zerkalo.io

Lumina se ieftinește: Cât vor achita consumatorii deserviți de Premier Energy și FEE Nord 

Lumina se ieftinește. Noile tarife au fost aprobate marți, 29 iulie, de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Modificările vin în urma solicitărilor înaintate de furnizorii de energie electrică privind micșorarea tarifelor.

Astfel, consumatorii Premier Energy – care furnizează energie în regiunile centrale și sudice ale țării – vor achita 3,59 lei/kWh, față de 4,10 lei/kWh în prezent.

Pentru consumatorii companiei FEE Nord, care deservește nordul Republicii Moldova, tariful va scădea de la 4,68 lei/kWh la 4 lei/kWh.

Anterior, Premier Energy a solicitat un tarif de 3,93 lei/kWh, iar FEE Nord – de 4,22 lei/kWh. ANRE a propus reduceri și mai mari decât cele cerute de furnizori.

Ultima ajustare a tarifelor a avut loc în ianuarie 2025, când prețul energiei electrice a crescut semnificativ. Tariful Premier Energy s-a majorat de la 2,34 lei la 4,10 lei/kWh, ceea ce a însemnat o creștere de 75%. Pentru consumatorii FEE Nord, tariful a crescut de la 2,84 lei la 4,68 lei/kWh – o majorare de aproximativ 65%.

De atunci, necesitatea reducerii tarifelor a fost discutată în repetate rânduri. În luna iunie, membrul Consiliului de administrație al Energocom, Alexandr Slusari, declara că Moldova a achiziționat energie „la cel mai mic preț din acest an” și solicita scăderea tarifelor. ANRE a răspuns că nu ajustează prețurile în funcție de fluctuațiile lunare sau sezoniere.

La începutul lunii iunie, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, afirma că o revizuire a tarifelor ar putea fi posibilă în toamnă.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

UE va ajuta moldovenii să-și plătească facturile la energie în această iarnă? Răspunsul ambasadoarei Iwona Piorko

Uniunea Europeană va încerca să ajute Republica Moldova și va încuraja și alți donatori în acest sens, în contextul creșterii prețurilor la energie și al necesității de a acorda compensații pentru consumatori. Declarațiile au fost făcute de ambasadoarea Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Piorko, la ediția din 8 octombrie a emisiunii „În PROfunzime”, de la ProTV Chișinău, în cadrul căreia diplomata a spus că aceasta este, în primul rând, de responsabilitatea Guvernului, însă subiectul este examinat în prezent și de UE.

„Este o mare provocare pentru multe țări. Din fericire, nu sunteți singuri. (…) Dacă ați fi singuri, ar fi mai ușor de ajutat, dar provocarea asta este în mai multe țări din Europa din cauza creșterii prețurilor și din cauza altor probleme. Totuși, vreau să reamintesc fiecăruia că Uniunea Europeană a fost alături de dumneavoastră în anii recenți, prin suportul pe care l-am oferit în domeniul energiei”, a declarat ambasadoarea, întrebată în ce măsură Guvernul de la Chișinău poate conta pe ajutorul UE în contextul acordării compensațiilor pentru cetățeni și dacă se discută despre acordarea unei tranșe.

Piorko a spus că „prim-ministrul Tofan a discutat această întrebare la Bruxelles cu comisarul Marta Koss, cu comisarul pentru energie”. „Noi ne gândim cum am putea să ajutăm în situația când și noi ne confruntăm cu această problemă. Dar, cu siguranță, este în primul rând responsabilitatea Guvernului. Dar noi, cu siguranță, vom încerca să ajutăm și vom încuraja și alți donatori să ajute. Acesta este un lucru pe care îl examinăm la moment”, a adăugat diplomata.

***

Amintim că, pe 14 septembrie 2026, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat că Guvernul nu are, deocamdată, confirmări din partea donatorilor privind finanțarea compensațiilor la energie pentru sezonul rece. Plugaru a menționat că autoritățile continuă negocierile cu guvernele mai multor state, însă mobilizarea fondurilor externe este „destul de complicată”. Detalii AICI.

Pe 16 septembrie, deputatul PAS și președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Marcel Spatari, a declarat că „în primii ani, două treimi din bugetul de compensații erau donații din partea UE sau a statelor europene”. „Anul trecut, compensațiile au fost finanțate integral din bugetul de stat, deci 2,4 miliarde de lei. Anul acesta încă nu avem asigurate granturi/donații din partea altor state, dar Guvernul va încerca să identifice”, comunicat acesta. Detalii AICI.

În luna octombrie, premierul Vasile Tofan a efectuat o vizită la Bruxelles, unde a avut inclusiv o întrevedere cu comisarul european pentru Energie și Locuințe. În timpul întrevederii, Tofan a vorbit despre programul de compensații pregătit de Guvern în contextul creșterii costurilor la gaze. Ulterior, în cadrul unei conferințe susținute alături de șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, și de comisarul european pentru Extindere, Marta Kos, Tofan a spus că Republica Moldova s-a pregătit pentru sezonul rece, inclusiv prin măsuri pentru asigurarea necesarului de energie și că Guvernul va continua să urmărească atât securitatea aprovizionării, cât și protejarea gospodăriilor vulnerabile pe parcursul iernii.

***

Menționăm, cererile pentru compensațiile la energie vor putea fi depuse începând cu 2 noiembrie. Pe 1 octombrie, ministra Muncii și Protecției Sociale a spus că se discută ca valoarea maximă a compensației să fie majorată. Totodată, a anunțat că autoritățile se gândesc la înăsprirea unor criterii, printre acestea schimbarea pragurilor pentru veniturile din dividende și pentru veniturile din dobânzi bancare. Totodată, se discută introducerea unui criteriu care ține de „deținerea unui automobil, care este mai tânăr de 3 ani sau 5 ani”. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: