.

„Nu noi îl urmărim pe Vannacci, ci el ne urmărește pe noi”, a declarat ministrul.

Vannacci s-a declarat favorabil măsurilor, dar a susținut că acestea ar fi trebuit adoptate cu mult timp în urmă.

Între timp, liderul partidului Liga, Matteo Salvini, care a prezentat recent un pachet separat de măsuri împotriva așa-numitului „islam politic”, l-a criticat pe Vannacci, afirmând că acesta „votează constant împotriva guvernului”. Salvini și-a exprimat totodată speranța că partidul Futuro Nazionale va sprijini noile propuneri ale Ligii.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: