Maia Sandu l-a felicitat pe Nicușor Dan, după învestirea în funcția de președinte al României: „Construim împreună viitorul”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a felcitat pe Nicușor Dan cu ocazia învestirii în funcția de președinte al României. Un mesaj în acest sens a fost publicat pe platforma X.

Mult succes, Nicușor Dan! Pe temelia unei istorii comune, construim împreună viitorul: prin proiecte care aduc beneficii reale cetățenilor și printr-un angajament ferm pentru valorile europene”, a transmis Maia Sandu.

Amintim că Nicușor Dan a depus jurământul de învestire în funcția de președinte al României astăzi, 26 mai, la Palatul Parlamentului, într-o ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului. Ulterior, acesta a ținut un discurs în care a menționat care sunt, în opinia sa, prioritățile României în mai multe domenii, inclusiv în relația cu Republica Moldova. El a menționat, între altele, că România trebuie să sprijine parcursul european al Republica Moldova și să fie creat un fond de garantare a investițiilor românește în țara noastră.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

balti.md/foto simbol

Paradă militară la Bălți, de Ziua Independenței. Primar: vor participa efectivele a nouă subdiviziuni

Pe 27 august, la Bălți va avea loc o paradă militară dedicată Zilei Independenței Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov.

Edilul a spus că, pe 13 august, a discutat despre aspectele organizatorice ale evenimentului. La ședință au participat reprezentanți ai subdiviziunilor Primăriei, precum și ai structurilor și instituțiilor implicate în organizarea și desfășurarea manifestației.

„La paradă vor participa efectivele a nouă subdiviziuni și va fi prezentată tehnica Brigăzii de Infanterie Motorizată „Moldova”, a Inspectoratului General de Carabinieri și a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență”, a comunicat primarul.

Republica Moldova va marca cea de-a 35-a aniversare a proclamării independenței și printr-o paradă militară în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău. Peste 2000 de militari, inclusiv din Ucraina și SUA, vor defila în centrul capitalei. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: