Letonia vrea să interzică predarea limbii ruse în școli

Ministerul Educației și Științei din Letonia intenționează să interzică școlarilor să aleagă limba rusă ca a doua limbă străină de studiu, începând cu anul universitar 2026/2027, scrie BBC. 

Potrivit sursei citate, elevii vor putea să studieze drept a doua limbă străină, doar una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Se va face o excepție pentru limbile, al căror studiu este reglementat prin acorduri interguvernamentale separate.

Deoarece rusă nu este o limbă a UE și nu apare în tratatele internaționale relevante, de fapt, aceasta înseamnă interzicerea studiului limbii ruse ca a doua limbă străină în școli.

Până în prezent, prima limbă străină în școlile letone este predată din clasa întâi, iar cel mai adesea este engleza.

A doua limbă străină începe să fie predată din clasa a IV-a, iar alegerea ei nu este încă reglementată de lege. Mai mult, potrivit unui sondaj realizat în 2021, aproape jumătate dintre școlile letone nu au de ales: în peste 300 de școli, doar limba rusă este oferită ca a doua limbă străină.

Ministerul Educației din Letonia pornește de la faptul că schimbările planificate „vor contribui la includerea deplină a tinerilor în spațiul educațional al Europei”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Stanislav Secrieru și Olga Roșca, promovați în funcții de consilieri principali ai președintei Maia Sandu

Stanislav Secrieru a fost numit în funcția de consilier principal al Președintelui Republicii Moldova, în domeniul apărării și securității naționale, iar Olga Roșca – în funcția de consilier principal al Președintelui Republicii Moldova pentru politică externă și afaceri europene. Ambele decrete au fost semnate de președinta Maia Sandu pe 16 octombrie, iar numirile intră în vigoare pe 19 octombrie, potrivit documentelor. Menționăm că cei doi făceau deja parte din echipa Președinției, în calitate de consilieri în aceleași domenii, însă numirile au loc în contextul introducerii funcțiilor de consilieri principali.

Potrivit unuia dintre decrete, Stanislav Secrieru este eliberat din funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale, pe care a deținut-o anterior, și numit, începând cu 19 octombrie, în funcția de consilier principal al Președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale. Menționăm că Secrieru deține și funcția de secretar al Consiliului Național de Securitate, condus de președinta Maia Sandu.

Potrivit celui de-al doilea decret, Olga Roșca este eliberată din funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova pentru politică externă și afaceri europene, pe care a deținut-o anterior, și numită, începând cu 19 octombrie, în funcția de consilier principal al Președintelui Republicii Moldova pentru politică externă și afaceri europene.

Menționăm că, anterior, pe 8 octombrie, Maia Sandu a semnat un decret pentru modificarea unor decrete ale Președintelui Republicii Moldova privind structura Aparatului Președintelui. Una dintre prevederi stabilește introducerea sintagmei „consilieri principali” după textul „șeful Cabinetului” în articolul 16 din Regulamentul privind structura Aparatului Președintelui. Menționăm că, până la această modificare, articolul prevedea că Cabinetul Președintelui este constituit din șeful Cabinetului, consilieri și alt personal.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: