magistrat.md

Maia Sandu a anulat decretul semnat de Igor Dodon, privind numirea lui Vladislav Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău

Președinta țării Maia Sandu a anulat decretul prin care Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Anunțul a fost făcut de către șefa statului pe 28 mai. Aceasta și-a argumentat decizia prin faptul că Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a încălcat procedurile legale atunci când a propus candidatura magistratului.

Președinta țării susține că judecătorul Clima a fost propus în funcția de președinte al Curții de Apel cu încălcări ale procedurilor legale.

„Am anulat astăzi decretul fostului Președinte Igor Dodon prin care Vladislav Clima a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Consiliul Superior al Magistraturii a încălcat procedurile legale și a admis un conflict de interese inadmisibil atunci când a propus numirea lui Clima în această funcție. CSM trebuie să reexamineze decizia luată și să se asigure că următoarele decizii de numire în funcție vor respecta în totalitate prevederile legale, iar persoanele propuse vor întruni criteriile de integritate. Oamenii cer de la judecători să le facă dreptate și să pedepsească hoții. Curățarea sistemului este primul pas spre o justiție independentă și dreaptă”, a argumentat Maia Sandu.

 

Vladislav Clima a devenit președinte al Curții de Apel Chișinău în cadrul ședinței din 28 iulie a CSM.

Vladislav Clima este judecător din 2006. În 2017 a început să lucreze la Curtea de Apel Chișinău. Pe 21 iunie 2018, Clima a decis menținerea deciziei primei instanțe privind anularea alegerilor primarului municipiului Chișinău, scrutin câștigat de Andrei Năstase. În toamna lui 2019, în componența altui colegiu, Clima a recunoscut mandatul de primar al liderului Platformei DA. Înainte de asta, CEDO a acceptat plângerea lui Năstase și a solicitat autorităților din Chișinău mai multe lămuriri în privința acestui dosar.

În mai 2019, Clima a preluat conducerea Asociației de Judecători ai Moldovei, care în toamna anului 2019 a încercat, ilegal, să demită membrii CSM și a organizat în acest scop două adunări generale a judecătorilor.

În toamna anului 2019, colegiul în componența căruia a intrat Clima a anulat decizia CSM privind revocarea mandatului judecătorului CSJ Oleg Sternioală. În ianuarie 2020, Clima a încercat să devină judecător la CSJ, înșă CSM a respins solicitarea. Membrul CSM Dorel Musteață a declarat că, în 2016, Clima a aprobat transferul a $700 mii de la o companie offshor din Panama, legată cu Metalferos. Musteață a remarcat că inspecția judiciară din cadrul CSM a vrut să verifice acest dosar, însă acesta a fost preluat de către Procuratura Anticorupție. Pe 24 iulie 2020, inspecția judiciară a decis să nu îl tragă la răspundere disciplinară pe Clima. Dorel Musteață a declarat că va contesta decizia.

Potrivit declarației sale de venituri, în 2019, Clima a obținut 379 mii de lei, a primit o compensație de la o companie de asigurări în mărime de 119 mii de lei și 30 de mii de dolari de la tatăl și fratele său pentru educația fiului. Judecătorul deține două loturi de teren și un apartament cu o suprafață de 193,8 metri pătrați. Acesta mai deține două apartamente cu suprafața de 70,1 metri pătrați și, respectiv, 55,7 metri pătrați. Familia judecătorului deține un automobil Land Rover Discovery Sport în valoare de €38 mii și un Volkswagen Passat Comfortline de 20 de mii de euro.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pochtoy.com

Exporturile din Moldova ar putea fi afectate de noile taxe vamale impuse de UE la colete. Ministerul Economiei explică impactul

Introducerea de către Uniunea Europeană a taxelor vamale pentru coletele cu o valoare de până la 150 de euro poate afecta negativ exporturile companiilor din Republica Moldova care expediază produse în statele UE prin trimiteri poștale. Informația a fost confirmată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, într-un răspuns pentru NewsMaker.

„Pe termen scurt, este inevitabilă o perioadă de adaptare și, posibil, o ușoară temperare a volumelor pe segmentul trimiterilor poștale directe de mică valoare. Totuși, pe termen mediu, această regulă UE ne obligă să integrăm e-commerce-ul moldovenesc direct în lanțurile logistice europene”, a declarat Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Potrivit autorităților, „această inovație legislativă, deși impune bariere pe canalul clasic de poștă directă, va stimula o maturizare a businessului moldovenesc”. „Pentru a rămâne competitivi, producătorii autohtoni vor fi încurajați să treacă de la livrările individuale „pachet cu pachet” (B2C) la modele logistice consolidate (B2B2C). Asta presupune exportul de loturi mai mari de marfă către depozite logistice (fulfillment) situate în interiorul UE (de exemplu, în România), unde mărfurile trec vama o singură dată, fiind ulterior livrate rapid și fără taxe vamale suplimentare către clientul final din orice țară UE”, a adăugat instituția.

Conform Ministerului, „strategia de stimulare a comerțului electronic include deja pârghii pentru a atenua acest șoc”. Instituția a menționat digitalizarea și simplificarea procedurilor de export. „Continuăm reducerea barierelor birocratice la nivel național pentru ca pregătirea documentelor de export să coste cât mai puțin timp și bani pentru antreprenori”, a precizat Ministerul. Autoritățile au vorbit și despre consiliere și suport oferite prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), adăugând că sunt disponibile programe de internaționalizare și granturi care pot ajuta companiile să își finanțeze tranziția către platforme internaționale și depozite logistice externe.

***

Amintim că, de la 1 iulie 2026, UE a introdus noi reguli vamale pentru trimiterile poștale cu mărfuri provenite din afara Uniunii Europene, cu o valoare de până la 150 de euro. Pentru fiecare articol declarat se aplică o taxă de 3 euro, la care se pot adăuga costuri suplimentare. Regulile vizează mărfurile expediate de companii către persoane fizice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: