screenshot

VIDEO Premierul Moldovei și cel al României, declarații de presă la București

Prim-ministrul Republicii Moldova Dorin Recean și omologul său din România Nicolae Ciucă fac declarații de presă. Recean a ajuns la București pe 1 martie, în cadrul primei sale deplasări oficiale în calitate de șef al Guvernului.

Vizita a început la Palatul Victoria, unde premierul român Nicolae Ciucă a întâmpinat delegație Republicii Moldova cu onoruri militare. 

Agenda premierului în capitala României este concentrată pe trei priorități: aprofundarea relației apropiate moldo-române, cu accent pe recuperarea economică a țării noastre, dezvoltarea cooperării în domeniul energetic, dar și discutarea unor importante proiecte de infrastructură.

După întrevederea cu Ciucă, premierul Recean va avea întrevederi la Palatul Cotroceni cu președintele României, Klaus Iohannis, iar la Palatul Parlamentului, vor fi organizate întrevederi bilaterale cu Alina Gorghiu, președinta interimară a Senatului și Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților a României. 

Programul va mai cuprinde o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române și Alteța Sa Regală, Principele Radu, precum și discuții cu membrii Camerei de comerț și industrie româno-germane. 

În cadrul vizitei la București, premierul este însoțit de vicepremierul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi și secretarul general al Guvernului, Artur Mija. 

Totodată, delegația țării noastre va participa la evenimentul festiv al ambasadei Republicii Moldova la București, organizat cu ocazia Zilei Mărțișorului.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Nosatîi explică ce categorii de cetățeni ar putea fi chemați să-și apere țara, în caz de război sau asediu: „Nu divizăm societatea: din țară, peste hotare”

Ministrul Apărării a declarat că proiectul stării de asediu și de război vizează toți cetățenii R. Moldova, adăugând că „nu divizăm societatea: pe cei din țară, peste hotare”. Referitor la rechemarea cetățenilor din diasporă, Anatolie Nosatîi a spus că proiectul se referă „la cetățenii care au obligația de a contribui la apărare, care au statut de rezervist și care pot fi chemați”. Declarațiile vin după ce ministrul a declarat anterior că singura noutate a proiectului în ceea ce privește cetățenii aflați peste hotare „este că, în caz de necesitate, cine vrea să-și apere țara știe unde să bată la ușă – ambasadă sau consulat”. Nosatîi a comentat și solicitarea de retragere a proiectului, recunoscând că instituția „posibil a trebuit” să comunice mai bine pe marginea acestuia.

Despre cererea de retragere a proiectului

În cadrul unor declarații făcute după ședința Guvernului, Nosatîi a fost întrebat cum comentează solicitarea opoziției de retragere a proiectului, pe motiv că acesta ar provoca panică societate. „Uitați-vă, amenințarea principală la securitatea națională, conform Strategiei naționale de apărare, vine de la Federația Rusă și interpușii săi, care nu-și doresc ca Republica Moldova – ca țară independentă, neutră, pașnică – să aibă capacitatea să-și protejeze cetățenii. Acest proiect de lege vine ca urmare a raportului ex-post efectuat de Parlament, care recomandă ajustarea cadrului legal în domeniul situațiilor specifice, cum ar fi starea de sediu și de război. Legea există din 2002, nu este o noutate, dar, pe parcursul anilor, a avut mai multe modificări, inclusiv în 2026, după ce starea de urgență a fost decuplată de această lege și a fost elaborată altă lege. Legea vine doar să îmbunătățească cadrul legal și să determine mai exact cine și ce responsabilități și obligațiuni are în caz de așa situație”, a răspuns ministrul.

Despre comunicarea Ministerului Apărării cu privire la proiect

Întrebat dacă Ministerul Apărării a comunicat suficient cu privire la acest proiect, în contextul declarațiilor președintei Maia Sandu, care a spus că instituția trebuia „să explice lucrurile înainte ca ele să fie prezentate eronat de opoziție”, Nosatîi a declarat: „Posibil a trebuit să comunicăm mai bine la acest subiect, fiindcă, da, este de interes național și a dat posibilitate de dezinformare la cei care doresc să nu reușim în acest domeniu. Vreau să menționez că proiectul este doar proiect, vine pentru consultare. Toate instituțiile statului – ministerele, Președinția, CNA, SIS – vor veni cu propunerile lor pentru îmbunătățirea acestui proiect. Inclusiv vom face consultări publice cu societatea civilă. Și vom definitiva acest proiect până când va fi prezentat în ședința de Guvern pentru aprobare și, ulterior, pentru expediere spre Parlament pentru aprobare. Reieșind din aceea că va fi lege nouă, va trebui să fie aprobată în două lecturi. Așa că urmează încă pași de făcut până această propunere va deveni lege”.

Despre posibilitatea prelungirii mandatului prezidențial prin acest proiect

Întrebat despre unele reacții la acest proiect, potrivit cărora acesta i-ar oferi președintei posibilitatea de a-și prelungi mandatul inclusiv prin declararea stării de asediu în cazul unor amenințări hibride, Nosatîi a menționat: „Din nou, este un fals și o interpretare a ceea ce este scris. Rog să citească atent cei care invocă acest… să citească tot paragraful ce se referă la capitolul de război hibrid. Acolo e scris „cu caracter militar”. Dar în proces de coordonare și avizare, posibil să venim cu mai multe detalieri la acest capitol”.

Despre moldovenii de peste hotare

Întrebat dacă acest proiect vizează și moldovenii de peste hotare, ministrul Apărării a răspuns: „Acest proiect vizează toți cetățenii Republicii Moldova. Noi nu divizăm societatea: pe cei din țară, peste hotare și multe alte posibilități de divizare a societății”.

Referitor la rechemarea cetățenilor din diasporă, Nosatîi a fost întrebat ce categorii de persoane vor fi vizate. „Vă rog frumos să studiați atent proiectul, să citiți cuvânt cu cuvânt, să vedeți că se referă la cetățenii care au obligația de a contribui la apărare, care au statut de rezervist și care pot fi chemați. Acolo așa scrie”, a reacționat ministrul.

Ce se menționează în proiect referitor la cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotare:

În articolul 20 din proiect, care se referă la obligațiile persoanelor fizice, se menționează că „cetățenii Republicii Moldova aflați în străinătate, care, potrivit legii, sunt supuși obligațiilor de mobilizare și au primit ordin de chemare ori cărora le-a fost comunicată obligația de prezentare ca urmare a declarării mobilizării, sunt obligați să întreprindă măsurile necesare pentru revenirea în țară și prezentarea la locul și în termenul stabilite de autoritățile competente”. „Cetățenii se vor adresa de urgență la misiunile diplomatice sau consulare ale Republicii Moldova din statele de reședință sau la alte structuri competente desemnate și vor acționa conform dispozițiilor primite”, se adaugă în același articol. 

În nota de fundamentare a proiectului de lege se menționează că „articolul 20 stabilește obligațiile persoanelor fizice, inclusiv ale rezerviștilor și ale cetățenilor aflați în străinătate care sunt supuși obligațiilor de mobilizare și cărora le-a fost comunicată obligația de prezentare”.

***

Reamintim, secretarii de stat ai Guvernului au examinat, în ședința din 2 noiembrie, un proiect elaborat de Ministerul Apărării care reglementează instituirea stării de război sau de asediu, aflat în consultări încă din primăvară. 

Proiectul a stârnit un val de reacții, majoritatea critice, în societate. Liderul PSRM, Igor Dodon, a cerut retragerea proiectului, adăugând că „ar pregăti Moldova de război, după scenariul ucrainean”. Guvernul l-a îndemnat pe Dodon „să renunțe la sperietori”. Între timp, liderul Partidului „Democrația Acasă”, deputatul Vasile Costiuc, a lansat o petiție prin care, la fel, cere retragerea proiectului. Printre altele, în petiție se menționează despre „obligarea cetățenilor din diasporă de a se prezenta sau de a se pune la dispoziția misiunilor diplomatice în situații de criză” și că „reprezintă o presiune nejustificată asupra celor care își au reședința în afara țării”. 

Premierul Vasile Tofan a îndemnat să nu fie creată „isterie pe loc gol”, adăugând că „fiecare țară are un astfel de cadru legal”. Președinta Maia Sandu a declarat că Ministerul Apărării trebuia „să explice lucrurile înainte ca ele să fie prezentate eronat de opoziție”. Într-o reacție pentru NM, Ministerul Apărării a declarat că proiectul nu urmărește să pregătească Moldova pentru un conflict armat, ci are drept scop actualizarea cadrului legislativ, adoptat în 2004, în contextul deteriorării climatului de securitate din regiune. Totodată, instituția a declarat că în proiect „nu există expresia diasporă”, ci sintagma „cetățeni aflați peste hotare”, și că „nu există nicio măsură care să spună că cineva va fi adus forțat în țară”. Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că „singura noutate este că, în caz de necesitate, cine vrea să-și apere țara știe unde să bată la ușă – ambasadă sau consulat”. 

Ulterior, proiectul a stârnit un nou val de reacții, de această dată în urma precizărilor făcute de Ministerul Apărării și de Anatolie Nosatîi. Lideri de partide, deputați și comentatori politici au declarat că, deși cuvântul „diaspora” nu apare în textul inițiativei, „proiectul de lege vorbește clar despre „cetățenii aflați peste hotare”” și că aceștia, dacă au primit ordin de chemare în urma mobilizării, „sunt obligați să întreprindă măsurile necesare pentru a reveni în țară”. Pe 11 noiembrie, Ministerul Apărării a insistat că proiectul nu prevede aducerea forțată în țară a cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotare. Ministerul a declarat că este sigur că, în caz de tragedie, moldovenii aflați peste hotare își vor apăra țara și, astfel, se instituie un mecanism prin care vor putea face acest lucru, prezentându-se la primirea ordinului de chemare.

Dacă noua lege va fi aprobată de Guvern, votată în Parlament și promulgată de președinta Maia Sandu, aceasta va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2027.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: