Comrat: Lucrările de construcție a șoselei de centură au ajuns la etapa finală

Lucrările de construcție a drumului de ocolire a orașului Comrat, o șosea nouă ce include șase poduri, vor fi finalizate în scurt timp. Aceasta înseamnă că transportul de mărfuri nu va mai traversa municipiul Comrat, iar vehiculele vor putea merge cu o viteză mai mare în drum spre sudul țării.  În luna august, pe cei 18,3 kilometri de drum, care constituie șoseaua de centură a orașului Comrat, au avut loc ultimele lucrări de aplicare a marcajului rutier. 

„Este faza finală. Au fost instalate parapete metalice, va fi conectat iluminatul stradal în intersecții”, a explicat consultantul la Administrația de Stat a Drumurilor, Victor Ungureanu, venit să inspecteze șantierul.

Construcția a început în anul 2019 și are o valoare de 29,4 milioane de euro, bani împrumutați de Guvern de la Banca Europeană de Investiții. Lucrările sunt executate de o companie turcă.

Drumul are cinci sensuri giratorii, cinci poduri și un pasaj peste calea ferată.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Șoseaua de centură a orașului Comrat face parte dintr-un proiect amplu de reabilitare a drumului M3, care duce la Giurgiulești.

 

 

 

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

Exporturile R. Moldova au crescut cu 11,7% în primele șapte luni din 2026, față de 2025

În perioada ianuarie-iulie 2026, exporturile de bunuri ale Republicii Moldova au însumat 1 miliard 969 de milioane 900 de mii de euro, în creștere cu 11,7% față de aceeași perioadă a anului 2025. Datele au fost comunicate de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova.

Potrivit Ministerului, cele mai importante creșteri ale exporturilor au fost înregistrate către Ungaria, Germania, Regatul Unit, Italia și Turcia.

În primele șapte luni ale anului 2026, exporturile către principalele piețe au evoluat astfel:

  • Ungaria – +89,3%
  • Germania – +67,6%
  • Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – +36,0%
  • Italia – +27,7%
  • Turcia – +27,3%
  • Federația Rusă – +13,0%
  • Polonia – +12,5%
  • România – +8,2%.

„La nivel de produse, creșterea exporturilor a fost susținută în special de livrările de uleiuri vegetale (+82,8%), obiecte de artă, de colecție sau de antichități (+82,2%), articole din piele (+65,6%), metale comune (+35,3%), încălțăminte (+17,7%), produse chimice (+11,4%) și lemn și articole din lemn (+10,3%)”, a comunicat Ministerul Dezvoltării Economice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: