presedinte.md

Maia Sandu, aflată în vizită la Dublin, s-a întâlnit cu președinta și prim-ministrul Irlandei. Acordul semnat

Republica Moldova și Irlanda își vor recunoaște reciproc permisele de conducere. Un acord în acest sens a fost semnat astăzi, 8 aprilie, la Dublin, în contextul vizitei oficiale a președintei Maia Sandu.

În cadrul vizitei, Maia Sandu a avut întrevederi cu președinta Irlandei, Catherine Conolly, și cu prim-ministrul Michael Martin. Discuțiile au vizat consolidarea relațiilor bilaterale și sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova.

presedinte.md
presedinte.md
presedinte.md

După discuții, Maia Sandu și Michael Martin au susținut o conferință de presă comună.

Șefa statului și-a exprimat încrederea că Irlanda va sprijini activ avansarea parcursului european al Republicii Moldova, în contextul în care țara urmează să preia președinția rotativă a Consiliului UE.

„În 2004, sub o președinție irlandeză, UE a realizat cea mai mare extindere din istoria sa. Ne dorim ca Irlanda să manifeste aceeași viziune și solidaritate pentru cauza Moldovei de astăzi, pentru a putea face pași decisivi înainte”, a menționat Maia Sandu.

La rândul său, prim-ministrul irlandez a reafirmat sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova: „În cadrul întrevederii noastre, am reiterat poziția Irlandei potrivit căreia viitorul Moldovei este în Uniunea Europeană. Irlanda susține cu tărie extinderea Uniunii Europene. Avem acum o oportunitate generațională de a unifica și mai mult continentul nostru și este esențial ca Uniunea Europeană să valorifice acest moment. Irlanda a beneficiat enorm de apartenența la UE în ultimii 50 de ani. Credem că și alte țări europene merită aceleași oportunități, odată ce îndeplinesc criteriile necesare”, a spus oficialul.

presedinte.md

De asemenea, în cadrul întrevederii dintre șefa statului și premierul irlandez, a fost semnat Acordul dintre Republica Moldova și Irlanda privind recunoașterea reciprocă și preschimbarea permiselor de conducere.

În baza acestuia, cetățenii moldoveni stabiliți în Irlanda vor putea să își preschimbe permisele de conducere fără susținerea examenelor teoretice și practice, în conformitate cu prevederile documentului. De aceleași facilități vor beneficia și cetățenii irlandezi aflați pe teritoriul Republicii Moldova.

mfa.gov.md

În cursul zilei, Maia Sandu va mai avea întâlniri cu viceprim-ministrul Irlanedei, Simon Harris, precum și cu membri ai Parlamentului. De asemenea, președinta va participa la o discuție publică la Trinity College Dublin. Vizita se va încheia în această seară cu o întâlnire cu membrii comunității moldovenilor stabiliți în Irlanda.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pexels.com

Un cetățean a scos la iveală atacul cibernetic din Moldovei. Noi detalii despre scurgerea masivă de date

Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a făcut publice noi detalii despre atacul cibernetic de amploare asupra serviciilor guvernamentale din Republica Moldova. Într-un comentariu pentru NewsMaker, instituția a explicat prin intermediul căror servicii au obținut atacatorii acces la datele cu caracter personal ale cetățenilor, ce deficiențe de securitate au făcut posibil acest lucru și cum au descoperit autoritățile atacul. Totodată, agenția admite că persoanele afectate ar putea să nu fie informate individual.

Cum au descoperit autoritățile atacul cibernetic

Potrivit AGE, pe 22 octombrie, un cetățean a sesizat instituția după ce a observat o accesare suspectă a datelor sale cu caracter personal în istoricul accesărilor din EVO Cabinet. În aceeași zi, autoritățile au identificat o activitate neobișnuită în serviciile digitale guvernamentale și în solicitările de acces la date.

Analiza ulterioară a jurnalelor tehnice a arătat că acțiunile neautorizate începuseră mai devreme. Conform datelor preliminare, atacatorii au încercat să extragă date cu caracter personal în perioada 19–23 octombrie. AGE a precizat că ora exactă la care au început să fie exploatate vulnerabilitățile, precum și circumstanțele în care a fost descoperit atacul, sunt încă stabilite în cadrul investigației.

Prin intermediul căror servicii au obținut atacatorii acces la date

Printre serviciile guvernamentale vizate de atacul cibernetic se numără serviciul electronic al Agenției Naționale a Arhivelor și serviciul Agenției Servicii Publice (ASP) pentru programarea la examenele de obținere a permisului de conducere.

Potrivit AGE, investigația preliminară a scos la iveală deficiențe în ceea ce privește controlul accesului la date și verificarea informațiilor de autentificare în anumite sisteme. Aceste vulnerabilități le-au permis atacatorilor să transmită automat solicitări și să obțină datele cu caracter personal ale altor persoane.

Verificările au fost extinse și asupra altor componente și servicii electronice. Din acest motiv, pe 23 octombrie, autoritățile au decis să deconecteze preventiv 82 de servicii guvernamentale, peste 30 de sisteme informaționale și panouri administrative.

AGE a refuzat să ofere detalii tehnice despre vulnerabilitățile identificate, invocând faptul că investigația este în desfășurare și că dezvăluirea acestora ar putea crea riscul repetării atacului.

Au fost verificate sistemele înainte de atac?

Agenția a răspuns și la întrebările privind efectuarea unor audituri independente de securitate informațională și a testelor de penetrare asupra sistemelor vizate, data celor mai recente verificări, eventualele vulnerabilități identificate de specialiști și măsurile luate pentru remedierea acestora.

AGE a comunicat că sistemele informaționale guvernamentale sunt supuse periodic verificărilor de securitate, inclusiv cu implicarea specialiștilor din domeniu. Potrivit instituției, înainte de incident, verificările nu au identificat vulnerabilități critice care să indice riscurile materializate în timpul atacului.

Totuși, Agenția nu a precizat dacă au fost efectuate anume audituri independente, când au avut loc ultimele verificări și dacă specialiștii au identificat alte vulnerabilități, mai puțin grave. AGE a mai menționat că evoluția amenințărilor cibernetice, inclusiv prin utilizarea inteligenței artificiale, impune îmbunătățirea continuă a mecanismelor de protecție.

„În urma identificării incidentului, AGE, în colaborare cu instituțiile responsabile de securitate cibernetică, Agenția pentru Securitate Cibernetică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, a inițiat verificări suplimentare ale serviciilor și sistemelor informaționale. Totodată, în procesul de testare și identificare a eventualelor vulnerabilități suplimentare a fost implicată și expertiza tehnică oferită de Orange Moldova, în baza unei colaborări pro bono. Rezultatele acestor activități vor fundamenta măsurile suplimentare de consolidare a securității sistemelor guvernamentale”, a comunicat AGE.

Cum vor fi informați cetățenii afectați

Potrivit estimărilor preliminare ale AGE, în perioada 19–23 octombrie, atacatorii au transmis solicitări care au vizat aproximativ un milion de numere de identificare de stat (IDNP). Indicii privind accesarea neautorizată a datelor au fost identificați în cazul a aproximativ 750 000 de IDNP-uri.

Instituția a subliniat că cifrele sunt preliminare, iar numărul exact al cetățenilor ale căror date au fost efectiv extrase nu este deocamdată cunoscut. Totodată, categoriile de informații care ar fi putut fi compromise diferă de la o persoană la alta. În prezent, specialiștii analizează jurnalele tehnice și datele care ar fi putut ajunge în posesia atacatorilor, pentru a stabili numărul persoanelor afectate și tipurile de informații divulgate.

Întrebată cum vor fi informați cetățenii, AGE a comunicat că analizează mecanismele de notificare prevăzute de lege. Printre acestea se numără și posibilitatea aplicării unei prevederi care permite înlocuirea notificărilor individuale cu informarea publică, în cazul în care contactarea fiecărei persoane afectate ar presupune eforturi disproporționate. Legea prevede însă că informarea publică trebuie să fie la fel de eficientă ca notificarea individuală.

Pe de altă parte, pe 30 octombrie, AGE a anunțat public că lucrează la elaborarea unui mecanism de notificare individuală a persoanelor afectate. În răspunsul scris, agenția a precizat că modalitatea finală de informare va fi stabilită în funcție de rezultatele investigației, evaluarea riscurilor și responsabilitatea instituțiilor care prelucrează date cu caracter personal.

Anterior, avocatul Vadim Vieru a explicat pentru NM că, în opinia sa, statul dispune de suficiente posibilități pentru a informa individual cetățenii, inclusiv prin intermediul platformelor EVO și MCabinet, precum și al datelor de contact din registrele de stat. Acesta a subliniat că fiecare persoană afectată trebuie să fie informată despre ce s-a întâmplat cu datele sale cu caracter personal, care sunt posibilele consecințe și ce măsuri au întreprins autoritățile. În opinia avocatului, lipsa unei notificări corespunzătoare ar putea constitui, în sine, o încălcare a legii.

Ce măsuri au fost luate după atac

AGE a comunicat că, pe 26 octombrie, a informat Banca Națională a Moldovei despre incident. În ziua următoare, instituția a transmis notificări autorităților publice care furnizează date prin intermediul platformei MConnect, solicitându-le să verifice accesările suspecte, să analizeze jurnalele tehnice și să adopte măsuri suplimentare de securitate.

Pentru protejarea persoanelor în vârstă și a altor categorii vulnerabile, autoritățile intenționează să distribuie recomandări privind identificarea și prevenirea tentativelor de fraudă prin diverse canale, inclusiv prin intermediul Centrelor Unificate de Prestare a Serviciilor din localitățile rurale.

Agenția a oferit detalii și despre tentativele ulterioare de atac, care au fost blocate de autorități pe 25 și 27 octombrie. Deocamdată, nu s-a stabilit dacă în spatele acestor incidente s-au aflat aceiași atacatori. AGE a precizat că amenințarea persistă, iar specialiștii continuă să înregistreze tentative de atac. Până în prezent, nu au fost identificate noi cazuri de extragere neautorizată a datelor cu caracter personal în urma acestor tentative.

Amintim că, în această săptămână, Republica Moldova s-a confruntat cu un atac cibernetic de amploare asupra serviciilor guvernamentale. Atacatorii ar fi putut obține date cu caracter personal asociate cu aproximativ 750 000 de IDNP-uri, iar autoritățile au avertizat că informațiile ar putea fi folosite de escroci. NM a adunat AICI principalele informații despre incident și a explicat cum pot afla cetățenii dacă datele lor au fost compromise, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și dacă acestea pot solicita despăgubiri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: