Maia Sandu, la Kiev, de Ziua Independenței Ucrainei. Îi va conferi lui Vladimir Zelenski „Ordinul Republicii”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, se află în Ucraina, la Kiev. Anunțul a fost făcut de președintă în dimineața zilei de 24 august. Șefa statului anunțat că îi va conferi președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, „Ordinul Republicii”. Menționăm că un decret în acest sens a fost semnat de Maia Sandu pe 24 august.

„Astăzi, Ucraina împlinește 35 de ani de independență. Peste trei zile, Republica Moldova își va marca propria aniversare. Sunt la Kyiv pentru a fi alături de poporul ucrainean. De patru ani și jumătate, ucrainenii își apără țara, iar prin curajul lor apără pacea pe întreg continentul. Moldova trăiește în pace și datorită acestui curaj. Astăzi am onoarea să-i confer Ordinul Republicii Președintelui Vladimir Zelenski, pentru contribuția excepțională la apărarea păcii și a libertății pe continentul european și ca semn al recunoștinței moldovenilor față de curajul poporului ucrainean. La mulți ani, Ucraina! Vă mulțumim din tot sufletul. Slava Ukraini!”, a scris Maia Sandu pe o rețea de socializare.

Decretul privind conferirea ordinului „Ordinul Republicii” a fost semnat de Maia Sandu pe 24 august.

NM by mihaelaconovali25

Menționăm, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, clădirea Parlamentului Republicii Moldova a fost iluminată în culorile drapelului ucrainean – albastru și galben.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Nosatîi spune că Moldova trebuie să-și consolideze apărarea aeriană, pe fondul incidentelor cu drone: „Cetățenii continuă să fie în pericol”

Republica Moldova trebuie să-și consolideze urgent sistemul de apărare aeriană, în contextul noilor cazuri de survolare ilegală a spațiului aerian național de către drone. Declarația a fost făcută de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, după ce luni, 24 august, un nou aparat de zbor a pătruns în spațiul aerian al Republicii Moldova.

Potrivit ministrului, astfel de incidente reprezintă un pericol grav atât pentru cetățeni, cât și pentru aeronavele care survolează teritoriul Republicii Moldova.

„Este o situație extrem de gravă ceea ce se întâmplă. Cetățenii Republicii Moldova continuă să fie în pericol, deoarece Federația Rusă continuă să violeze spațiul nostru aerian național, utilizând aparate de zbor care pun în pericol securitatea populației”, a declarat Anatolie Nosatîi, transmite Radio Moldova.

Oficialul a subliniat că noile incidente demonstrează necesitatea consolidării capacităților Armatei Naționale, astfel încât instituția să dispună de echipamente performante pentru monitorizarea eficientă și protejarea spațiului aerian al țării.

Amintim că, în dimineața de 24 august, o dronă a survolat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova, venind din direcția regiunii Odesa. Ministerul Apărării a comunicat că, după 14 minute, la ora 06:09, aparatul de zbor fără pilot a părăsit spațiul aerian al țării și s-a îndreptat spre România. Instituția a precizat că, în contextul incidentului, spațiul aerian național din zona de sud a fost restricționat pentru o perioadă de 15 minute.

Datele Armatei Naționale arată că, de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost survolat ilegal de aproximativ 70 de ori.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: