ccrm.md

Mai multe ONG-uri critică noua lege a medicamentelor: „Limitează accesul la preparate mai ieftine”

Mai multe organizații din Republica Moldova au criticat noua Lege cu privire la medicamente, promulgată în luna iulie. Acestea susțin că legea „limitează accesul la medicamente generice mai ieftine”, iar „unii pacienți riscă în continuare să rămână fără medicamente vitale”. Organizațiile au semnat o declarație prin care își exprimă dezamăgirea față de promulgarea legii. Menționăm că, în iulie curent, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, care a avut calitatea de autor tehnic al proiectului de lege, a declarat că documentul are ca obiectiv asigurarea unui acces mai larg la medicamentele sigure și de calitate.

Declarația a fost publicată de Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivă” – organizație din Moldova care activează în domeniul sănătății publice și al protecției drepturilor pacienților.

„Legea limitează accesul la medicamente generice mai ieftine și nu garantează accesul la informații despre medicamente pentru toți pacienții, inclusiv pentru reprezentanții minorităților naționale și refugiați. Elementele fundamentale ale dreptului la sănătate sunt reflectate doar parțial în textul legii, iar mecanismul importului paralel este practic blocat, ceea ce întărește monopolurile marilor companii farmaceutice și menține prețurile ridicate”, au menționat semnatarii.

Aceștia au mai spus că, în urma aplicării legii, „unii pacienți riscă în continuare să rămână fără medicamente vitale, în special fără terapie hormonală, inclusiv cu testosteron”. „De asemenea, în lege persistă formulări vagi și cerințe birocratice excesive, care vor îngreuna introducerea în Moldova și scoaterea din țară a medicamentelor pentru uz personal, inclusiv pentru persoanele aflate în tratament peste hotare sau care se întorc acasă cu medicamentele necesare”, au mai declarat aceștia.

Semnatarii au menționat că, în continuare, vor insista „pentru introducerea modificărilor necesare în Legea cu privire la medicamente, astfel încât aceasta să servească cu adevărat intereselor oamenilor, și nu intereselor comerciale”.

Declarația a fost semnată de reprezentanții Asociației Obștești „Inițiativa Pozitivă”, ai Asociației pentru Transparența și Apărarea Drepturilor Omului „Cetățean activ”, ai Asociației Internaționale a Păstrătorilor Râului „Eco-Tiras”, ai Asociației Obștești „Credința”, ai Consiliului de Supraveghere al Centrului de Informare în domeniul Drepturilor Omului, ai Asociației Obștești „Părinți Solidari”, ai Asociației Obștești „IV ANIMO”, ai Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”, ai Consiliului Național al Tineretului din Moldova, ai Platformei Tineretului pentru Solidaritate Interetnică, ai Asociației Obștești „Ambasada Drepturilor Omului” (Human Rights Embassy) și ai Asociației Obștești „Puls Comunitar”.

***

Pe 3 iulie curent, 15 reprezentanți ai societății civile și comunității profesionale medicale au cerut președintei Maia Sandu să nu promulge noua Lege cu privire la medicamente, adoptată de Parlament în lectură finală în luna iunie. Semnatarii menționau că textul legii „acordă prioritate intereselor financiare ale marilor companii farmaceutice, în detrimentul sănătății oamenilor”.

Pe 17 iulie, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, instituție subordonată Guvernului, a anunțat că, în acea zi, a fost publicată în Monitorul Oficial legea cu privire la medicamente, promulgată de șefa statului pe 11 iulie. Instituția a precizat că legea are ca obiectiv principal consolidarea siguranței pacientului și asigurarea unui acces mai larg la medicamente sigure, eficiente și de calitate. „Totodată, aceasta creează premisele unei piețe farmaceutice transparente și competitive, oferind un cadru predictibil pentru producători, importatori și distribuitori”, a adăugat instituția, menționând că a avut calitatea de autor tehnic al proiectului de lege.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Petr Vlah

Petr Vlah, înregistrat în cursa pentru funcția de bașcan: „Găgăuzia are viitor”

Petr Vlah, candidatul Partidului „NOI – Noua Opțiune Istorică” la funcția de bașcan al Găgăuziei, a fost înregistrat în cursa electorală. Într-un mesaj publicat pe Facebook, acesta a anunțat că va urma o săptămână de pregătire, după care va începe oficial campania electorală.

În cadrul ședinței din 9 octombrie, Consiliul Electoral Central al Găgăuziei (CECG) a decis să-l înregistreze pe Petr Vlah în calitate de candidat la funcția de bașcan, după ce a verificat documentele depuse și a constatat că acestea îndeplinesc cerințele legale. Totodată, Svetlana Chesari a fost confirmată în calitate de reprezentantă a candidatului în cadrul CECG.

„Este primul pas pe drumul ce urmează să-l parcurg, împreună cu colegii, în perioada imediat următoare. Urmează o săptămână de pregătire, după care vom intra oficial în campania electorală, care, sunt sigur, nu va fi una uşoară. Miza este una enormă – viitorul Găgăuziei. Şi eu sunt sigur că, la finalul campaniei electorale, vom constata cu toţii că Găgăuzia are viitor – un viitor prosper, aşa cum merită minunaţii locuitori ai autonomiei”, a transmis Petr Vlah pe Facebook, după hotărârea autorității electorale.

Amintim că Petr Vlah a anunțat pe 2 octombrie că va candida la funcția de bașcan al Găgăuziei din partea Partidului „NOI – Noua Opțiune Istorică”. Anunțul a venit la o zi după ce acesta a declarat că renunță la intenția de a participa la alegeri în calitate de candidat independent și că își schimbă „strategia”.

Alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie, în aceeași zi cu scrutinul pentru Adunarea Populară.

După înregistrarea lui Vlah, numărul candidaților înregistrați în cursa pentru funcția de bașcan a ajuns la cinci. Ceilalți concurenți sunt Ivan Cîlcic (Partidul Popular Găgăuz), Fiodor Gagauz (Partidul Socialiștilor din Republica Moldova), Alexandr Stoianoglo (candidat independent) și Corneliu Dudnic (candidat independent).

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: