presedinte.md

Maia Sandu a discutat cu ministrul italian al Justiției despre lupta împotriva corupție. Întâlnire la Chișinău (FOTO)

Președinta Maia Sandu a avut pe 29 mai o întrevedere cu ministrul Justiției al Italiei, Carlo Nordio, care se află într-o vizită la Chișinău. Scopul deplasării oficialului este consolidarea cooperării bilaterale în domeniul statului de drept.

Potrivit unui comunicat al Președinției, discuțiile dintre Maia Sandu și Carlo Nordio s-au axat pe sprijinul oferit de Italia pentru reforma justiției din Republica Moldova și pe întărirea eforturilor comune în lupta împotriva corupției.

Șefa statului a salutat angajamentul Italiei în acest proces, subliniind că un sistem de justiție echitabil și eficient este o așteptare clară a cetățenilor, precum și „un obiectiv important” asumat în cadrul mandatului său.

Totodată, președinta Sandu a evidențiat dialogul politic strâns dintre Republica Moldova și Italia și a mulțumit pentru sprijinul constant acordat parcursului european al țării. De asemenea, șefa statului a exprimat recunoștință pentru oportunitățile oferite cetățenilor moldoveni stabiliți în Italia și pentru susținerea acordată diasporei de către autoritățile italiene, reflectată în acordurile bilaterale privind protecția socială și conversia permiselor de conducere”, a precizat instituția prezidențială.

presedinte.md
presedinte.md

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Borosan, despre tariful la gaz: Furnizorul va depune solicitare la ANRE dacă tendința se păstrează. Ce spune despre căldură

În cazul în care prețurile de achiziție a gazelor naturale se vor menține la nivelul actual, furnizorul va trebui să efectueze calculele și să depună o solicitare la ANRE. Declarația a fost făcută de Constantin Borosan, director al Consiliului de administrație al ANRE, întrebat dacă urmează modificarea tarifului la gazele naturale. Referitor la o eventuală majorare a tarifului la căldură, Borosan a spus că Termoelectrica și CET-Nord nu au depus cereri de ajustare, însă ANRE le-a solicitat să efectueze calculele. Potrivit lui Borosan, atunci când au fost aprobate tarifele pentru energia termică au fost luate în calcul valorile din luna februarie, când prețurile erau mai mici.

Întrebat dacă se va modifica tariful la gazele naturale, Borosan a spus că, odată cu escaladarea situației din Orientul Mijlociu, sunt afectate toate țările care importă produse energetice. „Toată lumea este afectată, fiindcă este limitată oferta disponibilă de pe piață. În plus, au fost afectate rutele internaționale comerciale de transportare a acestor resurse energetice”, a comunicat Borosan în timpul unei conferințe de presă.

Totodată, el a spus că, la ultima aprobare a tarifului de către ANRE, a fost luat în calcul un preț de achiziție de circa 54 de euro pentru un megawatt-oră de gaz natural. „Acum, ceea ce se întâmplă pe piață, vedem achizițiile spot. Într-adevăr, astăzi dimineață erau în jur de 82 de euro pe megawatt-oră. Respectiv, în cazul în care această tendință se păstrează, legea cu privire la gaze naturale și metodologia tarifară spun foarte clar că titularul de licență/furnizorul de gaze naturale urmează să efectueze calcule și să depună solicitare la Agenție. Deci, la moment, monitorizăm dacă se păstrează această tendință în continuare”, a adăugat Borosan.

Întrebat dacă ne putem aștepta și la o majorare a tarifului la căldură, Borosan a spus că „majoritatea furnizorilor de energie termică achiziționează gaze naturale deja pe piața liberă, ceea ce înseamnă că modul de ajustare a prețului pentru combustibil la acești consumatori este diferit decât prețul reglementat pe piața de gaze naturale”. „Acum, metodologia tarifară de furnizare a energiei termice spune, iarăși, foarte clar: atunci când există premise pentru modificarea venitului reglementat al întreprinderii cu mai mult de 3%, titularul de licență urmează să se adreseze Agenției cu o solicitare de ajustare a tarifului de livrare a energiei termice. La momentul actual, practic, majoritatea titularilor de licență, din cei mici, au depus la Agenție solicitările”, a adăugat Borosan.

Întrebat despre situația Termoelectrica și CET-Nord, Borosan a spus că „acești doi titulari de licență încă nu au depus în adresa Agenției cererea de ajustare”. „Agenția a adresat o solicitare către acești titulari de licență să efectueze calculele, fiindcă au deja volumele de gaze naturale contractate în care prețurile sunt formate într-un anumit mod. (…) Acum, metodologia spune că, dacă nu vine titularul de licență, Agenția poate interveni din oficiu în ajustarea cererilor titularilor de licență”, a menționat Borosan.

Totodată, Borosan a spus că „atunci când au fost aprobate tarifele pentru furnizarea energiei termice, au fost valorile din luna februarie până la începutul conflictului militar din Golful Piersic, când prețurile erau altele”. „Acum, cred că ne dăm seama cu toții foarte bine: componenta de combustibil în producerea energiei termice are cea mai mare cotă parte, respectiv, evident, este o legătură cauzală directă între creșterea prețului la combustibil și produsul final”, a conchis acesta.

***

Amintim că, pe 7 septembrie, deputatul Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), Vasile Grădinaru, a admis că tarifele la gaze ar putea crește din nou. El a spus că, în cadrul unei discuții cu reprezentanții ANRE, a aflat că tariful majorat, aplicat din 1 septembrie, nu acoperă costurile și se acumulează devieri negative. Detalii AICI.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că asupra oportunității unor ajustări tarifare ulterioare se va expune ANRE și că totul depinde de cum va evolua piața. În același timp, potrivit oficialului, atât timp cât nu este soluționată situația din strâmtoarea Ormuz, o să existe o presiune pe piața mondială a gazelor care va menține prețurile sus. Detalii AICI.

Menționăm că, pe 1 septembrie 2026, a intrat în vigoare noul tarif pentru gazele naturale. Consumatorii casnici vor achita 20,30 de lei pentru un metru cub de gaz, cu aproximativ 5,88 lei mai mult. ANRE a aprobat majorarea tarifului pe 21 august, în pofida criticilor și a protestelor organizate în fața sediului instituției. ANRE a explicat anterior că principalul factor care a determinat revizuirea tarifului este creșterea costului de achiziție a gazelor naturale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: