Андрей Мардарь/ NewsMaker.md

Mai multe probe video și audio într-un dosar ce-l vizează pe Platon, dispărute. Reacția Procuraturii Anticorupție

În spațiul public au apărut recent informații cu privire la dispariția CD-urilor cu înregistrări video și audio într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, în care este vizat Veaceslav Platon. Pe 10 mai, Procuratura Anticorupție (PA) a declarat că în cadrul ședinței de judecată din 2 mai 2023, instanța a stabilit lipsa purtătorului de informații pe care sunt înregistrate imagini video și audio ce demonstrează vinovăția lui Platon de comiterea infracțiunii de corupere activă, iar la moment sunt întreprinse măsuri în vederea stabilirii locului aflării mijloacelor materiale de probă. 

Procuratura Anticorupție a declarat pe 10 mai că „respinge orice acuzație privind implicarea în dispariția CD-urilor cu înregistrări video și audio din cadrul cauzei penale aflate pe rolul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani”.

Instituția a spus că afirmațiile lui Platon „despre faptul că, informațiile ce se conțin pe dispozitivele electronice sunt false, nu corespund realității și sunt o modalitate de apărare și denigrare a imaginii Procuraturii, ori, anterior instanțele de judecată au recunoscut probele în cauză ca fiind pertinente și concludente în confirmarea vinovăției aduse lui Veaceslav Platon”.

Procuratura a menționat că pe 20 mai 2017 a expediat în judecată cauza penală în care Veaceslav Platon și alți doi inculpați sunt acuzați de săvârșirea infracțiunii de tentativă a escrocheriei în proporții deosebit de mari.

„Conform materialelor, Platon, fiind și gestionarul cu pachetul majoritar de acțiuni al companiilor de asigurare S.A. „AsitoKapital”- România, S.A. ,,Moldasig” şi S.A. ,,Alliance Insurance Group”, deținute prin intermediul persoanelor terțe, în perioada septembrie – decembrie 2016, a organizat şi dirijat comiterea infracţiunii de sustragere prin escrocherie în proporții deosebit de mari, a activelor entității menționate, implicând în comiterea faptei infracționale alte persoane în calitate de autori”, a precizat instituția.

Aceasta a mai spus că pe 30 iunie 2017 a expediat în judecată o altă cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de corupere activă de către Platon.

„Acesta a avut discuții cu persoanele publice din cadrul Detașamentului cu Destinație Specială „Pantera” al DIP al Ministerului Justiției al Republicii Moldova, care asigurau paza și escortarea acestuia în instanțele de judecată, promițându-le apartamente în mun. Chișinău, automobil după alegerea personală, sau mijloace financiare în sumă de 5000 Euro, pentru efectuarea controlului corporal superficial, permisiunea anumitor acțiuni interzise în cadrul întâlnirilor dintre Platon şi avocați, inclusiv facilitarea accesului la un telefon mobil”, a declarat PA.

Cele două cauze au fost conexate într-o singură procedură.

PA a mai spus că pe 12 decembrie 2017, Platon a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor escrocherie și corupere activă, fiindu-i aplicată o pedeapsa definitivă pentru concurs de infracțiuni, prin cumul total al pedepselor sub forma de închisoare pe un termen de 12 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu amendă în mărime de 300 000 lei, precum și pedeapsa complementară sub formă de privarea de dreptul de a ocupa funcții sau a exercita anumită activitate economică pe un termen de 3 ani.

„Prin Decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău, din 14 decembrie 2018, instanța de apel a casat sentința, în partea stabilirii pedepsei lui Platon, stabilindu-i pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 25 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu amendă în mărime de 300 000 lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în cadrul persoanelor juridice, în sistemul bancar și a exercita activități de antreprenoriat pe un termen de 5 ani”, a menționat Procuratura.

Ulterior, prin decizia Curții Supreme de Justiție din 29 octombrie 2019, a fost casată total decizia Curții de Apel Chișinău din 14 decembrie 2018, şi dispusă rejudecarea cauzei de către aceiași instanță de apel, în alt complet de judecată.

În asemenea circumstanțe, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 30 ianuarie 2020, a fost dispusă rejudecarea cauzei de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, într-un alt complet de judecată.

„Pe parcursul procesului penal, Platon s-a eschivat de a se prezenta în fața instanței, astfel încât, la demersul acuzatorului de stat, la 12 august 2021, instanța a dispus aplicarea măsurii preventive – arestarea preventivă (în contumacie) și anunțarea numitului în căutare”, au menționat procurorii.

Se precizează că în cadrul ședinței de judecată din 2 mai 2023, instanța a stabilit lipsa purtătorului de informații pe care sunt înregistrate imagini video și audio ce demonstrează vinovăția lui Platon de comiterea infracțiunii de corupere activă.

„Mijloacele materiale de probă la care se face referire, au fost transmise instanței odată cu transmiterea cauzei pentru examinare acesteia în fond, respectiv păstrarea lor nu ține de competența Procuraturii Anticorupție. Pentru a nu tergiversa procesul penal, la ședința din 02 mai, acuzatorul de stat a solicitat instanței de a fi prezentate alte probe până la identificarea probei lipsă. La moment sunt întreprinse măsuri în vederea stabilirii locului aflării mijloacelor materiale de probă”, au adăugat procurorii.

În prezent, Procuratura Anticorupție reprezintă acuzarea de stat în trei cauze penale pe mai multe capete de acuzare ce-l vizează pe Veaceslav Platon. La fel, Platon este vizat în alte cauze penale ce se află la etapa de urmărire penală.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NurPhoto

Franța introduce restricții de circulație pe timp de noapte în mai multe orașe, după protestele violente

În mai multe orașe din Franța va fi instituită interdicția de circulație pe timp de noapte, în urma violențelor izbucnite în timpul protestelor împotriva scumpirilor. Anunțul a fost făcut luni, 19 octombrie, de premierul francez Sébastien Lecornu, după o ședință a celulei de criză.

Potrivit premierului, acesta le-a cerut prefecților să instituie restricțiile, în primul rând pentru a proteja magazinele de jafurile care continuă. Lista orașelor vizate urma să fie publicată în a doua parte a zilei de 19 octombrie.

Mii de magazine, afectate de jafuri

Potrivit Camerei de Comerț și Industrie din Franța, peste 2 000 de magazine din țară ar fi putut fi afectate de violențe. Până în seara zilei de 18 octombrie, fuseseră înregistrate aproximativ 1 500 de cazuri de jaf, a declarat președintele organizației, Alain Di Crescenzo, la postul de radio RTL.

Pagubele provocate de jafuri se ridică la sute de milioane de euro, potrivit acestuia.

Ministrul francez al Comerțului, Serge Papin, a avansat o estimare și mai mare, afirmând că cel puțin 3 000 de magazine au fost afectate. Premierul Sébastien Lecornu a declarat că autoritățile nu exclud nici instituirea stării de urgență, dacă situația o va impune.

Premierul acuză extrema stângă de organizarea violențelor

Sébastien Lecornu a reluat acuzațiile formulate anterior de președintele Emmanuel Macron, potrivit căruia violențele reprezintă un „haos organizat”, pus la cale de extremiști de stânga și infractori.

„Există dovezi că avem de-a face cu o mișcare de extremă stângă care încearcă să provoace haos înaintea alegerilor prezidențiale”, a declarat premierul, potrivit DW.

Totodată, acesta a respins criticile la adresa poliției, afirmând că forțele de ordine și-au făcut bine treaba.

Anterior, observatorii au criticat poliția pentru intervențiile considerate uneori excesiv de dure împotriva participanților la protestele față de reducerile din domeniul educației. În weekendul de 17 și 18 octombrie, polițiștii au folosit gaze lacrimogene, relatează AFP.

În schimb, în timpul jafurilor, forțele de ordine ar fi fost prea puține pentru a interveni prompt. Unii proprietari de magazine au declarat că, atunci când au sunat la poliție, li s-a spus că nu existau echipaje disponibile pentru a fi trimise la fața locului.

Aproape 1 000 de angajați ai forțelor de ordine au fost răniți

Weekendul trecut a fost marcat de violențe în mai multe regiuni ale Franței. Persoane implicate în incidente au jefuit magazine și au incendiat clădiri și mașini, iar manifestanții s-au confruntat cu poliția, care a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimile.

Potrivit Ministerului francez de Interne, 997 de polițiști și angajați ai altor structuri de forță au fost răniți în timpul tulburărilor. Șapte dintre ei au suferit răni grave. În total, 2 331 de persoane au fost reținute în întreaga țară pe parcursul weekendului.

Ministrul de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că poliția va fi în stare de alertă sporită în weekendul următor, pe 24 și 25 octombrie.

În același timp, mișcarea „Vestele galbene” a îndemnat populația să iasă din nou în stradă pe 24 octombrie, pentru a protesta față de creșterea costului vieții.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: