Toți consumatorii care solicită conectarea la încălzire vor primi căldură, chiar dacă au datorii, a dar asigurări directorul Termoelectrica, Iurie Razlovan, pe 3 noiembrie. Acesta și-a început mesajul public cu un banc despre „vocea Moscovei”, fără să precizeze cui îi era adresată aluzia, ca mai târziu să anunțe că echipele continuă lucrările de pregătire a sistemului pentru iarnă.
„Făcând similitudine cu un vechi banc de pe vremea Odiosului din România despre regimul auster de atunci, iată că în Chișinău se naște un banc nou, care sună în felul următor: „tronc-tronc-tronc! A fost vocea Moscovei!”. Dincolo de glume, Termoelectrica muncește și vreau să reiterez: noi conectăm toți consumatorii care solicită, ca să nu se creeze impresia că întreprinderea forțează conectarea cuiva, care nu doresc”, a explicat șeful Termoelectrica.
Potrivit lui Razlovan, echipele întreprinderii lucrează la ajustarea sistemului hidraulic pentru regimul de iarnă. El a dat asigurări că toți consumatorii care au contract cu Termoelectrica vor beneficia de energie termică, chiar dacă au datorii.
Amintim, primarul capitalei, Ion Ceban, a scris pe 2 noiembrie că mai multe persoane s-ar fi plâns că nu pornesc încălzirea pentru că nu își permit sau că nu sunt conectate din cauza datoriilor. Primarul le-a cerut angajaților municipalității să verifice aceste situații.
Termoelectrica a respins public declarațiile. Întreprinderea a dat asigurări că „existența datoriilor pentru energia termică consumată NU constituie un impediment pentru conectarea blocurilor locative la sistemul centralizat de încălzire”: „Prin urmare, informațiile potrivit cărora blocurile locative nu ar fi conectate la agentul termic din cauza restanțelor financiare sunt false și induc cetățenii în eroare”, mai precizat sursa citată.
Reamintim în acest context că, pe 19 octombrie, Ceban a anunțat că școlile, grădinițele, spitalele și instituțiile sociale din Chișinău vor primi căldură, fără să anunțe, însă, tradițional, startul sezonului de încălzire în acest sezon rece.
Potrivit datelor publicate de Termoelectrica pe 2 noiembrie, încălzirea fusese pornită, în baza solicitărilor primite, în 446 de edificii, dintre care 104 blocuri locative, 135 de grădinițe, 49 de școli și licee și 25 de instituții medicale.
***
Și în acest an, moldovenii se pot înscrie pentru compensații la energie pe platforma compensatii.gov.md. Înregistrarea pentru sezonul de încălzire 2026–2027 a început pe 2 noiembrie. Autoritățile au modificat unele condiții de acordare a sprijinului, iar compensația maximă va fi de 1.000 de lei.
NewsMaker a explicat cum poți să depui cererea pe platforma guvernamentală, ce reguli se schimbă în acest an, cine poate beneficia de compensații și ce date sunt necesare pentru înregistrare – AICI.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!