RTEC

Lecții online și troleibuze oprite? Măsurile pregătite de Primăria Chișinău în caz de deficit de lumină

Primăria Chișinău ia în calcul trecerea elevilor la învățământ online și limitarea circulației troleibuzelor, în cazul unui eventual deficit de energie electrică. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban, după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) municipale, convocată în contextul instituirii stării de urgență în sectorul energetic pe întreg teritoriul țării pentru 60 de zile, începând cu 25 martie.

Ceban a precizat, după ședința CSE Chișinău din seara zilei de 24 martie, că municipalitatea va aplica măsurile recomandate la nivel național. Primăria vrea să fie informată din timp despre eventualele întreruperi, pentru a gestiona funcționarea transportului public, iluminatul stradal, semafoarele, dar și activitatea instituțiilor critice, precum spitalele sau serviciile de alimentare cu apă.

„În caz de necesitate, se va propune trecerea elevilor pe online, la distanță sau altă decizie care va fi impusă de situații, pentru a diminua din presiunea publică, dacă vom fi nevoiți să oprim parțial sau integral troleibuzele, în vederea economisirii energiei electrice, sau în cazul unor deconectări totale și/sau alte soluții care vor fi impuse de situații”, precizează Ceban.

Edilul a anunțat că Primăria Chișinău va informa despre toate acțiunile pe care le va întreprinde, în caz de necesitate, pe toate instrumentele de comunicare disponibile.

Reamintim că Parlamentul a aprobat, pe 24 martie, în ședință extraordinară, instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, la solicitarea Guvernului. Decizia a fost luată după deconectarea liniei electrice Isaccea–Vulcănești, în urma atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina. Premierul Alexandru Munteanu a recunoscut, de la tribuna Parlamentului, că situația este „fragilă” și că există riscul unor deconectări de energie electrică. Deocamdată, autoritățile dau asigurări că există suficiente resurse pentru ziua de 25 martie.

Lucrările de reparație a liniei electrice ar putea dura aproximativ o săptămână. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a precizat însă că termenul depinde de oprirea atacurilor și de finalizarea lucrărilor de deminare a terenului, după ce, pe segmentul afectat al liniei din Ucraina, au fost descoperite resturi de drone prăbușite.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Stoianoglo rămâne favorit la funcția de bașcan, dar pierde din susținere. Sondaj IMAS

Alexandr Stoianoglo conduce în preferințele alegătorilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, urmat de Fiodor Găgăuz, potrivit unui sondaj prezentat pe 27 octombrie de compania sociologică IMAS. Susținerea pentru Stoianoglo a scăzut față de septembrie, în timp ce Găgăuz a înregistrat cea mai mare creștere dintre candidați.

Cercetarea a fost realizată în două etape, în septembrie și octombrie. Dacă la primul sondaj 32,4% dintre respondenți spuneau că ar vota pentru Alexandr Stoianoglo, în octombrie ponderea acestora a scăzut la 29,2%.

Fiodor Găgăuz ocupă locul al doilea, cu 11,6% din intențiile de vot, față de 3,2% în septembrie. Creșterea ar putea fi legată de retragerea din cursă a lui Grigori Uzun, care avea susținerea a 11,2% dintre respondenți la primul sondaj.

Pe locul al treilea se situează Ivanna Koksal, pentru care ar vota 9,6% dintre cei intervievați, comparativ cu 5,7% în septembrie. Urmează Serghei Anastasov, cu 6,1%, în creștere de la 4,5%.

Oleg Garizan și Piotr Vlah au înregistrat creșteri mai mici. Susținerea pentru Garizan a ajuns la 3,3%, față de 2,3% în septembrie, iar pentru Vlah – la 2,1%, comparativ cu 2%.

Totodată, 30% dintre respondenți nu au decis cu cine vor vota sau au refuzat să răspundă, față de 26,3% în septembrie. Ponderea celor care spun că nu vor participa la alegeri a rămas neschimbată, la 5,8%.

Sondajul a fost realizat în rândul locuitorilor Găgăuziei, în perioadele 11–19 septembrie și 17–25 octombrie. La prima etapă au fost intervievate 818 persoane, iar la a doua – 825. Marja de eroare este de ±3,4%.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: