Facebook/Iv Ceban

„Lipsesc mese, scaune”. Moldexpo cere peste 300 de mii de lei de la Spitalul „Sfânta Treime” și CMC

Centrul Internațional de Expoziții Moldexpo a adresat o cerere prealabilă Spitalului „Sfânta Treime” și Consiliului municipal Chișinău prin care cere recuperarea pretinsului prejudiciu de peste 300 de mii de lei pentru bunuri deteriorate sau care nu au putut fi identificate în procesul de inventariere. Contactată de NM, consiliera primarului Ion Ceban, Natalia Ixari, a precizat că edilul va comenta, marți, subiectul.

Pe 23 septembrie 2020, prin hotărâre de guvern, Centrului Moldexpo i-au fost luate și transmise în administrarea Consiliului municipal Chișinău (în gestiunea Spitalului „Sfânta Treime”) pavilioanele expoziționale pentru a găzdui Centrul Covid. În acest sens s-a încheiat un contract de comodat, bunurile fiind transmise în folosință temporară.  Pe 15 martie 2022, prin decizia Comisiei Situației Excepționale, a fost dispusă încetarea contractului de comodat, după ce luni de zile la Moldexpo nu mai fusese internat niciun pacient Covid.

Administrația Centrului susține că a constatat numeroase pierderi.

„Prin procesul de transmitere-primire s-a constatat că o parte din bunuri fie lipsesc, fie au fost deteriorate. Este vorba de mese, scaune sau elemente de pereți asamblați. Procesul-verbal a fost semnat de reprezentanții Consiliului municipal Chișinău și de cei ai Spitalului „Sfânta Treime””, se arată în declarație.

Administrația Centrul Internațional de Expoziții Moldexpo spune că dacă nu îi vor fi achitate prejudiciile, își rezervă dreptul de a iniția o acțiune judiciară. Procedura de notificare prevede 15 zile pentru recuperarea prejudiciului. Directorul general Carolina Chiper a precizat că „pașii ulteriori vor fi deciși în funcție de răspuns”.

Contactată de NM, reprezentanta Primăriei Natalia Ixari a precizat că autoritățile locale sunt uimite de aceste solicitări, întrucât, dimpotrivă, ar fi investit în Centru, pentru a-l face mai accesibil pentru pacienți. Primarul capitalei Ion Ceban urmează să își exprime punctul de vedere pe acest subiect marți, 17 mai. Directorul Spitalului „Sf. Treime” Oleg Crudu nu ne-a răspuns la apel pentru un comentariu.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Screenshot

„Partidul Nostru” solicită scuze publice lui Grosu, după ce a fost acuzat că negociază „lucruri murdare” în schimbul votului

„Partidul Nostru”, condus de Renato Usatîi, îi cere președintelui Parlamentului, Igor Grosu, să-și retragă acuzațiile potrivit cărora formațiunea ar fi încercat să negocieze „lucruri murdare” în schimbul voturilor pentru numirea lui Herman von Hebel în Comisia de evaluare a procurorilor. Formațiunea califică declarațiile drept falsuri și solicită scuze publice.

„Poziția în cazul Herman von Hebel a fost publică, transparentă și argumentată încă de la început. (…) „Partidul Nostru” îl întreabă pe Igor Grosu ce negocieri ascunse au existat într-o poziție anunțată public, de la tribuna Parlamentului, în fața camerelor de filmat”, precizează formațiunea politică.

Partidul condus de Usatîi îl acuză pe liderul PAS și speakerul Igor Grosu că ar încerca să discrediteze o fracțiune parlamentară „prin acuzații neprobată” – acțiuni pe care le condamnă.

„Partidul Nostru consideră că Igor Grosu trebuie să explice de ce majoritatea PAS a refuzat votarea separată a candidaților și a ales să schimbe legea imediat după eșecul primului vot.
În locul acestor explicații, președintele Parlamentului a ales să lanseze acuzații la adresa Partidului Nostru, fără să prezinte public dovezi pentru presupusele negocieri. (…) Îi cerem președintelui Parlamentului să își asume responsabilitatea pentru propriile declarații”,
se mai arată în comunicat.

Reacția vine după declarațiile făcute de Igor Grosu pe 22 octombrie, înaintea ședinței Parlamentului. Șeful Legislativului a declarat atunci că „unica pretenție a opoziției unite în Parlamentul Republicii Moldova, în special la expertul olandez, era la capitolul «cum bea el ceai»”. Acesta a acuzat apoi „Partidul Nostru” că ar fi condiționat votul, fără să precizeze ce ar fi solicitat formațiunea.

Reamintim, la primul vot, pe 26 februarie, cele două candidaturi au acumulat 53 de voturi, sub pragul de 61 prevăzut atunci de lege. Pe 5 martie, Parlamentul a modificat procedura și a permis, astfel, numirea cu 51 de voturi la o nouă examinare. Pe 6 martie cei doi experți au fost desemnați cu 53 de voturi.

Pe 15 octombrie, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale modificările legislative, din cauza încălcării procedurii de adoptare. Hotărârea nu anulează automat numirile făcute anterior.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: