președinte.md

Maia Sandu și Igor Grosu au condamnat survolarea spațiului aerian. O dronă ar fi explodat și la Camenca

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că războiul Rusiei pune în pericol întreaga Europă și a condamnat războiul, adăugând că dronele care au încălcat spațiul nostru aerian sunt rusești. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că, în total, două drone au explodat la sol pe 24 septembrie în Republica Moldova. „Preliminar, acestea au avut loc în zona orașului Camenca, stânga Nistrului și în preajma satului Cernița, Florești”, a adăugat Grosu, condamnând „aceste încălcări ale Federației Ruse”.

Șefa statului, Maia Sandu, a scris pe o rețea de socializare că „atacul masiv al Rusiei asupra Ucrainei a ajuns din nou în această dimineață în Moldova”. „Patru drone rusești au încălcat spațiul nostru aerian, iar cel puțin una a explodat în nordul țării. Războiul Rusiei pune în pericol întreaga Europă. Condamnăm acest război și suntem alături de Ucraina”, a declarat șefa statului.

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a declarat că, „în această dimineață, oamenii din Cunicea, Volovița, Cernița, Vadul Rașcov, Gura Căinarului și alte localități din nordul Moldovei au fost treziți de sunetul dronelor care survolau ilegal spațiul nostru aerian”. „Două dintre ele au explodat la sol. Preliminar, acestea au avut loc în zona orașului Camenca, stânga Nistrului și în preajma satului Cernița, Florești. Din păcate, în ultimele săptămâni, mai multe aparate de zbor au violat spațiul aerian al Republicii Moldova. Acest lucru reprezintă un risc direct pentru securitatea noastră și o încălcare flagrantă a suveranității noastre”, a scris Grosu pe o rețea de socializare.

Totodată, el a făcut apel la cetățeni „să fim calmi, vigilenți și să urmăm recomandările autorităților, iar orice obiect suspect să fie anunțat imediat instituțiilor statului”. „Condamnăm cu fermitate aceste încălcări ale Federației Ruse. Războiul împotriva Ucrainei ne afectează tot mai direct”, a adăugat Grosu.

Ulterior, Grosu a revenit la subiectul dronelor care au survolat spațiul aerian pe 24 septembrie, în timpul unor declarații pentru jurnaliști. „Din păcate, două au căzut pe teritoriul nostru: una pe malul stâng – la Camenca, din informații preliminare, și una pe malul drept – la Florești”, a comunicat Grosu.

Patru obiecte aeriene au survolat ilegal teritoriul Republicii Moldova în dimineața zilei de joi, 24 septembrie. Din motive de securitate, spațiul aerian din nordul țării a fost închis, iar la ora 7:46 a fost redeschis. Informația a fost comunicată de Ministerul Apărării al Republicii Moldova. Detalii AICI.

Ulterior, poliția a anunțat că a fost sesizată de un locuitor al satului Vadul Rașcov, raionul Șoldănești, care a spus că a auzit, în dimineața zilei de joi, zgomote puternice, similare unor explozii. Poliția a menționat că, preliminar, explozia s-ar fi produs în Camenca, stânga Nistrului. Totodată, poliția a declarat a fost sesizată despre o explozie în apropierea localității Cernița, raionul Florești. Ulterior, oamenii legii au anunțat că au localizat locul producerii exploziei auzite în zona localității Cernița. Acesta este un câmp adiacent unei ferme. Totodată, poliția a publicat imagini cu fragmentele unui obiect depistat în câmp. Detalii AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

facebook/moldovagaz

Junghietu: Gazele din Neptun Deep vor acoperi un sfert din consumul zilnic al Republicii Moldova

Republica Moldova va achiziționa gaze naturale extrase din zăcământul Neptun Deep, situat în Marea Neagră, începând cu sfârșitul toamnei anului 2027. Gazele vor acoperi aproximativ un sfert din consumul zilnic al țării, iar costurile mai mici de transport ar urma să contribuie la reducerea tarifelor pentru consumatori. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul ediției din 2 noiembrie a emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, cantitățile de gaze care vor fi livrate Republicii Moldova au fost stabilite încă de anul trecut, când compania de stat Energocom a semnat un contract cu compania românească OMV Petrom.

„Odată cu începerea exploatării zăcământului Neptun Deep, noi ar urma să primim aproximativ un sfert din consumul nostru zilnic de gaze”, a declarat Dorin Junghietu.

Prețul de achiziție va fi calculat în funcție de cotațiile de la bursă, însă Republica Moldova va beneficia de o reducere specială. Ministrul nu a dezvăluit valoarea acesteia, motivând că publicarea informației ar putea dezvălui strategia de achiziții a Energocom.

Întrebat dacă reducerea costurilor de transport se va reflecta și în facturile consumatorilor, Dorin Junghietu a afirmat că efectul va fi resimțit „automat” de aceștia. „Dacă costurile de transport sunt mai mici, desigur că aceasta urmează să se reflecte în tariful plătit de cetățeni”, a menționat el.

Ministrul a amintit și despre modificările recente aduse Legii cu privire la gazele naturale. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2027, tarifele pentru consumatorii casnici vor fi revizuite o dată la trei luni, în loc să fie ajustate anual sau doar atunci când se înregistrează diferențe semnificative între costurile estimate și cele reale.

Potrivit oficialului, noua regulă va permite ajustarea tarifelor într-un ritm mai apropiat de evoluțiile pieței. Astfel, atunci când prețul de achiziție al gazelor va scădea, reducerea ar urma să se reflecte mai rapid și în facturile consumatorilor.

Amintim că, pe 27 octombrie, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat că Republica Moldova va achiziționa gaze extrase în România, prin proiectul Neptun Deep, începând din toamna anului 2027. Șeful Guvernului a spus că distanța mai mică de transport va permite reducerea costurilor.

Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din România și este dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz în Marea Neagră, la aproximativ 160 de kilometri de țărm. Extracția gazelor ar urma să înceapă în 2027.

Proiectul presupune investiții de circa 4 miliarde de euro și ar putea aproape dubla producția de gaze a României, transformând țara vecină în cel mai mare producător de gaze din UE.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: