timpul.md

La Taraclia va apărea un monument nou. Va fi dedicat participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl

În orașul Taraclia va fi înființat un monument în memoria participanților la lucrările de lichidare a consecințelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobîl. Inițiativa a fost aprobată de Executiv, în ședința din 22 decembrie. Anterior, o decizie în acest scop a fost luată de Consiliul orășenesc Taraclia, la inițiativa Asociației Obștești „Uniunea Cernobîl din Moldova”. 

Monumentul va fi edificat în scopul comemorării locuitorilor or. Taraclia, implicați în acțiunile de lichidare a consecințelor catastrofei, precum și promovării patriotismului în rândul tinerei generații. La lucrările de lichidare a consecințelor avariei de la Cernobîl au participat 75 de persoane originare din raionul Taraclia, dintre care 24 au decedat.

Schița monumentului va fi avizată de către Ministerul Culturii, prin intermediul Consiliului Național al Monumentelor de For Public.

Cheltuielile necesare pentru proiectarea și amenajarea terenului aferent  vor fi acoperite din donații, sponsorizări și alte surse prevăzute de cadrul legal.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Marea Dictare Națională: mai multe note de „10” și mai puține de „9” față de anul trecut. Ce premii au fost acordate

26 de participanți la Marea Dictare Națională din 2026 au obținut nota „10”, iar 105 – nota „9”. Cele 131 de persoane care au obținut notele „9” și „10” au fost premiate în cadrul unei ceremonii oficiale organizate de Ministerul Educației și Cercetării.

Ceremonia a avut loc pe 11 octombrie, la Teatrul Republican „Luceafărul”. Evenimentul a inclus și spectacolul „Testamentul” de Gheorghe Urschi. Participanții au avut astfel ocazia să urmărească pe scenă opera din care a fost selectat fragmentul adaptat pentru dictarea din acest an.

Cei 26 de participanți cu nota „10” au primit câte un abonament pentru activități sportive, un set de cărți, un voucher în valoare de 1.000 de lei pentru procurarea cărților, o baterie externă și o invitație pentru două persoane la Teatrul „Luceafărul”. Cei 105 de participanți care au luat  nota „9” au primit câte un voucher de 100 de lei pentru cărți, o baterie externă și o invitație pentru două persoane la teatru.

Potrivit Ministerului Educației, cele 26 de persoane care au obținut nota „10” sunt: Cojocaru Mircea, Bulban Amalia, Lungu Patricia, Lungu Tatiana, Ozhan Marcela, Știrbu Carolina, Pasat Adelina, Druc Antonina, Roșca Cristina, Ilașco Svetlana, Moraru Nina, Durnea Anastasia, Cazacliu Ana, Păsat Victoria, Suslov Anastasia, Pleșca Polina, Tătaru Petru Alexandru, Tonu Angelica, Pisica Alina, Popa Tatiana, Diacenco-Mosanu Daniela, Rebeja Olga, Haritonova Taisia, Gherb Nadejda, Balan Olga și Zamă Mia.

Cea de-a IV-a ediție a Marii Dictări Naționale a fost organizată pe 31 august, cu ocazia Zilei Limbii Române, și a reunit aproape 3.500 de persoane la Chișinău și în 16 raioane ale țării.  Pentru prima dată, la dictare au participat și persoane cu deficiențe de vedere.

Spre comparație, în 2025, 18 participanți la Marea Dictare Națională au obținut nota maximă „10”, iar 120 au obținut nota „9”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: