X/Maia Sandu

Maia Sandu, la Bruxelles: Obiectivul Rusiei a fost să obțină controlul la Chișinău și să folosească Moldova împotriva Ucrainei

Președinta Maia Sandu a avertizat că Rusia încearcă să-și recapete influența la Chișinău nu prin forță militară, ci prin infiltrarea unor persoane loiale în instituțiile-cheie ale statului. Lidera de la Chișinău a subliniat că rezistența Ucrainei este principalul motiv pentru care Moscova nu poate acționa direct, însă riscul rămâne ridicat din punct de vedere politic și strategic, potrivit Euronews. Precizările au fost făcute pe 4 noiembrie în marja Summit-ului Euronews de la Bruxelles.

Nu are cum să ajungă acum Rusia în Republica Moldova pentru că Ucraina rezistă, dar Rusia poate să pretindă la suveranitatea Republicii Moldova, dacă își pune în funcții oameni loiali, pe care să îi controleze și mai apoi acei oameni să facă ce vrea Kremlinul și nu ce e bine pentru cetățenii țării noastre. Asta a fost și un obiectiv al Rusiei în alegerile precedente să obțină controlul asupra puterii la Chișinău și să folosească Moldova împotriva Ucrainei, dar și a României și a altor țări din regiune. În momentul în care Moldova ar fi controlată de Rusia ar deveni iarăși o zonă gri, o zonă în care se întâmplă spălări de bani, scheme de corupție, dar și mai grav poate fi folosită țara împotriva Ucrainei pentru a vulnerabiliza hotarul cu Ucraina și să creeze probleme de securitate”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că, pe 28 septembrie, în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare. Scrutinul a fost câștigat de formațiunea pro-europeană PAS, care a obținut o nouă majoritate parlamentară.

Un raport al misiunii internaționale de observare a OSCE, APCE și Parlamentului Europeană a arătat că scrutinul a fost competitiv și a oferit alegătorilor alternative politice reale. Totuși, potrivit misiunii de observare, procesul electoral a fost marcat de cazuri grave de interferență, finanțare ilegală, atacuri cibernetice și campanii masive de dezinformare din partea Federației Ruse.

Autoritățile de la Chișinău au avertizat constant, în perioada preelectorală și pe parcursul campaniei electorale, că Rusia va încerca să deturneze rezultatele scrutinului. De asemenea, în perioada campaniei electorale, oamenii legii au efectuat sute de percheziții pe cazuri de corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor, ridicând zeci de milioane de lei.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Acord SUA-Danemarca privind Groenlanda. Trump anunță consolidarea prezenței militare americane pe insulă

Statele Unite ale Americii au ajuns la un acord cu Danemarca și Groenlanda care le-ar oferi Washingtonului „control permanent” asupra securității insulei. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

Potrivit lui Trump, SUA vor avea „pentru totdeauna” dreptul de a „face în Groenlanda tot ceea ce este necesar” pentru a asigura securitatea insulei și a SUA.

Președintele american a mai afirmat că niciun „adversar” al SUA nu va putea avea în Groenlanda baze militare, trupe sau investiții fără „acordul direct, în scris” al Washingtonului. Trump a anunțat totodată că Statele Unite ale Americii vor începe „imediat” să-și consolideze prezența militară pe insulă, transmite The Moscow Times.

Prim-ministra daneză Mette Frederiksen a comunicat că acordul dintre SUA, Danemarca și Groenlanda privind consolidarea securității în Arctica și Atlanticul de Nord urmează să fie semnat săptămâna viitoare. Documentul va intra în vigoare după ce va trece prin procedurile necesare în parlamentele naționale.

Frederiksen a calificat acordul drept „foarte benefic pentru NATO și Europa”. Ea a precizat că documentul recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.

Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a declarat, la rândul său, că acordul ține cont de interesele insulei și de rolul acesteia în cooperarea internațională. „Este în beneficiul tuturor”, a spus el.

Un oficial american a declarat pentru Fox News că acordul va rămâne în vigoare chiar și în cazul în care Groenlanda își va dobândi independența.

Groenlanda are aproximativ 56 000 de locuitori și este un teritoriu autonom în cadrul Danemarcei. Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite trebuie să preia controlul asupra insulei, invocând interese de securitate națională și amenințarea reprezentată de Rusia și China. Anterior, el a propus ca Danemarca să vândă Groenlanda și nu a exclus posibilitatea folosirii forței în cazul unui refuz.

Groenlanda ar urma să fie integrată într-o rețea de stații radar și baze militare care include obiective din Alaska și Canada, declara în primăvară generalul Gregory Guillot, comandantul Comandamentului Nord al Forțelor Armate ale SUA. Potrivit acestuia, Washingtonul intenționează să aibă pe insulă și un port de mare adâncime, precum și o bază pentru antrenarea forțelor speciale.

În perioada de vârf a Războiului Rece, SUA aveau peste 10 000 de militari staționați în Groenlanda, insula fiind atunci un punct important pentru monitorizarea rachetelor sovietice.

În prezent, în Groenlanda se află instalații ale Forțelor Spațiale ale SUA și sisteme radar de mare putere, precum și aproximativ 100 de militari americani care deservesc sistemele de avertizare timpurie și de apărare antirachetă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: