Ghenea Constantin/Facebook

La Verona, poliția a aplaudat moldovenii care au venit la vot. Ce a condus la acest gest? (VIDEO)

La Verona, mulțimea de moldoveni care doreau să voteze, stând în rânduri imense în fața secției de votare, au fost aplaudați de către poliția locală. Oamenii legii au lăudat moldovenii pentru respectarea tuturor regulilor de siguranță împotriva răspândirii coronavirusului și păstrarea distanței.

Un cetățean al Moldovei care locuiește în Verona a postat un videoclip pe pagina sa de Facebook, care arată că o coadă imensă s-a format la secția de votare din Verona în după-amiaza zilei de 16 noiembrie. În ciuda faptului că erau mulți oameni, toți mențineau distanța și purtau măști.

Amintim că al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Moldova are loc astăzi. Cetățenii pot vota pentru președintele actual Igor Dodon sau pentru liderul Partidului de Acțiune și Solidaritate (PAS) și fostul prim-ministru Maia Sandu.

Prezența la vot până la ora 19:00 constituie aproape 51% sau peste 1,56 mln de alegători. Au mai rămas două ore până la închiderea secțiilor de vot.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari || NewsMaker

Curtea Constituțională: Victimele represiunilor politice pot cere anularea condamnărilor prin revizuire

Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională omisiunea legislativă care a lăsat victimele represiunilor politice fără o procedură prin care să poată cere anularea condamnărilor pronunțate de instanțe în perioada regimului totalitar. Până când Parlamentul va corecta legislația, CC a decis ca astfel de cereri să fie examinate de Curtea Supremă de Justiție prin procedura de revizuire, transmite IPN.

Problema a apărut după ce Parlamentul a eliminat în 2023 recursul în anulare din Codul de procedură penală. În același timp, Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice a rămas nemodificată și continua să prevadă această cale pentru anularea sentințelor pronunțate de organele judiciare.

Curtea Constituțională a constatat astfel o omisiune legislativă. Potrivit Curții, prin eliminarea recursului în anulare, fără instituirea unei alte proceduri, a devenit imposibilă aplicarea mecanismului prevăzut de lege pentru persoanele condamnate de instanțe în perioada 7 noiembrie 1917-23 iunie 1990.

Potrivit CC reabilitarea acestor persoane nu se rezumă la recunoașterea unor consecințe istorice ale represiunii. Procedura permite anularea unei condamnări care, în cazul victimelor represiunilor politice, nu a reprezentat rezultatul unei constatări legale a vinovăției, ci o formă de persecuție pentru activități îndreptate împotriva sistemului totalitar.

Până când Parlamentul va face modificările necesare, Curtea Supremă de Justiție va examina cererile și recursurile formulate de Procuratura Generală pentru anularea unor asemenea condamnări, precum și deciziile Procuraturii Generale prin care este refuzată reabilitarea.

Decizia Curții Constituționale a fost pronunțată marți, 15 septembrie, în urma unei sesizări depuse de Procuratura Generală într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Edineț. Curtea a declarat neconstituțională omisiunea legislativă din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023. Hotărârea CC e definitivă și intră în vigoare la data adoptării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: