Maia Sandu l-a felicitat pe Donald Trump: „Moldova prețuiește relația sa puternică cu Statele Unite”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia învestirii lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii. Totodată, șefa statului a subliniat importanța relațiilor bilaterale dintre Moldova și SUA, afirmând că țara noastră dorește să continue colaborarea în domenii cheie, precum securitatea, cooperarea energetică și prosperitatea comună.

„Moldova prețuiește relația sa puternică cu Statele Unite și suntem pregătiți să lucrăm împreună cu noua administrație Trump pentru a promova interesele noastre comune. Avem un parteneriat extrem de important și sunt încrezătoare că vom continua să dezvoltăm acest parteneriat cu ambele partide din SUA, atât cu Partidul Democrat, cât și cu Partidul Republican”, a scris Maia Sandu.

Președinția a precizat, totodată, în cadrul unui interviu acordat emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova, că nu a primit invitație pentru a participa la ceremonia de învestire a președintelui ales Donald Trump. De menționat că, potrivit uzanțelor diplomatice și protocolului american, care stabilesc că șefii de misiuni diplomatice acreditați în SUA reprezintă statele lor la acest tip de evenimente, ambasadorul Moldovei la Washington, Viorel Ursu, a reprezentat Republica Moldova la ceremonia oficială.

***

Donald Trump, președintele Statelor Unite, și J.D. Vance, vicepreședintele ales, au depus luni jurământul la Capitoliul din Washington. Trump începe al doilea mandat și devine al 47-lea președinte al SUA. „Jur solemn să îndeplinesc cu credință funcția de Președinte și să apăr Constituția Statelor Unite. Așa să-mi ajute Dumnezeu”, a declarat Trump, jurând în fața judecătorului John Roberts, președintele Curții Supreme.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Dodon amenință cu „proteste în masă” împotriva PAS: „Sunt inevitabile”

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, avertizează că formațiunea pe care o conduce ar putea începe „în timpul apropiat” pregătirile pentru „proteste în masă” împotriva guvernării PAS. Potrivit deputatului, manifestațiile sunt „inevitabile” din cauza prețurilor, tarifelor și incertitudinii privind lunile următoare.

„Cred că este inevitabil. Vedeți ce se întâmplă și în România, și în alte țări. Va trebui să ieșim masiv la proteste împotriva actualei guvernări, împotriva PAS-ului, împotriva fărădelegilor care se întâmplă. Noi o să începem pregătirea pentru aceste proteste în timpul apropiat. Ele sunt legate de prețuri, tarife, condițiile de trai. Oamenii nu au nicio claritate, e incertitudine totală ce va fi în următoarele luni”, a declarat Dodon.

Socialistul a făcut declarațiile pe 17 septembrie,  în timp ce critica intenția deputaților PAS de a reconstitui Grupul parlamentar pentru susținerea Belarusului Democrat. Dodon a acuzat guvernarea că ignoră problemele populației și că ar crea, „la comanda lui Soros”, un grup „pentru înlăturarea lui Lukașenko”.

Solicitați de NewsMaker să comenteze acuzațiile și anunțul privind pregătirea protestelor, reprezentanții PAS nu au răspuns deocamdată.


Un proiect privind reconstituirea Grupului parlamentar pentru susținerea Belarusului Democrat în actuala legislatură a fost înregistrat pe 16 septembrie. Grupul, format din 19 deputați PAS, ar urma să fie condus de Tatiana Rotari.

Potrivit autorilor proiectului, inițiativa urmărește continuarea dialogului cu reprezentanții forțelor democratice din Belarus, precum și promovarea democrației, statului de drept și respectării drepturilor și libertăților fundamentale. Detalii – AICI.

Un grup parlamentar similar a fost constituit în Republica Moldova în 2022.

Mișcarea democratică din Belarus reunește forțele politice și civice care contestă regimul lui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Aceasta s-a consolidat după alegerile prezidențiale contestate din august 2020, urmate de proteste și de reprimarea opoziției și a societății civile. Lidera forțelor democratice belaruse este Svetlana Tihanovskaia, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: