facebook.com/maia.sandu

Maia Sandu a avut o întrevedere cu membrii delegației APCE. Despre ce au discutat?

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu membrii delegației Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), astăzi, 11 iunie. Aceștia efectuează o vizită în Republica Moldova, în contextul alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie.

Șefa statului a salutat faptul că APCE a decis să trimită misiunea de observare a alegerilor la Chișinău, în situația în care în 2020 acest lucru nu a fost posibil, din cauza pandemiei.

„Am discutat despre modul în care este pregătit scrutinul, inclusiv despre felul în care vor funcționa secțiile de vot deschise în diasporă și în regiunea transnistreană, și cum pot fi asigurate condițiile necesare pentru exprimarea liberă și democratică a voinței cetățenilor, în conformitate cu legislația Republicii Moldova și cea internațională”, a spus Maia Sandu.

Menționăm că pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, Comisia Electorală Centrală a înregistrat 17 concurenți electorali, iar alte două dosare se află în proces de examinare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Ex-deputat PAS, acuzat de mită/Mii de chișinăuieni, fără gaz/Tiraspolului „nu-i trebuie permisiune”

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Fostul deputat PAS Alexandr Trubcă, acuzat de 200.000 de euro mită
— Antreprenorii din Transnistria, informați despre noile reguli fiscale și vamale
— Și-a vândut apartamentul, înșelată de falși polițiști
— Șampanie și țuică din miere, la Târgul Apicultorului desfășurat în capitală
— Seminar OSCE pentru facilitarea accesului la servicii medicale pe malul drept
— Din SUA, în satele din Moldova: 23 de voluntari își încep misiunea
— „Nu avem nevoie de permisiune”: Tiraspolul, despre drapelul și imnul din școli
— Moldova nu revine la lumina de la Cuciurgan: ministrul Energiei explică de ce
— Avariată în timpul furtunii, linia electrică Bălți-Dnestrovsk a fost reparată
— ANRE va decide tariful la gaz săptămâna viitoare
— Concursul pentru privatizarea hotelului „Zarea”, prelungit
— Verișoara Maiei Sandu a restituit peste 1,1 milioane de lei către „MoldATSA”
— Paradă militară de Ziua Independenței și la Bălți
— Peste 4.200 de consumatori din Chișinău, fără gaze timp de cinci zile
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: