Sandu a discutat cu președintele Institutului Democratic Național despre dezinformare și propagandă

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi, 14 noiembrie, cu Președintele Institutului Democratic Național (NDI), Derek Mitchell. Discuțiile au vizat prioritățile NDI pentru susținerea democrației și a instituțiilor publice în Moldova.

Derek Mitchell a fost însoțit de directoarea regională pentru Eurasia, Eva Busza și de reprezentanții locali ai organizației.

În cadrul întrevederii, șefa statului a mulțumit pentru sprijinul NDI în consolidarea proceselor democratice din țara noastră și a menționat că acestea rămân prioritare în contextul actualelor provocări globale.

Maia Sandu s-a referit, de asemenea, la reformele pornite de guvernare, subliniind importanța reformei justiției și a luptei cu corupția.

În ceea ce privește colaborarea de viitor, președinta și-a exprimat interesul pentru contracararea dezinformării și a propagandei, amplificate odată cu războiul din Ucraina, pentru consolidarea societății civile și profesionalizarea continuă a mass-media, precum și pentru dezvoltarea democrației la nivel local.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Nicușor Dan a convocat Consiliul de Securitate. Cum va răspunde România dacă i se va mai încălca spațiul aerian

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocat, luni, de către președintele Nicușor Dan pentru joi, la ora 12.00. Reuniunea de la Palatul Cotroceni va avea ca subiect modul în care vor răspunde autoritățile în cazul încălcărilor spațiului aerian de către drone sau alte tipuri de aeronave.

Potrivit comunicatului transmis de către Administrația Prezidențială, pe ordinea de zi a ședinței se află:

  • Stabilirea obiectivelor care necesită măsuri de protecție contra amenințărilor specifice sistemelor de aeronave fără pilot la bord și a cerințelor tehnice generale ale echipamentelor și sistemelor tehnice pentru implementarea măsurilor de protecție;
  • Stabilirea persoanelor care au dreptul de a ordona sau de a aproba executarea unor măsuri împotriva aeronavelor și a vehiculelor aeriene care utilizează neautorizat spațiul aerian național și pentru stabilirea procedurii de informare cu privire la unele măsuri întreprinse pentru controlul utilizării spațiului aerian național.

„În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale”, se mai spune în comunicatul citat de hotnews.

Convocarea CSAT survine în contextul în care, pe 13 septembrie, o dronă rusească a pătruns în spațiul aerian al României, iar armata română a ridicat avioane de la sol pentru interceptarea dronei.

La scurtă vreme după incident, ministrul Apărării Ionuț Moșteanu preciza că, în ce privește procedura de doborâre a aeronavelor care intră în spațiul aerian românesc, detaliile vor fi stabilite în CSAT.

În cazul dronelor, decizia de doborâre poate fi luată și de către comandatul operațiunii de interceptare. În acest cadru, piloții celor două avioane F-16 care au decolat pentru interceptarea dronei aveau permisiunea să distrugă drona, dar decizia a rămas la latitudinea lor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: