gov.md

Maia Sandu, despre decizia Curții de Apel privind Aeroportul Internațional Chișinău: „În Moldova se poate face dreptate”

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a comentat decizia Curții de Apel Chișinău, prin care Aeroportul Internațional Chișinău ar urma să revină în proprietatea statului. Șefa statului a calificat hotărârea drept „o înfrângere pentru gruparea coruptă”.

Maia Sandu a menționat că felicită toată echipa implicată în procesul de recuperare a Aeroportului.

„Gruparea coruptă, care a preluat abuziv Aeroportul în 2013, iar în ultimele luni încearcă să destabilizeze situația din țara noastră, de teamă că va pierde cele furate, a suferit astăzi o înfrângere. Vom continua să reformăm sectorul justiției pentru a ne asigura că hoții și corupții întorc toate activele furate de la stat și cetățeni, iar oamenii se conving că în Moldova se poate face dreptate”, a declarat președinta țării.

Amintim că judecătorii Curții de Apel Chișinău au pronunțat pe 23 noiembrie hotărârea prin care Aeroportul Internațional Chișinău urmează să revină în proprietatea statului. Avia Invest consideră că decizia este ilegală. Compania susține că, dacă va fi pusă în aplicare, inițiativa va costa statul peste 90 mln euro. Mai mult, hotărârea va fi atacată la Curtea Supremă de Justiție.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Rusia: cei care nu își pot dovedi cetățenia riscă să fie tratați ca cetățeni ai statelor „neprietenoase”. Decretul, semnat de Putin

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat un decret, potrivit căruia persoanele fizice care nu au prezentat un document care să confirme cetățenia rusă sau cetățenia unui stat „prietenos” ori un permis de ședere sunt considerate persoane din state care „desfășoară acțiuni neprietenoase”, scrie The Insider. Decretul a intrat în vigoare joi, 5 noiembrie, odată cu plublicarea pe portalul informațiilor juridice.

Modificările vizează șase decrete privind contramăsurile adoptate în perioada 2022–2024. Este vorba despre decretul nr. 81, privind măsurile temporare suplimentare pentru asigurarea stabilității financiare, decretul nr. 95, privind modul de executare a obligațiilor față de creditorii străini, decretul nr. 254, referitor la obligațiile financiare din domeniul relațiilor corporative, decretele nr. 618 și nr. 737, care reglementează procedura specială pentru anumite tipuri de tranzacții, precum și decretul nr. 198, privind plățile aferente unor categorii de valori mobiliare.

În toate cele șase documente a fost introdus un punct formulat aproape identic. În decretul nr. 81, acesta prevede: „În sensul prezentului decret, sunt considerate persoane din state străine care desfășoară acțiuni neprietenoase inclusiv persoanele fizice care nu au prezentat un document care să ateste cetățenia Federației Ruse sau cetățenia unui stat străin care nu desfășoară acțiuni neprietenoase împotriva Federației Ruse, a persoanelor juridice și fizice ruse, un permis de ședere în Federația Rusă sau un permis de ședere ori un alt document care confirmă dreptul de ședere permanentă pe teritoriul unui stat străin care nu desfășoară (…) acțiuni neprietenoase”.

Anterior, în categoria persoanelor considerate „neprietenoase” erau incluși, printre alții, cetățenii statelor respective, precum și persoanele înregistrate în aceste țări, care își desfășoară acolo activitatea principală sau obțin cea mai mare parte a veniturilor. Acest lucru reiese din explicațiile Băncii Centrale a Rusiei. Banca Centrală va oferi explicații oficiale privind noua prevedere introdusă în decretul nr. 618, în timp ce Ministerul Finanțelor va clarifica celelalte aspecte legate de aplicarea acestuia.

În iunie, Putin a extins asupra depozitelor bancare prevederile decretului nr. 95, potrivit cărora creditorii străini din țările considerate „neprietenoase” primesc plățile în ruble, prin intermediul unor conturi de tip „C”. Astfel, noul decret include în această categorie și persoanele fizice care nu au prezentat un document care să confirme cetățenia rusă sau a unui stat „prietenos” ori un permis de ședere corespunzător.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: