Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova

Liberalizarea transportului de mărfuri: Moldova și Ucraina au prelungit acordul până la sfârșitul lui 2027

Republica Moldova și Ucraina au decis să prelungească Acordul de liberalizare a transportului bilateral și de tranzit, până la sfârșitul anului 2027. Anunțul a fost făcut de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova.

Decizia a fost luată pe 7 august, la Chișinău, în timpul vizitei adjunctului ministrului Dezvoltării Comunităților și Teritoriilor din Ucraina, Serghei Derkaci, responsabil de domeniul transporturilor

„Liberalizarea transportului bilateral și de tranzit reduce barierele birocratice, eficientizează circulația mărfurilor și contribuie la scăderea costurilor logistice atât pentru operatorii economici din Republica Moldova, cât și pentru cei din Ucraina. Prin astfel de măsuri, Republica Moldova își consolidează poziția de actor regional relevant pe harta logistică europeană, nu doar ca stat de tranzit, ci și ca viitor centru regional de conectivitate între Uniunea Europeană, regiunea Mării Negre și țările din Parteneriatul Estic”, a comunicat ministerul de la Chișinău.

Acordul de liberalizare a transportului bilateral și de tranzit al mărfurilor dintre Republica Moldova și Ucraina a fost semnat pentru prima dată în anul 2022. Acesta prevede posibilitatea circulației transportului rutier bilateral și de tranzit fără autorizații speciale.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Город без Маршруток. GBM Online/Facebook

Accident în lanț în Chișinău: cinci persoane, transportate la spital

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe bd. Dacia din Chișinău, miercuri, 30 septembrie. Conform poliției capitalei, în accident au fost implicate un autobuz de rută și cinci automobile.

Preliminar, polițiștii au stabilit că un bărbat de 49 de ani, care conducea autobuzul, a schimbat direcția de deplasare pentru a evita o coliziune cu un alt automobil, după care a intrat în impact cu o Toyota.

Ulterior, autobuzul a tamponat succesiv alte patru automobile: un Skoda, două Kia și un Ford.

În urma impactului, cinci persoane aflate în diferite autoturisme au fost transportate la spital pentru investigații medicale.

Poliția documentează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: