presedinte.md

Maia Sandu a avut prima întrevedere cu noul ambasador al SUA. Despre ce au discutat?

Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu noul ambasador al Statelor Unite ale Americii la Chișinău, E.S. Kent Logsdon, după înmânarea de către acesta a scrisorilor de acreditare în țara noastră.

Oficialii au discutat despre situația curentă din Republica Moldova și din regiune, precum și despre necesitatea de a spori cooperarea bilaterală cu SUA pe diverse dimensiuni. Șefa statului a exprimat interesul autorităților pentru dezvoltarea colaborării în domeniile economic, securitate și apărare, reziliență energetică și mediu.

Totodată, Președinta Maia Sandu a ținut să mulțumească Statelor Unite pentru sprijinul oferit în consolidarea proceselor democratice din Republica Moldova, în acțiunile de combatere a corupției și pentru susținerea în realizarea unor proiecte de dezvoltare regională și de modernizare a țării.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Rusia a atacat cu rachete balistice Kievul: cel puțin 9 persoane au murit

Armata rusă a atacat cu rachete balistice capitala Ucrainei în noaptea de 31 iulie spre 1 august. Potrivit autorităților locale, în urma bombardamentelor, cel puțin nouă persoane au murit, iar alte 28 au fost rănite.

Printre persoanele rănite se numără doi adolescenți de 13 și 17 ani. Victimele primesc îngrijiri medicale.

Pagubele provocate de atac au fost raportate în cinci raioane ale capitalei ucrainene, transmite DW.

În raionul Solomianski, două persoane au murit, iar alte opt au fost rănite, inclusiv doi copii. O clădire de locuințe cu cinci etaje a fost parțial distrusă, iar în zonă au izbucnit incendii. Salvatorii au evacuat 35 de persoane de la etajele superioare ale imobilului, iar focul a fost ulterior stins.

În raionul Darnîțki, atacul a provocat distrugeri la o clădire administrativă și la un imobil nerezidențial. Au fost raportate, de asemenea, incendii la automobile și pagube la clădiri. Aici au murit șapte persoane, iar alte 14 au fost rănite, printre acestea fiind doi copii.

Și în regiunea Kiev au fost raportate consecințe ale atacului. Un incendiu a izbucnit la o întreprindere industrială, iar două persoane au fost rănite, potrivit administrației militare regionale.

Precizăm că, în cursul nopții, Rusia a lansat asupra Ucrainei, în total, 35 de rachete, dintre care 27 balistice, precum și 185 de drone de atac de diferite tipuri. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că forțele ucrainene au reușit să doboare doar o singură rachetă balistică, pe fondul lipsei de rachete-interceptoare pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: