VIDEO Premierul Dorin Recean susține o conferință de presă

Premierul Dorin Recean susține o conferință de presă cu privire la situația energetică din Republica Moldova. NewsMaker transmite live declarațiile prim-ministrului. 

Menționăm, cu puțin timp în urmă, administrația nerecunoscută de la Tiraspol a declarat că pe 27 ianuarie Comisia pentru Situații Excepționale ar examina posibilitatea acordării a 3 milioane de metri cubi de gaz pentru regiunea transnistreană. Potrivit Tiraspolului, Tiraspoltransgaz își asumă să returneze volumul de 3 mln de m3 de gaz sau să îl achite. Reprezentanții Guvernului nu au comentat deocamdată informația. Detalii AICI.

De cealaltă parte, potrivit surselor NewsMaker, Chișinăul este aproape de soluționarea crizei energetice din regiunea transnistreană.

***

Începând cu 1 ianuarie 2025, în pofida angajamentelor contractuale, concernul rusesc Gazprom a oprit livrările de gaze în R. Moldova, care erau direcționate în regiunea transnistreană.

Ulterior, liderul de facto al regiunii transnistrene Vadim Krasnoselski a fost la Moscova. Detalii AICI. Pe 15 ianuarie, Krasnoselski a anunțat că principalul rezultat al vizitei sale la Moscova este că gazele rusești vor ajunge în Transnistria. Detalii AICI.

Pe 16 ianuarie, premierul Dorin Recean a declarat că a vorbit cu Vadim Krasnoselski, după ce ultimul a revenit de la Moscova. Potrivit lui Recean, Krasnoselski s-a întors „cu impresia că Moscova a hotărât problema, or Moscova nu i-a oferit o soluție pe gaze naturale”. Detalii AICI.

Cu o zi înainte, pe 15 ianuarie, coproprietarul Natural Gaz Arcadie Vicol a anunțat că firma sa a încheiat un contract-cadru cu Tiraspoltransgaz pentru a livra gaz în Transnistria. El susținea că este vorba de gaz european, nu din Rusia. Ulterior, presa rusă a scris pe surse că Moscova ia considerare achiziționarea de gaze pentru stânga Nistrului de pe piețele spot europene, prin intermediul Natural Gaz. A doua zi, premierul Dorin Recean a sugerat că, de fapt, respectivul contract-cadru ar face parte dintr-o operațiune rusească de destabilizare a Moldovei. Atât premierul cât și vicepremierul pentru Reintegrare Oleg Serebrian au calificat drept „schemă” intenția Natural Gaz de a furniza gaz către Tiraspoltransgaz. Detalii AICI.

Contractul-cadru încheiat de Natural Gaz și Tiraspoltransgaz a atras atenția Serviciului de Informații și Securitate, care l-a audiat pe Arcadie Vicol. Omul de afaceri a declarat că nu i-au fost înaintate învinuiri – contrar informațiilor din presa națională despre presupuse acuzații de „trădare de patrie”. Detalii AICI.

Pe 17 ianuarie, Vadim Krasnoselski s-a adresat către Maia Sandu. El a spus că oficialii de la Chișinău se împotrivesc livrărilor de gaze pe malul stâng, după ce Natural Gaz a încheiat un contract-cadru cu Tiraspoltransgaz. Krasnoselski i-a solicitat șefei statului să permită ca resursa energetică să fie livrată în regiune. În reacție, Președinția a declarat că afirmațiile lui Krasnoselski sunt o „distorsionare gravă a realității”, subliniind că singura companie abilitată să furnizeze gaz în regiunea transnistreană este Moldovagaz. Detalii AICI.

Pe 20 ianuarie, Vadim Krasnoselski a spus că este de acord ca gazul în Transnistria să fie livrat prin intermediul Moldovagaz și a adăugat că regiunea „garantează plata”. Detalii AICI. Amintim în context că pe 2 ianuarie Moldovagaz și Energocom au anunțat că sunt dispuse să ofere asistență, inclusiv suport tehnic și comercial, companiei Tiraspoltransgaz în organizarea achiziției de gaze pe orice platformă europeană. Se preciza că achiziția poate avea loc „pe baza condițiilor de piață”. Detalii AICI. Atunci, Tiraspoltransgaz a refuzat propunerea.

Pe 20 ianuarie, Chișinăul a declarat că analizează solicitarea Tiraspolului. Ultimul, potrivit autorităților de la Chișinău, a propus ca plata pentru gazele livrate în regiunea transnistreană, inclusiv achiziția și transportarea acestora la hotarul cu Republica Moldova să fie realizată de companii terțe, iar Tiraspoltransgaz să achite doar costurile tranzitului pe teritoriul țării. Detalii AICI. Președinta Maia Sandu a adăugat că autoritățile vor analiza ce companii sunt implicate în acest proces și a menționat că Moldovagaz poate lucra doar cu entități care respectă cadrul legal. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

CEC renunță la identificarea alegătorilor în baza buletinelor digitale la alegerile locale noi din 1 noiembrie, după atacul cibernetic

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în cadrul ședinței din 31 octombrie, că la alegerile locale noi și referendumului local din 1 noiembrie, nu vor fi aplicate prevederile privind identificarea alegătorilor în baza versiunii digitale a cărții de identitate sau a buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, generate prin intermediul portofelului guvernamental pentru identitate digitală EVO. Astfel, cetățenii vor trebui să prezinte la secțiile de votare actele de identitate în format fizic.

Potrivit unui comunicat emis de CEC, decizia a fost luată în contextul recentului atac cibernetic care a vizat serviciile publice digitale ale statului. Măsura are drept scop prevenirea eventualelor riscuri asociate utilizării mecanismelor de identificare digitală.

„CEC menține dialogul cu Agenția de Guvernare Electronică în vederea utilizării mecanismelor de identificare digitală a alegătorilor la scrutinele viitoare, după finalizarea tuturor verificărilor de securitate și confirmarea siguranței serviciilor respective”, a transmis autoritatea electorală.

Amintim că, pe 23 octombrie, CEC a anunțat că urmează să testeze, împreună cu Agenția de Guvernare Electronică, identificarea alegătorilor cu ajutorul actului de identitate digital din aplicația EVO la alegerile din Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie. Sistemul de identificare digitală urma să fie testat și la alegerile locale din 1 noiembrie, în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, orașul Costești din raionul Rîșcani, satul Miciurin din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Cișmichioi din Găgăuzia.

***

Pe 27 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, potrivit estimărilor preliminare, în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale au fost extrase neautorizat date asociate cu aproximativ 750 000 de IDNP-uri.

Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate aceste categorii de date. Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, potrivit AGE.

Instituția a avertizat că informațiile extrase ar putea fi folosite în tentative de fraudă și a îndemnat cetățenii să nu comunice parole sau coduri de autentificare și să verifice solicitările suspecte prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Procuratura Generală a conformat pentru NM, pe 30 octombrie, că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

NewsMaker a aflat cum pot cetățenii verifica dacă datele lor au fost extrase, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și în ce condiții acestea pot obține despăgubiri – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: