Andrei Mardari / NewsMaker

Maia Sandu: „N-am să mă apuc să vând o bucată de țară doar pentru ca să avem jumătate de an gaze mai ieftine”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-o emisiune de la Moldova 1 că semnarea unui contract cu Gazprom de livrare a gazelor naturale către Republica Moldova la un preț mai mic a fost imposibil. Totodată, șefa statului a spus că nu regretă faptul că nu a plecat personal la Moscova pentru a negocia cu concernul rus.

Noi am obținut un contract pe care puteam să-l obținem. Eu nu am să mă apuc să vând o bucată de țară doar pentru ca să avem jumătate de an gaze mai ieftine. Țara noastră este independentă și trebuie să ținem la acest lucru. Este greu acum, este greu pentru toți, inclusiv pentru că nu s-au dezvoltat între timp alternative, pentru că nu s-a investit în proiecte energetice. -Pentru că nu a existat acest interes. Proiectele pe care le facem noi acum vor da rezultate peste 4-5 ani. Cei care astăzi povestesc despre contract, de ce nu au semnat contracte pe termen lung, dacă ei au această capacitate și au tot slujit Moscovei, în loc să slujească propriilor cetățeni? Nu sunt condiții comerciale astăzi, iar prețul nu este de piață, ci unul speculativ (…) Este o nenorocire această creștere a prețurilor. Dacă ar fi metode pe care să le oprim, noi le-am fi oprit demult”, a menționat președinta.

Șefa statului a mai spus că toată lumea se pregătește pentru o iarnă grea, inclusiv Moldova.

Asta înseamnă pe cât putem, să ne izolăm locuințele, să reducem pierderile de căldură, pentru că aici va fi problema cea mare. Guvernul lucrează la acest mecanism de compensații și va fi un fond de susținere a cetățenilor care au nevoie de această susținere”, a remarcat Sandu.

Amintim că conducerea companiei Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să aprobe ajustarea prețurilor pentru furnizarea gazului natural. Noul tarif ar urma să constituie 27,30 lei (fără TVA) și să fie aplicat retroactiv, din 1 iulie. Împreună cu TVA, tariful ar putea constitui 29,48 lei.

Pe 31 mai, tariful la gazele pentru consumatorii finali a fost majorat de la 15,18 lei până la 18,62 lei pentru un m3.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

cdn.hswstatic.com

Moldova are asigurat necesarul de energie electrică pentru astăzi. Energocom îndeamnă la consum rațional în orele de vârf

Necesarul de energie electrică al Republicii Moldova pentru sâmbătă, 15 august, este acoperit integral. Anunțul a fost făcut de compania de stat Energocom, care a precizat că, în total, a achiziționat 9 392 MWh.

Potrivit sursei citate, cea mai mare parte, 68,08%, provine din contracte bilaterale de import. Alte 28,56% provin din surse regenerabile locale și eligibile.

Totodată, 1,95% din energia procurată este cumpărată de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri, iar 1,42% provine de la centralele electrice de termoficare.

Necesarul pentru ziua de astăzi este acoperit, însă situația regională rămâne în continuare dificilă. Menționăm că energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf”, a menționat compania.

În acest context, cetățenii sunt îndemnați să consume rațional energia electrică, în special între orele 18:00 și 23:00.

Amintim că regiunea se confruntă cu o criză energetică provocată de seceta severă și de scăderea accentuată a nivelului Dunării, care afectează producția de energie. Mai multe centrale electrice și-au redus capacitatea de producție, inclusiv Centrala Nucleară de la Cernavodă din România. În prezent, Republica Moldova importă aproximativ 40% din energia electrică din România. Mai multe despre cum este afectată țara noastră și ce măsuri ia Chișinăul, aflați – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: