Tudor Mardei / NewsMaker

Maia Sandu, desemnată „Liderul mondial al anului” de publicația britanică The Telegraph

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost desemnată de publicația britanică The Telegraph drept „Liderul mondial al anului”. Mențiunea apare într-un articol publicat pe 31 decembrie, intitulat „Liderul pe care Putin nu a reușit să-l înfrângă”.

Conform The Telegraph, Maia Sandu a primit acest titlu „după ce a sfidat Kremlinul pentru a transforma Moldova în prima linie a democrației în Europa”.

„Moldova este una dintre puținele țări care a experimentat întreaga gamă a metodelor de atac hibrid ale Rusiei”, a declarat Maia Sandu pentru sursa citată. „Dar ținta nu este Moldova. Moldova este doar terenul de testare. Ținta este Europa, iar Europa ar trebui să învețe de la noi, de la țările aflate pe prima linie a luptei pentru democrație. Democrația pe continent este în pericol”, a adăugat șefa statului. „Procesul de aderare la UE este, de fapt, o strategie de supraviețuire. (…) Este vorba despre supraviețuirea Moldovei ca democrație”, a mai spus Maia Sandu.

The Telegraph este o publicație conservatoare cu o istorie de 170 de ani, potrivit site-ului capital.ro. Este una dintre cele mai vechi publicații din Marea Britanie.

***

Maia Sandu a început pe 24 decembrie 2024 al doilea și ultimul său mandat prezidențial. În Moldova, această funcție nu poate fi ocupată mai mult de două mandate consecutive. Menționăm că Sandu a devenit prima persoană din istoria țării realeasă pentru un al doilea mandat prin alegeri directe.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari | NewsMaker

Găgăuz – primul, Garizan – ultimul: ordinea candidaților la funcția de bașcan în buletinul de vot

Fiodor Găgăuz, desemnat de PSRM, va fi primul în buletinul de vot pentru alegerea bașcanului Găgăuziei, iar candidatul independent Oleg Garizan – ultimul. Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a aprobat pe 14 octombrie textul buletinului și ordinea celor opt candidați care vor concura la scrutinul din 15 noiembrie.

Astfel, potrivit Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, candidații vor fi înscriși în buletinul de vot în următoarea ordine:

  1. Fiodor Găgăuz – desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”;
  2. Alexandr Stoianoglo – candidat independent;
  3. Corneliu Dudnic – candidat independent;
  4. Ivan Kîlcic – desemnat de Partidul Politic Partidul Popular Găgăuz;
  5. Piotr Vlah – desemnat de Partidul Politic Noua Opțiune Istorică;
  6. Ivanna Koksal – candidat independent;
  7. Serghei Anastasov – candidat independent;
  8. Oleg Garizan – candidat independent.

Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI. Cine sunt cei opt candidați care vor să fie bașcani, NewsMaker a explicat – AICI.

Reamintim, campania electorală va începe pe 16 octombrie, simultan pentru toți candidații înregistrați.

În total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: