Andrei Mardari / NewsMaker

Litvinenco: Concursul pentru șefia PCCOCS ar putea fi amânat pentru luna mai

Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco susține că dacă membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) vor decide, în cadrul ședinței din 31 ianuarie, anularea concursului pentru șefia PCCOCS, atunci concursul ar putea fi reluat aproximativ după trei luni de zile, când CSP va trece prin procedura de pre-vetting. Declarațiile au fost făcute pe 30 ianuarie în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV.

„Eu regret că s-a ajuns aici. Situația din jurul concursului șterbește din imaginea instituțiilor, dar atâta timp cât nu există încrederea cetățenilor nu se poate merge mai departe. Opțiunea mea este ca mâine noi să examinăm anularea acestui concurs și reluarea concursului după ce vom avea un CSP trecut prin procedura de pre-vetting. Calendaristic, aproximativ acest lucru s-ar întâmpla la final de aprilie sau început de mai. Aceasta este opțiunea, noi mâine vom discuta acest subiect”, a declarat Sergiu Litvinenco.

Totodată, ministrul Justiției regretă că membrii CSP nu au trecut procedura de pre-vetting înainte de concurs.

***

Trei candidați s-au înscris la concursul pentru selectarea procurorului-șef al PCCOCS. Consiliul Superior al Procurorilor anunța că etapa de depunere a dosarelor de concurs a luat sfârșit, fiind înregistrate trei dosare pentru concurs ale următorilor candidați:

–    Andrei Mațco;

–    Eugen Rurac;

–    Sergiu Russu;

Toți cei trei candidați au fost admiși pentru etapa interviului. Comisia specială a stabilit intervievarea candidaților pe data de 1 februarie 2023, începând cu ora 10, în sediul Consiliului Superior al Procurorilor.

Pe 26 ianuarie, membrul comisiei speciale pentru pre-selecția candidaților pentru funcția de șef al PCCOCS Iulian Groza a cerut anularea concursului. Prin intermediului unui text, acesta a argumentat că integritatea procesului de selecție este grav afectată. Mai mult, Groza, care este și membru al Consiliului Suprem de Securitate, a menționat că ar fi existat tentative de a fi presat și intimidat. De precizat că Eugeniu Rurac, fost procuror anticorupție, unul dintre candidații la funcția de șef al PCCOCS, a solicitat suspendarea concursului până la constituirea unei noi comisii de preselecție, în care să nu fie inclus Iulian Groza.

Angajații Institutului pentru Politici și Reforme Europene sunt acuzați că ar fi accesat datele cu caracter personal ale fostului ofițer SIS, actualul șef-interimar al Direcției Generale Urmărire penală din cadrul CNA, Eugeniu Rurac. Într-o reacție Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), a căruia director este Iulian Groza, menționează că „condamnă orice intimidare în privința directorului executiv Iulian Groza”

În aceeași zi, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a declarat ca este de acord că concursul la funcţia de şef al PCCOCS, inițiat de CSP în noiembrie 2022, să fie anulat. Potrivit lui, „situația creată implică lipsa de credibilitate”.

Cinci membri ai CSP califică declarațiile lui Litvinenco drept „lipsite de suport factologic și conținut juridic”: Inga Furtună, Eduard Varzar, Andrei Roșca, Constantin Șușu și Angela Motuzoc.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook

Dodon spune că a ajuns la „o înțelegere” cu Rusia pentru gaz mai ieftin: „Lucrăm la identificarea unui agent economic”

Igor Dodon anunță că este în căutarea unei companii care să aducă gaze rusești mai ieftine până la frontiera Republicii Moldova. El susține că a ajuns deja la o înțelegere cu Rusia, fără să precizeze prețul sau condițiile de livrare. Declarațiile au fost făcute la Comrat, înaintea alegerilor pentru funcția de bașcan și Adunarea Populară, la care PSRM participă cu candidați.

Dodon a prezentat inițiativa în contextul apropierii sezonului de încălzire și al unei majorări a tarifelor pe care a descris-o drept „iminentă”. El a acuzat guvernarea că tratează cu scepticism propunerea socialiștilor.

„Noi am propus deja o variantă și am ajuns la o înțelegere cu Rusia. Am văzut scepticismul și ironiile din partea guvernării în legătură cu acest subiect, de aceea vreau să subliniez: în prezent, lucrăm la identificarea unui agent economic pe care îl vom ajuta să parcurgă toate procedurile necesare și să asigure livrarea gazului rusesc mai ieftin până la frontiera Republicii Moldova. Astăzi, PAS susține că acest lucru este imposibil. Vom demonstra că este posibi”, a anunțat Dodon într-o postare publicată pe conturile sale de pe rețelele de socializare.

Solicitată pentru un comentariu, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Energiei, Oxana Mititelu, a precizat că instituția nu va comenta declarațiile lui Dodon.

Precizăm, aceasta nu este prima dată când socialiștii susțin că pot obține gaze rusești mai ieftine pentru Republica Moldova. În timpul unei vizite recente la Moscova, Igor Dodon a scris pe rețelele de socializare că oficialii ruși cu care s-a întâlnit și-ar fi exprimat disponibilitatea de a negocia livrări „în condiții mult mai avantajoase decât cele în care țara noastră le achiziționează în prezent”.

Cu o zi înaintea acelui anunț, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anticipase că socialiștii vor propune cumpărarea gazelor din Rusia și a respins această opțiune. Oficialul a invocat atunci atât războiul împotriva Ucrainei, cât și limitările rutelor de transport.

„Moldova nu va cumpăra gaz din vânzarea căruia Rusia duce un război ilegal și inuman. Dincolo de această poziție morală și singura corectă, amintesc că Gazprom nici nu are pe unde să ne livreze gaze, pentru că gazoductul Turkstream este deja congestionat, și ar însemna să reducă livrările către puținele țări care mai cumpără gaz rusesc, Ungaria, Slovacia sau Serbia, așa cum Gazprom a redus vânzările către Moldovagaz, deși avea de respectat un contract”, a spus el.

Recent, și directoarea Centrului pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării (STRATCOM), Liliana Vițu, a calificat declarațiile lui Dodon drept „falsă promisiune” și „iluzie”. Potrivit acesteia, narațiunea gazului rusesc ieftin este promovată pentru a menține Republica Moldova dependentă de Moscova. „Să mergi la Moscova este un sărut al morții”, spunea ea.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: