TV, programe tv

Mai multă română la TV. Parlamentul, sesizat de Consiliul Audiovizualului: s-a constatat o scădere a conținutului local

Consiliul Audiovizualului cere ca posturile TV din Moldova să difuzeze cel puțin 50% conținut în limba română din totalul emisiei zilnice, iar programele străine să fie dublate sau subtitrare exclusiv în română. Propunerile fac parte dintr-un pachet de cinci modificări legislative transmise pe 5 martie Parlamentului și Ministerului Culturii. Demersul vine după ce o analiză a instituției a constatat o diminuare a programelor locale în limba română în 2025, situație calificată drept alarmantă de conducerea CA, care avertizează că un spațiu audiovizual dominat de alte limbi poate fi exploatat pentru manipularea informației și subminarea parcursului european al Republicii Moldova.

Ce propune Consiliul Audiovizualului

Prima propunere vizează introducerea unei cote minime de 50% de conținut în limba română din totalul emisiei zilnice. Reglementarea actuală prevede că cel puțin 80% din programele locale trebuie să fie în română, însă CA constată că majoritatea posturilor se limitează la îndeplinirea formală a acestei cote, ceea ce înseamnă în practică nu mai mult de 6 ore de conținut în română din cele 24 de ore de emisie.

A doua propunere prevede obligația ca programele străine să fie difuzate în limba originală, cu subtitrare sau dublare exclusiv în română. În prezent, legea permite dublarea în alte limbi — preponderent în rusă — cu condiția existenței subtitrărilor în română. Dat fiind costurile implicate, CA propune un termen de tranziție de trei ani pentru aplicarea acestei norme.

A treia propunere se referă la majorarea cotelor de muzică în limba română, de la 30% la 50% din totalul operelor muzicale difuzate, și de la 10% la 30% pentru muzica creată de compozitori, artiști și producători din Republica Moldova.

A patra propunere vizează creșterea cotei de canale în limba română în ofertele distribuitorilor — de la 50% la 70% din totalul serviciilor de televiziune disponibile.

A cincea propunere urmărește înlocuirea noțiunii de programe „locale” cu programe „proprii” în Codul serviciilor media audiovizuale. CA a constatat că mai multe posturi preiau reciproc și simultan conținuturi unele de la altele, eludând astfel în spirit legea, deși o respectă formal. Această practică ridică și suspiciuni de competiție neloială și pluralism mimetic.

De reiterat că necesitatea unor astfel de ajustări legislative este justificată în vederea atingerii scopului legal de dezvoltare și protejare a spațiului informațional național, cu aplicarea instrumentelor legate de majorarea ponderii programelor locale și a conținutului audiovizual în limba română”, a comunicat instituția.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, la Chișinău de Ziua Independenței: „Prietenii trebuie să fie umăr la umăr” (VIDEO)

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a venit pe 27 august la Chișinău, de Ziua Independenței Republicii Moldova. După întâlnirea cu președinta Maia Sandu, liderul de la Kiev a declarat că cele două țări lucrează pentru a-și consolida cooperarea în domeniile securității, energiei și infrastructurii.

„Lucrăm pentru a asigura mai multe oportunități comune în domeniul securității, energiei și infrastructurii. Acum este deosebit de important să fim împreună și să ne consolidăm reciproc”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a amintit că Maia Sandu s-a aflat recent la Kiev, unde a participat la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei.

„Zilele trecute, președinta Republicii Moldova a fost alături de noi în Ucraina, de Ziua Independenței noastre. Astăzi, Ucraina este alături de Moldova de Ziua Independenței sale. Prietenii trebuie să fie umăr la umăr”, a transmis Zelenski.

Volodimir Zelenski a ajuns în după-amiaza zilei de 27 august la Președinție, unde a fost întâmpinat de Maia Sandu. La Chișinău se află și președintele României, Nicușor Dan.

Cei trei lideri au susținut o conferință de presă comună, după o reuniune trilaterală, iar seara vor merge în Piața Marii Adunări Naționale, unde se vor adresa cetățenilor.

Republica Moldova și-a proclamat independența la 27 august 1991, prin adoptarea Declarației de Independență. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!




















Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: