Evghenii Gumeniuc

Maia Sandu, către Cristina Gherasimov: „Toți ochii vor fi pe ce se întâmplă aici, acasă”

Pe 5 februarie, Cristina Gherasimov a depus jurământul de învestire în funcția de viceprim-ministră pentru integrare europeană. Președinta Maia Sandu a spus că are încredere că echipa guvernamentală, în frunte cu Dorin Recean și Cristina Gherasimov, va reuși să realizeze „planurile ambițioase” ale Moldovei. Potrivit șefei statului, experiența Cristinei Gherasimov ne va ajuta să organizăm procesele eficient pentru ca în viitorul cel mai apropiat să sărbătorim aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. „Intrăm într-o fază decisivă a procesului de integrare europeană și bineînțeles acum toți ochii vor fi pe ce se întâmplă aici, acasă”, a adăugat Sandu. 

La ceremonia oficială, dedicată jurământului de învestire, șefa statului i-a mulțumit Cristinei Gherasimov că a „acceptat această provocare”.

„Acum, că am obținut o decizie pozitivă din partea statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la inițierea negocierilor de aderare, intrăm într-o fază decisivă a procesului de integrare europeană și bineînțeles acum toți ochii vor fi pe ce se întâmplă aici, acasă. (…) Cristina Gherasimov are experiență în instituțiile statului în ultimii 3 ani și îi mulțumesc pentru că a lucrat în echipa mea. Cristina Gherasimov are experiență și până să vină să lucreze în instituțiile de stat al Republicii Moldova și această experiență o va ajuta, ne va ajuta ca să putem să organizăm procesele eficient, ca să reușim să implicăm toată lumea și să putem să ne mișcăm cu pași rapizi pentru ca în viitorul cel mai apropiat să ajungem la linia de finish – să putem să sărbătorim aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Este mult de lucru, este o responsabilitate enormă dar am încredere că echipa guvernului în frunte cu domnul prim-ministru și cu efortul neobosit al doamnei viceprim-ministră va reuși să realizeze aceste planuri ambițioase pe care le avem”, a comunicat șefa statului.

„Eu cred că este cel mai important lucru pe care noi îl avem de realizat și anume să construim Europa acasă. Bine ai venit în echipă”, a declarat premierul Dorin Recean.

Decretul privind numirea Cristinei Gherasimov în funcția de viceprim-ministru pentru integrare europeană a fost semnat și publicat pe site-ul Președinției.

 

Cristina Gherasimov va conduce Biroul pentru integrare europeană. Totodată va fi negociatorul-șef pentru Republica Moldova în procesul de aderare la UE.

***

Premierul Dorin Recean a anunțat pe 24 ianuarie 2024, după demisia lui Nicu Popescu din funcția de vicepremier și ministru de Externe, că Cristina Gherasimov se alătură cabinetului de miniștri. Tot atunci, Recean a anunțat că Mihai Popșoi va conduce ministerul Afacerilor Externe. Popșoi a depus deja jurământul de învestire în funcție, pe 29 ianuarie.

Potrivit CV-ului său, Cristina Gherasimov a absolvit facultatea de Relații Internaționale din cadrul Universității de Stat din Moldova. Ulterior a făcut un master în la Universitatea Wroclaw din Polonia și încă unul la Institutul European pentru Studii Internaționale Avansate. De asemenea a făcut doctoratul în Științe Politice la Universitatea Rutgers din SUA. De-a lungul anilor, Cristina Gherasimov a deținut mai multe funcții în instituții internaționale și la Universitatea Rurgers. În perioada ianuarie – octombrie 2021 a activat în calitate de consilier al președintei Maia Sandu în domeniul politicii externe. Iar între anii 2023 – 2024 a fost consilier prezidențial pe politică externă și integrarea europeană. A devenit secretar de stat la MAEIE pe 5 decembrie 2023.

Potrivit declarației de avere depuse în 2022, Gherasimov a ridicat în anul vizat un salariu oficial în mărime de 299 100 de lei, ceea ce ar însemna 24 925 de lei lunar – bani obținuți din activitatea de consilier prezidențial. La fel, aceasta a primit 47 914 lei din diurne, iar 4 550 de euro și 36 000 de lei – din arenda de locațiune. Gherasimov deține trei apartamente cu suprafața de 42,1 m2, 25,2 m2 și 72,5 m2. Valoarea declarată a imobilelor este 111 481 lei, 48 462 lei și, respectiv, 314 323 lei. Gherasimov nu declarat că ar conduce vreun autoturism.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Concurs anulat la un liceu din Soroca pentru că nu a câștigat „doamna de la PAS”? Platforma DA merge în instanță

Decizia Ministerului Educației și Cercetării de a anula rezultatele concursului pentru funcția de director al Liceului Teoretic „Ion Creangă” din Soroca va fi contestată în instanță, anunță liderul Platformei DA, Liviu Vovc. Potrivit acestuia, candidata Platformei fusese desemnată câștigătoare în baza unui criteriu prevăzut de regulament, după ce participantele au obținut rezultate egale la proba finală. Decizia Ministerului a fost criticată și de Dinu Plîngău, deputat ales pe lista PAS, care a revenit recent în conducerea Platformei DA. Acesta susține că rezultatele au fost anulate „pentru că nu a câștigat doamna de la PAS”.

Potrivit lui Plîngău și Vovc, în etapa finală au ajuns două candidate: una din PAS și alta din Platforma DA. Cei doi politicieni susțin că, după ce acestea au obținut rezultate egale, candidata Platformei DA a fost desemnată câștigătoare în baza gradului didactic mai înalt.

„La proba finală, după un rezultat egal, colega noastră a fost desemnată câștigătoare nu datorită carnetului de partid, ci în baza criteriului prevăzut de regulament – deținerea unui grad didactic mai înalt. Și ce s-a întâmplat după? Ministerul a intervenit, iar rezultatele concursului au fost anulat”, a scris Vovc pe rețele.

Liderul Platformei DA susține că decizia de anulare a concursului nu poate fi numită una corectă, având în vedere, spune el, că termenul de soluționare a contestației ar fi fost depășit, componența comisiei ar fi fost modificată contrar regulamentului, iar unii termeni juridici ar fi fost interpretați abuziv. „E clar ca se pregătește tot pentru ca în final să câștige cine se vrea și nu cine merită”, a mai scris Vovc.

Anularea rezultatelor a fost criticată și de deputatul Dinu Plîngău. Acesta a părăsit Platforma DA înaintea alegerilor parlamentare din 2025 pentru a candida pe lista PAS, iar câteva luni mai târziu a revenit în conducerea Platformei, păstrându-și mandatul de deputat PAS. Plîngău susține că rezultatele concursului au fost anulate deoarece nu a câștigat candidata PAS.

„Tot ce am cerut de la colegii de la PAS este să nu-mi trateze colegii de la Platforma DA cu dispreț. Juriștii vor contesta decizia Ministerului, dar sentimentul va rămâne. Justificări juridice cu siguranță pot fi găsite multe, la fel cum le găsesc și toate lăcustele de la APP sau când a trebuit de lansat o ditamai reformă dedicată unei singure persoane. În această perioadă, toți demnitarii și funcționarii trebuie să fim un pic mai umili și mult mai corecți”, a scris Plîngău pe rețele.

Contactat pentru un comentariu, Ministerul Educației nu a răspuns, deocamdată, solicitării NewsMaker.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: