Maia Sandu, pleacă în România. Va participa la sfințirea Catedralei Naționale din București

Președinta Maia Sandu va întreprinde pe 26 octombrie o vizită în România. Șefa statului va participa la sfințirea picturii Catedralei Naționale din București și va avea o întrevedere cu omologul său român, Nicușor Dan.

Catedrala Națională va fi sfințită de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, însoțiți de un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoți și 12 diaconi.

În Catedrală, pe durata evenimentelor, vor fi prezenți numai invitații oficiali, în număr de 2 500 de persoane. Alte 8 000 de persoane vor urmări slujba pe ecranele special montate în piațeta din fața lăcașului.

Ceilalți credincioși care doresc să fie prezenți vor putea urmări slujba din spațiul situat vizavi, în exteriorul ansamblului Catedralei Naționale, pe alte ecrane montate pentru vizionarea slujbei, scrie Hotnews.

Președinția Republicii Moldova a transmis, într-un comunicat, că Maia Sandu va participa la sfințirea picturii Catedralei, la invitația Patriarhului Daniel.

În cadrul vizitei la București, șefa statului va avea o întrevedere cu președintele României, Nicușor Dan.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/MApN

Două drone de atac, doborâte de piloți români deasupra Mării Negre

Două drone de atac de tip Geran, cu propulsie cu reacție, au fost doborâte în seara zilei de sâmbătă, 17 octombrie, de piloții militari români deasupra apelor teritoriale ale României. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Potrivit instituției, sistemele de supraveghere radar au detectat un grup de ținte aeriene la aproximativ 120 de kilometri est de Insula Șerpilor, care se deplasau spre sud-vest.

Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de la Baza 86 Aeriană Borcea, aflate în serviciul de luptă pentru Poliție Aeriană, au interceptat și doborât țintele.

Prima dronă a fost neutralizată la ora 18:01, la sud-est de Sulina, după ce a pătruns în spațiul aerian național timp de două minute. Cea de-a doua a fost doborâtă la ora 18:05, la est de Sulina, după ce a evoluat cinci minute în spațiul aerian al României, a precizat MApN.

În săptămâna precedentă incidentului, radarele MApN au detectat, în opt situații distincte, ținte aeriene care se deplasau în spațiul aerian al Ucrainei, în apropierea frontierei cu România. În patru dintre aceste cazuri, drone au pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian național.

De asemenea, în aceeași perioadă, mai multe nave comerciale au fost lovite de drone în Marea Neagră, inclusiv în apele teritoriale ale României.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: