gov.md

„Mai complicată este situația cu personalul medical”. Câte locuri au mai rămas în spitale pentru pacienții cu COVID-19

În prezent, în spitalele din Republica Moldova unde sunt tratați pacienți infectați cu COVID-19 sunt ocupate circa 50-55% dintre locurile disponibile. Declarația a fost făcută de premierul Ion Chicu, după ședința din 22 iunie cu președintele țării și speakerul parlamentului.

Șeful executviului a atras, din nou, atenția, că săptămâna trecută s-a înregistrat o evoluție negativă a cazurilor de COVID-19 atât în Moldova, cât și în lume.

„Este clar că odată cu reluarea activităților economice, numărul acestor cazuri crește. Este important ca sistemul medical să facă față acestor provocări. Pe parcursul săptămânii trecute au mai fost pregătite locuri în spitale. La moment, avem ocupate 50-55% din numărul de locuri din spitale. Mai complicată este situația cu personalul medical, care este realmente extenuat. Am avut deficit de cadre medicale și până la pandemie, dar acum este și mai accentuată această problemă”, a spus Chicu.

Șeful guvernului a îndemnat cetățenii să respecte recomandările medicilor, pentru a scădea riscul de infectare.

„Statul face tot ce este posibil, dar dacă dvs nu sunteți disciplinați, nu vom reuși să trecem peste această pandemie, cum nu trece nimeni în lume”, a mai spus Chicu.

Ion Chicu a anunțat că în următoarele zile vor ajunge în țară primele loturi de echipamente medicale din partea Uniunii Europene. Acordarea suportului, în valoare de 30 de mil. euro, a fost anunțată în martie curent și este destinată celor 6 state ale Parteneriatului Estic.

Prim-ministrul a mai spus că autoritățile vor discuta, marți, 23 iunie, despre extinderea stării de urgență în sănătate. Aceasta ar fi urmat să se încheie pe 30 iunie.

Precizăm că, potrivit bilanțului din 21 iunie, în R. Moldova s-au înregistrat 14 mii de infectări cu COVID-19 și 473 de decese, inclusiv a 22 lucrători medicali. Aproape 7,9 mii de pacienți s-au însănătoșit.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

UNIAN

Minime de până la +1°C: cum va fi vremea în Republica Moldova săptămâna viitoare

În perioada 2-8 noiembrie, în Republica Moldova se vor înregistra temperaturi minime de până la +1°C și maxime de până la +13°C. În majoritatea zilelor, cerul va fi noros. Pentru anumite zile, în centrul și sudul țării sunt prognozate ploi slabe. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, valorile termice vor varia între +5°C și +8°C pe parcursul zilei. Noaptea, acestea vor oscila între +1°C și +3°C. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în a doua parte săptămânii.

Ploi nu sunt prognozate. Întreaga săptămănă, cerul va fi noros.

În centrul țării, la Chișinău, valorile termice vor varia între +8°C și +11°C pe parcursul zilei. Noaptea, acestea vor oscila între +5°C și +7°C. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în a doua parte a săptămânii.

Pentru ziua de marți sunt prognozate ploi slabe. În celelalte zile, cerul va fi noros.

În sudul țării, la Cahul, valorile termice vor varia între +10°C și +13°C pe parcursul zilei. Noaptea, acestea vor oscila între +6°C și +8°C. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în a doua parte a săptămânii.

Pentru zilele de luni și marți sunt prognozate ploi slabe. În celelalte zile, cerul va fi noros.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: