Lavrov susține că Maternitatea din Mariupol era, de fapt, sediul Batalionului Azov

Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, declară că Rusia nu intenționează să atace alte țări și nici nu a atacat Ucraina. Iar cu referire la atacul maternității din Mariupol, oficialul rus spune că maternitatea fusese transformată într-o bază militară, de unde se trăgea împotriva soldaților ruși.

„Blocurile maternității din Mariupol au fost demult capturate de batalionul Azov și alți radicali. Ei au scos de acolo toate femeile și asistentele și acolo au pus o bază ultraradicală a batalionului Azov. Asta se întâmpla acum trei zile, așa că trageți singuri concluziile despre cum este manipulată opinia publică în lume. Eu am văzut știri, și da, într-adevăr este foarte emoționant, dar din păcate, cealaltă parte, în orice altă situație trebuie să prezinte idei mult mai obiective și care nu sunt foarte populare”, a declarat Lavrov, în Antalya, după întrevederea cu ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba.

Totodată, spune Lavrov, inițiativa Moscovei de a deschide zilnic coridoare umanitare în Ucraina rămâne în vigoare.

„Operațiunea rusă în Ucraina decurge conform planului. Cei care asigură Ucraina cu arme trebuie să înțeleagă că sunt responsabili pentru acțiunile lor”, a declarat Serghei Lavrov.

Pe 9 martie, administrația orașului Mariupol a anunțat că 17 oameni au avut de suferit în urma atacului asupra maternității. De asemenea, autoritățile locale au declarat că cel puțin 1 207 oameni au murit în oraș de la începutul războiului. Kievul susține că de vină sunt soldații ruși. Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a reiterat apelul către SUA și NATO de a închide spațiul aerian asupra țării, pentru a respinge atacurile aeriene lansate de armata rusă.

Pe 10 martie s-au împlinit 15 zile de la invazia Rusiei în Ucraina. Moscova refuză să recunoască că este un „război” și insistă că a lansat o „operațiune specială militară, pentru demilitarizarea și „denazificarea” Ucrainei”.

Știrile NewsMaker în română le puteți găsi și pe pagina noastră de Facebook, dar și pe Telegram.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Stoianoglo rămâne favorit în intențiile de vot la alegerile pentru funcția de bașcan, dar Gagauz câștigă teren. Sondaj IMAS

Candidatul independent Alexandr Stoianoglo conduce în intențiile de vot pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, cu 26,5%, fiind urmat de candidatul Partidului Socialiștilor (PSRM), Fiodor Gagauz, care ar acumula 17,5% din voturi. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de compania IMAS, care arată că diferența dintre cei doi candidați s-a redus semnificativ în ultimele luni.

Potrivit cercetării, 26,5% dintre respondenți ar vota pentru Alexandr Stoianoglo, iar 17,5% pentru Fiodor Gagauz. În al doilea val al sondajului, diferența dintre cei doi era de 17,6 puncte procentuale, în timp ce în prezent aceasta a ajuns la nouă puncte procentuale.

Directorul IMAS, Doru Petruți, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că evoluțiile reflectă dinamica din campania electorală. Potrivit acestuia, Fiodor Gagauz este perceput drept cel mai activ candidat, fiind menționat de 29,5% dintre respondenți.

Totodată, intenția de vot în favoarea candidatului socialist a crescut după ce acesta și-a anunțat candidatura din partea PSRM și a început campania electorală. „Se văd efectele de campanie. În patru săptămâni sunt schimbări semnificative”, a menționat Doru Petruți.

Datele celor trei etape ale sondajului arată că susținerea pentru Alexandr Stoianoglo este în scădere, de la 32,4% în septembrie și 29,2% în octombrie, la 26,5% în noiembrie. În schimb, Fiodor Gagauz a înregistrat o creștere constantă: de la 3,2% în septembrie, la 11,6% în octombrie și 17,5% în noiembrie.

Pe locul trei în intențiile de vot se situează candidata independentă Ivanna Koksal, cu 9,6%. Alți doi candidați independenți, Serghei Anastasov și Cornel Dudnic, sunt creditați cu 4,8% și, respectiv, 4,5%.

Totodată, peste 27% dintre respondenți nu au o opțiune clară de vot.

Sondajul IMAS a fost realizat în trei etape, în septembrie, octombrie și noiembrie 2026. Primul val a inclus 818 respondenți, al doilea – 825, iar cel mai recent – 627 de persoane din UTA Găgăuzia.

Marja maximă de eroare este de ±3,4% pentru primele două etape și de ±3,9% pentru cea din noiembrie.

***

Alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026. Pentru conducerea autonomiei concurează opt candidați. Cine sunt, NewsMaker a explicat – AICI.

În aceeași zi vor avea loc și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Pentru cele 35 de mandate au fost înregistrați 135 de candidați, majoritatea independenți.

Pentru scrutinul din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare, dintre care 12 în municipiul Comrat.

NewsMaker a explicat cine sunt favoriții acestor alegeri și unde apar PAS și Kremlinul în calculele electorale – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: