presedinte.md

Macron asigură Republica Moldova de sprijinul Franţei pentru „împlinirea destinului său european”

Emmanuel Macron a reacţionat după victoria opţiunii de aderare la Uniunea Europeană la referendumul din Republica Moldova, asigurând această ţară de „sprijinul” Franţei în împlinirea „destinului său european” şi denunţând „manevrele de dezinformare” în timpul votului, notează Agerpres.

„Manevrele de dezinformare nu au zdruncinat hotărârea moldovenilor, a căror aspiraţie de a se alătura familiei europene s-a dovedit a fi mai puternică”, a scris preşedintele francez pe X.

Preşedinta în exerciţiu „Maia Sandu întruchipează această dorinţă. Moldova poate conta pe sprijinul nostru pentru a-şi împlini destinul european”, a adăugat el, după acest referendum câştigat la limită de tabăra „da”, condusă de Maia Sandu.

De asemenea, și preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a salutat faptul că opţiunea de aderare la Uniunea Europeană a câştigat la referendumul din Republica Moldova „în pofida interferenţelor externe evidente” şi a exprimat angajamentul UE de a colabora cu Chişinăul pentru a „garanta” un „viitor european comun”.

„UE este pregătită să sprijine Moldova şi să lucreze pentru a garanta viitorul nostru european comun în beneficiul tuturor”, a scris Charles Michel într-un mesaj pe reţeaua de socializare X.

***

În urma scrutinului prezidențial din 20 octombrie, niciunul dintre candidați nu a reușit să obțină victoria din primul tur. Maia Sandu, susținută de partidul de guvernare PAS, s-a clasat pe primul loc, cu un total de 42,45% din voturi (656354), iar Alexandr Stoianoglo, susținut de PSRM, a obținut 25.98% din sufragii (401726 voturi). Al doilea tur de scrutin urmează să se desfășoare pe 3 noiembrie.

Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo s-au invitat reciproc la dezbateri electorale. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Numiri ilegale ale PAS?/Două străzi din Chișinău, închise/Transnistria respinge un „atac cibernetic”

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Tentativă de piratare a site-ului Fondului „Împreună”?
— Trafic restricționat pentru aproape două luni pe o stradă din Chișinău
— O dronă-rachetă a explodat la Talmaza? Poliția a găsit un crater de doi metri
— Cod galben de vânt puternic în toată Moldova
— Companie de construcții, suspectată de evaziune fiscală de trei milioane de lei
— 17.001 potcoave: Petru Costin vrea să ajungă pentru a treia oară în Cartea Recordurilor
— Experții care au analizat imaginile cu „culiocul” lui Dodon, audiați în instanță
— Chișinăul cere acces egal la educație pentru copiii din Transnistria
— Grupele de creșă, motiv de dispută între Primăria Chișinău și Guvern
— Unde este crima? Lazarencu apără o membră PAS
— Incendiu puternic în stânga Nistrului
— Maia Sandu, despre salariile profesorilor: crizele au schimbat planurile
— Profesorii se pregătesc să iasă la protest: cer majorările salariale promise
— Tiraspolul prelungește starea de urgență în economie până în septembrie
— Ceban a schimbat spitalul și face precizări despre incidentul din vacanță
— De la un proiect școlar la un film de lungmetraj: cum fac cinema adolescenții din Moldova
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: